„Înainte de a descoperi magia scorului alegerilor moldovenești, trebuie să definim conceptele care o pot explica. Dacă acceptăm că războiul hibrid înseamnă combinarea forței militare cu propaganda, atacuri cibernetice, sabotaj economic și subversiune politică, atunci democrația hibridă înseamnă răspunsul simetric: utilizarea tuturor instrumentelor legale ale statului, inclusiv a celor care merg la limita autoritarismului, pentru a apăra esența democratică împotriva unui adversar care nu respectă nici o regulă democratică”, scrie Sergiu Toader (foto mic), fost manager al Realitatea TV, pe Substack.
Publicăm integral analiza fostului manager al postului de televiziune Realitatea TV.
„Practic, este o formă de judo politic, în care te folosești de forța adversarului tocmai pentru a-l învinge. De exemplu, dacă rușii cumpără tradițional voturi, atunci vor fi arestați toți cei prinși cu bani cash. Rușii controlează media?
Foarte bine, posturile finanțate de Moscova vor fi închise! Rușii se infiltrează în partide? Perfect! Le interzici pe cele conduse direct din Kremlin!
Din nefericire însă, toate aceste măsuri, arestări preventive, închideri de televiziuni, interziceri de partide sunt descrise în orice manual de științe politice ca instrumente ale autoritarismului. Sunt exact ceea ce face Putin în Rusia, Lukașenko în Belarus, Xi Jinping în China.
Si atunci care este diferența, cum separăm binele de rău? În mod sigur, în funcție de context și de scopul final!
Doamna președinte Maia Sandu a folosit aceste instrumente pentru a salva democrația, nicidecum pentru a o distruge. A folosit formele autoritarismului doar temporar, tocmai pentru a preveni autoritarismul permanent. Dar această diferență subtilă devine tot mai greu de explicat pe măsură ce metodele seamănă tot mai mult. Și aici apare una dintre dilemele pe care nu le putem evita: cât de mult putem semăna cu monstrul înainte de a deveni monștri noi înșine?
Cum și-a pus ursul coada în lac sau Когда Кремль идёт на охоту
De secole, occidentalii numesc Rusia “ursul de la Răsărit” nu pentru că ar avea vreo simpatie pentru fauna siberiană, ci pentru că masivul animal care populează taigaua descrie perfect imperiul: forță brută, agresivitate, lipsă de rafinament, putere care intimidează!
Cu mult înaintea alegerilor din septembrie 2025, “ursul de la Răsărit” și-a vârât coada adânc în afacerile interne moldovenești, convins că va prinde peștele, adică o majoritate pro-Kremlin în parlamentul de la Chișinău. Iar arsenalul rusesc a fost impresionant!
În 2024, Kremlinul a investit în Moldova aproximativ 55 milioane dolari pentru alegerile prezidențiale și pentru referendumul privind integrarea europeană. Pentru scrutinul parlamentar din 2025, suma exactă e necunoscută, dar mecanismele sunt aceleași.
Ilan Șor, oligarhul fugar condamnat pentru furtul unui miliard din sistemul bancar moldovenesc, a canalizat bani pentru cumpărare masivă de voturi. Între 50 și 200 euro pentru un vot, în funcție de miză, de zonă geografică și de “votant”. Poliția a făcut sute de arestări, iar Procuratura a deschis dosare penale. Dar așa cum a declarat premierul Dorin Recean, acesta era doar vârful aisbergului; primul ministru a vorbit despre “un plan de ocupație” și despre “o lovitură de stat electorală”.
Cu două luni înaintea alegerilor, TikTok a eliminat peste 100.000 conturi false și peste 250.000 conturi spam care propagau mesaje pro-ruse. În prima jumătate a anului 2025, infrastructura guvernamentală a suferit peste 1.000 atacuri cibernetice. Mai mult, tineri și adulți moldoveni, cu vârste cuprinse între 19-40 ani, au fost duși la antrenamente paramilitare în Serbia, instruiți să folosească arme de foc și să provoace violențe în masă în ziua alegerilor, totul sub coordonarea ofițerilor din serviciile speciale rusești (GRU).
În vocabularul KGB-ist asta înseamnă активные мероприятия (aktivnye meropriyatiya), “măsuri active” de subminare a statului prin toate mijloacele disponibile.
Dar Rusia avea deja o armă mult mai subtilă pe care mulți dintre dumnevoastră o cunosc: маскировка (maskirovka), înșelăciunea strategică, crearea unei realități false care să-l determine pe adversar să ia decizii greșite.
