Cursa globală pentru IA a devenit caracteristica definitorie a epocii noastre. Aceasta se desfășoară acum la o scară și o viteză inimaginabile și traversează toate domeniile.
Cel mai recent exemplu este achiziționarea xAI de către SpaceX, Elon Musk mizând cel mai mult până acum pe centrele de date orbitale care pot genera o putere de calcul uriașă alimentată de sute de gigawați și, în cele din urmă, terawați de energie solară spațială. Ideea este că modelele de IA mai bune conduc la inovare și descoperiri mai rapide, la o productivitate mai mare și la o tehnologie mai inteligentă – în ansamblu, la o economie națională și o armată mai puternice și, prin urmare, la un avantaj strategic masiv. Pentru majoritatea observatorilor, este din ce în ce mai clar că viitorul, în ansamblu, va fi modelat într-o măsură decisivă de puterea IA.
Desigur, există încă unele îndoieli sau cel puțin incertitudini cu privire la această narațiune. Tehnologia IA este încă nouă, entuziasmul este extraordinar, iar dificultățile practice și sociale care ne așteaptă sunt fără precedent. Cu toate acestea, chiar dacă vor exista obstacole sau chiar eșecuri pe parcurs – cum a fost cazul bulei dotcom pentru internet – IA este aici pentru a rămâne și pentru a răsturna lumea așa cum o cunoaștem. Nu există scăpare de întrebările profunde pe care le ridică pentru factorii de decizie.
Găsirea răspunsului potrivit la provocarea strategică a IA este, prin urmare, probabil cea mai importantă problemă cu care se confruntă orice actor geopolitic cu ambiții de mare putere – sau poate chiar cu ambiții mai modeste de independență și supraviețuire pe termen lung. Sarcina este îngreunată de faptul că această tehnologie are ceva unic, în comparație cu toate cele care au existat până acum. Caracteristica remarcabilă a IA avansate care se profilează la orizont este ciclul său de creștere recursiv, în sensul că IA va fi în curând capabilă să se îmbunătățească în mod autonom. Mai multă IA generează mai multă IA, într-o buclă emergentă de auto-întărire limitată doar de capacitatea industrială de calcul. De aceea, pedeapsa pentru rămânerea în urmă în această cursă poate fi subordonarea strategică perpetuă – și de aceea perioada de timp în care se va decide acest lucru nu va dura probabil mai mult de câțiva ani.
Merită să clarificăm puțin mai mult ce este de fapt această provocare strategică ridicată de IA – și, de asemenea, cum se schimbă ea. Aspectul esențial al cursei IA în acest moment este concurența dintre diferite „modele fundamentale” – tehnologia de bază din centrul IA de frontieră. Lista este scurtă, iar numele sunt deja cunoscute: GPT de la OpenAI, Claude de la Anthropic, Gemini de la Google, Grok de la xAI, Llama de la Meta, Mistral; iar din partea Chinei, Deepseek, împreună cu mai puțin cunoscute Alibaba Qwen și Moonshot Kimi. Toate utilizează aceeași abordare de bază pentru proiectarea codului subiacent (transformatoare și predicție).
Principalul factor de diferențiere între ele este procesul de antrenare: combinația dintre amploarea și calitatea datelor utilizate, plus tehnicile post-antrenare. În termeni foarte generali, cu cât sunt introduse mai multe date în model și cu cât aceste date sunt mai bune (și cu cât pot fi procesate mai rapid), cu atât modelul de IA devine mai „inteligent” și mai capabil. Prin urmare, capacitatea de antrenare este problema principală în acest moment. Soluția nu are nimic elegant sau inteligent. Se reduce la o aplicare brută a resurselor industriale: centre de date la scară largă care rulează nenumărate cipuri de înaltă performanță, necesitând cantități uriașe de energie electrică pentru a funcționa.
Termenul tehnic pentru acest lucru este „hyperscaling”. Având în vedere resursele și investițiile uimitoare necesare, până acum a fost doar o cursă între două țări, SUA și China. De exemplu, cele patru companii americane de hyperscaling – Microsoft, Google, Amazon și Meta – planifică să cheltuiască împreună aproximativ 650 de miliarde de dolari numai în 2026 pentru infrastructura legată de IA. Necesarul de energie al acestor centre de date este atât de mare încât Microsoft, de exemplu, preia și repune în funcțiune un reactor nuclear în Pennsylvania, care furnizează peste 800 de megawați, pe lângă alte investiții în energie. Necesarul de energie al OpenAI pentru noile centre de date pe care le construiește deja în cadrul proiectului său Stargate se ridică la aproximativ 7 gigawați, echivalentul a aproximativ cinci până la șapte reactoare nucleare.
