CORESPONDENȚĂ DIN STRASBOURG. Uniunea Europeană intră în etapa-cheie pentru stabilirea Bugetului multianual 2028 – 2034, un moment care va influența profund direcția economică, strategică și politică a continentului. Pentru România, miza este foarte mare: aproape jumătate din bugetul UE finanțează agricultura și politica de coeziune, exact zonele care au susținut modernizarea țării după aderare. În acest context, rolul Parlamentului European devine decisiv. Europarlamentarul EPP Siegfried Mureșan, negociator al Parlamentului European pentru Bugetul multianual 2028 – 2034 al Uniunii Europene, a explicat mizele acestui proiect, pe care Parlamentul European, după ce își va elabora poziția, îl va negocia cu Comisia Europeană și Consiliul UE.
Propunerea inițială de buget a Comisiei Europene, lansată în iulie a.c, a conținut îmbunătățiri importante, dar și riscuri majore. Cel mai clar progres este recunoașterea Apărării ca prioritate bugetară esențială. Dacă, în bugetul actual pentru 2021 – 2027, apărarea a primit doar 14 miliarde de euro – adică 1,2% din total –, acum se discută o alocare de peste 100 de miliarde.
Pentru România, aflată în proximitatea războiului din Ucraina, această schimbare de paradigmă este vitală: securitatea europeană devine securitatea noastră națională, iar investițiile comune în cercetare militară, mobilitate, apărare antiaeriană și industrie de apărare ar întări în mod direct capacitatea de reacție.
Problema venea, însă, din propunerea Comisiei de a comasa Politica Agricolă Comună și Politica de Coeziune într-un singur fond. Asta ar fi însemnat competiție directă între agricultori și beneficiarii proiectelor de infrastructură, digitalizare sau dezvoltare urbană, pe aceeași alocare financiară.
Mai mult, aveam de-a face cu o renaționalizare mascată a regulilor: fiecare stat ar fi putut decide singur câți bani direcționează spre agricultură sau spre dezvoltare, fără standarde comune europene. Într-o țară cu nevoi uriașe de infrastructură, precum România, agricultura ar fi fost, în mod cert, perdantă. În plus, într-o piață internă fără reguli uniforme, statele bogate ar fi putut subvenționa masiv fermierii proprii, afectând competitivitatea agricultorilor români.
Această lipsă de predictibilitate ar fi făcut imposibilă planificarea investițiilor pe termen lung, atât în ferme, cât și în industrie sau infrastructură. De aceea, Parlamentul European a blocat, de la bun început, avansarea negocierilor și a cerut modificarea propunerii. Rezultatul: Comisia a revenit asupra unor puncte sensibile.
Pilonul II al Politicii Agricole Comune – Dezvoltarea rurală – a fost restabilit cu o alocare de 50 de miliarde de euro, „insuficientă, dar stabilă”. Toate regiunile, nu doar cele rămase în urmă, primesc acum garanții că nu vor pierde mai mult de 25% față de exercițiul precedent. Iar rolul autorităților locale și regionale devine obligatoriu, ceea ce limitează controlul politic excesiv al guvernelor naționale și crește relevanța proiectelor la nivel local.
Capacitatea de absorbție
Pentru România, un punct critic rămâne capacitatea de absorbție. De la aderare, țara noastră a contribuit cu circa 30 de miliarde de euro la Bugetul UE și a absorbit aproximativ 105 miliarde. Pentru fiecare euro plătit, am primit trei înapoi.
„Pentru a justifica alocarea unui buget european consistent, România trebuie să demonstreze că fondurile pot fi utilizate eficient. Dacă solicită mai mult, dar cheltuie puțin, statele contributoare net vor bloca creșterile bugetare”, punctează Siegfried Mureșan.
În același timp, punctează el, „țara noastră trebuie să-și modernizeze politica de coeziune”.
„Dacă rămânem concentrați exclusiv pe apă, canalizare și drumuri locale, în timp ce alții investesc în securitate cibernetică, digitalizare, inteligență artificială și infrastructură critică, decalajele de competitivitate se vor adânci.
Pentru a proteja coeziunea, România trebuie să arate că fondurile europene contribuie și la prioritățile strategice ale UE: reziliență, securitate, competitivitate. Asta înseamnă proiecte dual use, infrastructură de transport adaptată mobilității militare, energie diversificată și protejată, sisteme digitale moderne”, spune Mureșan.
Un alt element nou este condiționarea fondurilor europene de reformele pe care România trebuie să le facă. Parlamentul European agreează această direcție, cu o condiție fermă: reformele trebuie să fie direct legate de domeniul finanțat.
„Nu mai trebuie să se repete situația din PNRR, unde reforme dintr-un sector blocau investiții din altul. Pentru România, reformele vor viza modernizarea administrației, digitalizarea instituțiilor, reducerea birocrației pentru investiții, flexibilizarea pieței muncii și sustenabilitatea sistemului de pensii”, explică europarlamentarul PPE.
Un an complicat pentru Europa
Negocierile asupra Bugetului multianual trebuie să respecte un calendar strâns. 2027 va fi un an electoral în Europa – cu alegeri în Franța, Italia, Polonia și alte state mari – astfel că niciun guvern nu va putea angaja decizii pe șapte ani în plină campanie.
De aceea, obiectivul este ca negocierile să fie finalizate până la sfârșitul anului 2026. Acest lucru ar face ca 2027 să devină un an de pregătire tehnică, astfel încât exercițiul bugetar 2028–2034 să înceapă fără întârzieri, spre deosebire de perioadele trecute.
Pentru România, noul buget european poate reprezenta fie un salt de modernizare, fie un risc de stagnare. Dacă fondurile agricole și de coeziune sunt protejate și folosite inteligent, dacă proiectele sunt orientate spre competitivitate, digitalizare și securitate, iar reformele susțin direcția europeană, atunci următorii șapte ani pot accelera convergența reală cu restul Uniunii. Dacă nu, decalajele pot deveni structurale și greu de recuperat.
Miza acestor negocieri nu este doar tehnică, ci strategică: felul în care Europa își definește apărarea, modul în care își protejează piața internă și modul în care sprijină dezvoltarea statelor sale. România are de câștigat dacă își joacă inteligent cartea și își menține influența în definirea regulilor. Noul buget european nu este doar o contabilizare de sume, ci arhitectura unui continent în schimbare – iar vocea noastră trebuie să fie fermă, coerentă și bine fundamentată.