Sondajele pre-electorale păreau să confirme planul: institutul iData dădea Blocul Patriotic câștigător cu aproape 25%, în timp ce PAS era cotat la 24,7%, practic egalitate cu un ușor avantaj pro-rus. Alte institute, CBS Research și Barometrul Opiniei Publice, indicau PAS în frunte, dar cu marje înguste de 28-29% față de 13% și cu 20-26% indeciși.
„Ursul” își pusese coada în lac, convins că va prinde peștele, iar lacul, adică sondajele, confirmau victoria.
Vulpea care l-a păcălit pe urs: mixul inteligent al democrației hibride
Maia Sandu a înțeles că nu putea juca fair-play democratic cu un adversar care trișează la scară industrială. Și aici a intervenit mixul strategic care a făcut diferența, o combinație calculată între soft power democratic și tactici de tip rusesc.
Pe de o parte, soft power-ul a funcționat perfect: diaspora a fost mobilizată masiv (peste 277.000 voturi), valorile europene au fost invocate ca stindard de legitimitate internațională, iar transparența privind publicarea dovezilor despre interferența rusă a fost selectivă. Suficient cât să nu sune a persecuție! În permanență însă, discursul pro-european a fost să menținut pentru a întări imaginea legalității și a respectării drepturilor și libertăților cetățenești! Toate aceste elemente au creat frame-ul unei victorii absolut democratice, a unei alegeri clare între Europa și Rusia.
Pe de altă parte, tacticile dure au fost aplicate cu precizie chirurgicală. Autoritățile moldovenești au lovit preventiv, cu luni bune înaintea alegerilor. Au fost operate arestări masive pentru cumpărare de voturi, oameni prinși cu bani cash, liste de alegători, instrucțiuni primite din Rusia. Mai multe posturi de televiziune au fost închise, acuzate de propagandă rusească și finanțare ilegală din Moscova. Partide politice, precum și alte formațiuni considerate instrumente ale Kremlinului, au fost scoase în afara legii.
S-au făcut toate acestea legal? Desigur! Respectivii au încălcat legea! Dar au fost toate aceste acțiuni democratice în sens clasic? Evident, nu! Și aici trebuie să fim onești: un guvern care arestează adversarii politici cu luni înainte de alegeri, care închide posturi TV și care interzice partide este considerat un guvern autoritar.
Diferența este crucială si subțire în același timp si constă în faptul că oamenii arestați chiar au luat bani pentru a vota un anumit candidat, deci, au fost corupți electoral, iar acuzațiile nu au fost inventate, ci cât se poate de reale.
Formal, totul a fost justificat. Dar etic? Aici devine mai complicat! Pentru că apare paralizia democrației contemporane: ce facem atunci când adversarul nu joacă democratic? Dacă Rusia trimite 55 milioane de dolari pentru propagandă pe scară industrială și paramilitari antrenați în Serbia, sacrificăm regulile pentru a salva jocul?
Răspunsul logic și eficient al Moldovei a fost, da! Și a funcționat electoral: PAS 50,20%, Blocul Patriotic 24,18%. Victorie clară, legitimă, democratică în cifre.
Dar la ce cost?
Deși eu nu sunt vorbitor de rusă, colegii jurnaliști de la Realitatea.md (nici o legătură cu postul omonim de la București) mi-au explicat că în această limbă există un cuvânt care descrie perfect situația nou creată: показуха (pokazukha), vitrina goală, aparența fără substanță, în cazul Moldovei spectacolul democratic cu un ușor damf de autoritarism.
Moldova a fost pentru scurt timp un stat care a afișat proceduri democratice în timp ce a aplicat logica războiului hibrid. Democrația a fost folosită ca armă, nu doar ca scop; democrația și-a apărat esența, încălcându-și principiile și folosind instrumentele adversarului.
Dar, atenție, nu suntem într-o situație de echivalență morală! Nu putem spune „PAS este egal Rusia, ambele sunt organisme autoritare”. Pentru că alternativa la PAS nu era un partid autentic moldovenesc, ci o altă “vitrină”, una cu prețul afișat în ruble și cu ordine date direct de la Moscova. Este o diferență care devine tot mai greu de explicat cu fiecare televiziune închisă, cu fiecare partid interzis, cu fiecare adversar arestat.
Carl von Clausewitz spunea că războiul e continuarea politicii cu alte mijloace. În Moldova, în septembrie 2025, am văzut contrariul: politica, ultima formă a războiului. Deși gloanțele au fost înlocuite cu buletine de vot, ținta a rămas aceeași: cucerirea, neutralizarea adversarului!