Inutil să spunem că eforturile Europei sunt mult inferioare tuturor acestora. Europa deține doar între 5 și 10 % din capacitatea globală de calcul AI – comparativ cu 60-75 % în SUA – ceea ce reprezintă mai puțin de 10 gigawați. Cel mai mare proiect unic al Europei, campusul AI Mistral de 1,5 gigawați de lângă Paris, are doar 20% din dimensiunea Stargate al OpenAI, care la rândul său este doar unul dintre numeroasele proiecte de infrastructură AI aflate în dezvoltare în America. În ceea ce privește finanțarea, inițiativa emblematică a UE, InvestAI, își propune să mobilizeze 200 de miliarde de euro pentru IA (din care 150 de miliarde de euro din surse private), dar pe o perioadă de timp nespecificată, probabil până în 2030. Conform unei estimări aproximative, investiția anuală totală a Europei în IA, din toate sursele, este în prezent probabil între 10 și 15% din cea realizată în Statele Unite.
Și, în ciuda eforturilor Europei de a-și îmbunătăți performanțele, Statele Unite avansează și mai repede, astfel încât decalajul dintre cele două în materie de IA se adâncește, în loc să se reducă. Necazul suprem al Europei este că problema IA o afectează în același timp cu problema apărării și cea a energiei. Reînarmarea este deja o prioritate costisitoare – ca urmare a alegerilor politice făcute în mod liber de capitalele europene – în timp ce costurile ridicate ale energiei afectează grav competitivitatea industrială a Europei și adaugă un cost suplimentar ridicat oricărei încercări de „hiperscalare” a IA. Și asta fără a mai vorbi de toate celelalte presiuni interne asupra bugetelor europene în ceea ce privește cheltuielile sociale, serviciile publice și așa mai departe. Având în vedere tendințele actuale și cu același sistem politic și aceleași abordări, este evident că nu există o soluție reală pentru acest set de probleme interconectate; cel mai bun lucru pe care îl putem spera este un declin controlat către o irelevanță și o subordonare crescândă față de marile puteri ale lumii – SUA, China și, din punct de vedere militar, cel puțin pentru o perioadă, Rusia.
În acest context nemilos, opinia publică europeană s-a întors din ce în ce mai puternic împotriva Statelor Unite de la revenirea lui Donald Trump la putere. Există o recunoaștere clară și poate justificată – și o teamă – nu numai a faptului că Europa nu se poate baza pe alianța cu SUA atât în domeniul comerțului, cât și al apărării, așa cum o făcea înainte, ci și a faptului că America devine o putere potențial ostilă. Afacerea Groenlanda a reprezentat un punct de cotitură în acest sens și i-a obligat chiar și pe unii dintre cei mai loiali prieteni europeni ai Americii să înțeleagă sensul reducerii dependenței de SUA pe cât posibil. Problema este că, în rândul celor mai înfocați membri ai clasei conducătoare europene, aceste sentimente se traduc uneori în antiamericanism virulent și apeluri nechibzuite la o „rupere” cu SUA și la o orientare către „autonomia” europeană deplină în toate aspectele cheie. Este destul de dificil să se realizeze o astfel de decuplare în domeniul apărării, din motive adesea abordate în această rubrică. Dar este și mai dificil să se renunțe la SUA sau să se „conteste” serios SUA în ceea ce privește IA și datele.
Inferioritatea critică a Europei în domeniul IA a devenit acum călcâiul lui Ahile și lanțul – sau lesa – indestructibil care o leagă de America. Oficialii europeni și politicienii care se dau mari pot agita toată ziua diverse „interdicții” asupra marilor companii tehnologice americane, fluturând diverse norme și regulamente ale UE adoptate de Bruxelles pentru a îngreuna viața companiilor străine. Dar adevărul este că Europa nu are niciun atu real în domeniul IA față de SUA: are nevoie de tehnologia americană de IA pentru a ține pasul din punct de vedere economic și militar și nu își poate permite o ruptură totală sau un fel de embargo al SUA asupra UE în domeniul IA – ceea ce, în ultimă instanță, este rezultatul logic al confruntării. Chiar și eforturile proprii ale Europei de a-și extinde frontierele IA depind în mare măsură de cipurile americane, precum cele fabricate de Nvidia. Privată de accesul la cea mai bună tehnologie americană în domeniul IA, Europa și-ar pierde rapid orice competitivitate economică pe care o mai are și ar cădea din primele rânduri ale puterii globale – chiar în momentul în care IA începe să fie implementată la scară largă în economiile moderne și puterea sa de transformare începe să se manifeste, inclusiv în domeniul militar.
Există însă o cale fragilă și îngustă de urmat. Lăsând la o parte tiradele anti-Trump, strategia actuală a Europei fpare să fie aceea de a continua să utilizeze cele mai bune AI disponibile (adică cele americane) pentru competitivitate și adoptare în toate sectoarele economice, reducând în același timp în mod sistematic dependența structurală pe termen lung de furnizorii non-europeni. În esență, este o încercare de a echilibra cooperarea și deschiderea cu suveranitatea și controlul normativ – un fel de pragmatism strategic în care Europa încearcă în mod natural să-și impună propriile valori și protecții (pentru transparență, siguranță etc. – nimic intrinsec greșit în acest sens), urmărind în același timp suveranitatea și „autonomia tehnologică” prin propriile eforturi, mai modeste, în domeniul IA.
Singura speranță ca acest lucru să funcționeze, în sensul că Europa va fi capabilă să scaleze modelele fundamentale interne într-un interval de timp relevant și să evite să cadă într-o subordonare permanentă față de SUA sau China în domeniul IA, este ca „hyperscaling”-ul în sine – așa cum este practicat de americani – să încetinească. Sau, mai bine spus, dacă câștigurile marginale din scalarea continuă a modelelor de frontieră americane încep să scadă. Există unele indicii posibile că acest lucru ar putea începe să se întâmple. În ultimul an, s-a discutat din ce în ce mai mult despre faptul că rata de îmbunătățire a modelelor de IA a început să încetinească sau chiar să stagneze, în ciuda capacității mai mari de instruire (calcul) care i se dedică. Cu toate acestea, nu există un consens clar în această privință, iar alte rapoarte menționează îmbunătățiri continue, dar mențin posibilitatea unei scăderi până în 2030.
Dacă randamentul în scădere al scalării pre-antrenament devine mai pronunțat – așa cum sugerează unele voci proeminente (inclusiv Ilya Sutskever) și analize, că se întâmplă deja sau este probabil să se întâmple în viitorul apropiat – povara de a impulsiona progrese suplimentare în domeniul IA de frontieră ar putea să se deplaseze din ce în ce mai mult de la simpla putere de calcul pentru antrenament către inovații post-antrenament, scalarea timpului de inferență, descoperiri algoritmice și tehnici mai eficiente. În acest scenariu, Europa ar avea în continuare nevoie de investiții substanțiale (și costisitoare) în centre de date și infrastructură de calcul pentru a antrena modele fundamentale competitive cu standardele globale actuale. Dar cel puțin nu ar trebui să urmărească companiile americane care își extind continuu capacitățile de pre-antrenament.
Dacă americanii – și, de fapt, chinezii – încep să stagneze, Europa ar putea reduce potențial decalajul în câțiva ani de investiții (foarte costisitoare), iar apoi concurența ar deveni mai echilibrată – cel puțin în ceea ce privește dezvoltarea tehnologiei IA în sine. Desigur, valoarea reală a IA este dezvăluită prin aplicarea și implementarea sa practică în întreaga economie – lucru cu care Europa s-ar confrunta, de asemenea, cu dificultăți – dar aceasta este o problemă separată.
Din păcate, acest scenariu extrem de pozitiv este destul de improbabil. Realitatea dură este că competiția în domeniul IA consumă atât de multe resurse încât numai SUA și China își pot permite cu adevărat să joace un rol important în acest joc – în timp ce Europa se luptă cu multe alte poveri, riscuri și dezavantaje.
IA este acum un domeniu în care Europa depinde mult mai mult de SUA decât era – sau este încă – apărarea, și nu are rost să pretindem că nu este așa. Fie că le place sau nu, liderii europeni trebuie să găsească modalități de a continua cooperarea strânsă cu America. O „resetare” completă a relațiilor dintre Europa și SUA ar putea aduce rezultate importante, dacă ar exista viziunea politică și voința necesare pentru a o realiza. (Articolul a fost publicat inițial pe „Brussels signal”)