Diaspora, o armată decisivă
Aici Maia Sandu și-a demonstrat inteligența strategică net superioară ofițerilor din Lubianka! În timp ce rușii se uitau la sondajele despre Moldova geografică, ea mobiliza Moldova politică!
Pe teritoriul Moldovei, fără diaspora, rezultatele au fost mult mai strânse: PAS 44,13%, Blocul Patriotic 28,29%. Diferența de 15 puncte este semnificativă, dar nu zdrobitoare. Moldova rămânea o țară divizată, pro-ruși versus pro-europeni. Dar în cele 301 secții de votare din străinătate au votat 277.965 moldoveni. Dintre aceștia, PAS a obținut 218.503 voturi, adică 78,61%. Un scor aproape stalinist, dar obținut cât se poate de democratic. Diaspora a reprezentat 17% din totalul voturilor, o pondere enormă, decisivă!
Un sociolog de la Chișinău mi-a spus că explicația este simplă: „mobilizarea diasporei a fost aproape ca mobilizarea unei armate”. Maia Sandu a știut să cheme la urne diaspora nu doar prin promisiuni electorale clasice, ci apăsând pedala fricii existențiale: „Dacă pro-rușii câștigă, Moldova devine Belarus. Iar voi, cei plecați, nu veți mai putea reveni într-o țară europeană.”
Tipul acesta de mesaj a funcționat! Diaspora a votat masiv, disciplinat, cu procente de mobilizare uriașe. Acești oameni, moldoveni aflați în Italia, Germania, Franța, Marea Britanie, au plecat din cauza sărăciei, a corupției, a lipsei de oportunități. Dar votează în continuare cu nostalgie și, mai ales, cu speranță! Chiar dacă nu mai trăiesc realitatea socială din Chișinău, ei știu că pot determina viitorul țării!
Pare o maskirovka inversă perfectă, soft power în cea mai pură formă a sa: convingere, emoție, speranță! Aplicată însă cu disciplina militară a unei operațiuni strategice.
Dar tocmai aici se ascunde una dintre cele mai profunde rupturi pe care democrația hibridă le creează în societate. Și același lucru se întâmplă și în România, poate chiar mai virulent! Pentru moldovenii și românii care au rămas acasă, care trăiesc zilnic sărăcia, corupția și lipsa de perspective, diaspora nu mai este parte din comunitatea națională. Sunt “cei care au plecat și ne abandonează”, “cei care trăiesc bine în Occident și ne dictează cum să votăm”, “cei care nu mai suferă consecințele votului lor, al deciziei lor”.
Când 78% din diaspora votează cu PAS, în timp ce doar 44% din cei de acasă fac același lucru, mesajul e clar pentru cei 28% care au votat pro-ruși: „Nu noi decidem viitorul țării noastre, ci cei care au fugit din ea.” Este o sursă resentimentară profundă, o rană care nu se vindecă prin victorii electorale, dimpotrivă, se adâncește cu fiecare scrutin electoral în care diaspora devine decisivă.
Prețul “succesului”
Democrația hibridă câștigă prin diasporă, dar pierde legitimitatea în interiorul țării! Salvează aparența democratică prin voturi reale, dar alimentează narativul conform căruia democrația e o farsă controlată din exterior. Este un preț pe care Moldova, ca și România, îl va plăti mult timp după ce cifrele victoriei vor fi uitate. Se câștigă o bătălie, dar se polarizează societatea, polarizare care este de fapt prețul real al victoriei.
Pe 29 septembrie seara, la Chișinău s-a sărbătorit masiv, iar la Bruxelles, oficiali europeni au răsuflat ușurați! Ursul siberian și-a luat o țeapă moldovenească! Cu toate acestea, trebuie să acceptăm consecințele acestui succes.
Istoricul Armand Goșu, specialist în Rusia, avertizează: „Nu știm dacă în această campanie electorală rușii nu au sădit teme care creează crize în societatea moldovenească. Trebuie să aveți puțină răbdare. Peste 2-3 ani poate vedem niște roade care să ne pună pe gânduri.“
Și are dreptate!
Dacă privim cu atenție cifrele, aproape 30% din moldovenii care trăiesc în Moldova au votat pentru forțe pro-ruse, în ciuda, sau poate tocmai din cauza, arestărilor, a închiderilor de TV-uri, a discursului apocaliptic anti-rus. Ce spune asta? Că metodele “vulpii” au funcționat electoral, dar și că au eșuat social. Doamna Sandu a câștigat alegerile, dar a pierdut reconcilierea!
Cei care au votat pro-ruși nu au dispărut. Sunt acolo, furioși, marginalizați, convinși că democrația e o farsă orchestrată atât de Occident, cât și de diaspora. Iar “ursul” știe asta! Și așteaptă!
Când salvezi democrația prin metode autoritare, atunci, în interiorul acestui proces, creezi inevitabil și o masă de cetățeni care nu se mai recunosc în democrația pe care tocmai ai salvat-o.
Ce trebuie să învățăm de la Chișinău
Moldova nu a câștigat războiul, ci doar o etapă. Dar această etapă ne arată exact ce instrumente funcționează și la ce preț.
Kelemen Hunor, președintele UDMR, a punctat foarte corect: “Rusia testează capacitatea de reacție a țărilor din flancul estic. Vor ca societățile să fie polarizate, arătând un pericol iminent. Plus că arată că nu suntem pregătiți pentru o apărare foarte rapidă și eficientă.”
În decembrie 2024, România a trecut prin exact același scenariu: Călin Georgescu, un candidat necunoscut, a sărit de la 1-2% la 22,94% în câteva săptămâni, alimentat de TikTok, atacuri cibernetice și finanțare obscură. CCR a anulat alegerile. Am „scăpat” de “cel mai mare rău”, dar nu am învățat nimic!
Prima lecție este cea a loviturii preventive!
Moldova a avut curajul să aresteze, să interzică și să închidă cu luni înaintea alegerilor. România a așteptat ca Georgescu să fie deja în turul doi. Niște nătărăi au fost fie complici, fie incompetenți! Democrația hibridă cere acțiune preventivă, nu reactivă. Trebuie să identifici amenințarea înainte ca ea să devină virală. Dar asta înseamnă arestări înainte ca voturile să fie date efectiv, închideri de conturi înainte ca mesajele să devină mainstream, interziceri de candidați înainte ca ei să câștige legitimitate electorală.
Este profund nedemocratic în aparență. Dar alternativa e să lași amenințarea să crească până devine prea mare pentru a fi oprită legal. Îndrăznim? Nu știu! Pentru că asta înseamnă să dai poliției și serviciilor din România, două catastrofe profesionale, puterea de a decide cine e amenințare înainte ca poporul să voteze. Iar asta se poate transforma cu ușurință într-o nenorocire a fragilei noastre democrații.
A doua lecție dureroasă privește controlul social media.
Moldova a colaborat cu TikTok pentru eliminarea a peste 100.000 conturi false. România a privit cum Georgescu explodează pe TikTok și nu a făcut nimic până după alegeri. Democrația hibridă cere control al spațiului digital. Dar cine decide ce e “cont fals” și ce e “voce legitimă”? Moldova a avut noroc că TikTok a cooperat. Dar ce faci când platformele refuză? Blochezi accesul, așa cum face China? Sau Rusia?
A treia și cea mai dureroasă lecție privește capacitatea serviciilor.
Profesorul Armand Goșu e sceptic: „SRI nu are acum capacitatea să elimine influența rusească din România. Cu o nouă conducere, poate.” Problema?
Este evident că mulți oameni din serviciile românești au jucat împotriva statului în noiembrie 2024, nicidecum pentru el. Chiar dacă acum se bat cu pumnul în piept că au făcut rapoarte, este evident că ofițeri din serviciile speciale au fost în spatele lui Georgescu, nu împotriva lui. „Acum încearcă să șteargă urmele!“ spune Goșu.
Democrația hibridă cere servicii de securitate loiale și eficiente. Dar cum le construiești când chiar ele sunt compromise? Moldova a avut noroc: serviciile au fost de partea Maiei Sandu.
România nu are acest lux; serviciile noastre sunt și incompetente, și scăpate de sub orice formă de control civil și de orice responsabilitate profesională și administrativă. Ele sunt un stat în stat, obsedate în primul rând să-și mențină puterea și privilegiile în dauna intereselor naționale.
Nimic din acțiunile lor nu trădează contrariul, dimpotrivă!
Sunt evidente ingerintele masive în politică și afaceri, în încălcarea legii și a drepturilor cetățenești. Și mă opresc aici, deși existența rețelei “Corbii tineri “ de dupa ‘89 (a ofițerilor apropiați Moscovei) parcă mă obligă la câteva asocieri de idei. Antioccidentalismul, creștinismul dacic și exceptionalismul românesc din jurul candidatului Georgescu își au izvorul în gândirea cazon-puturoasă si medievală a unor colaboratori apropiați, fosti ofițeri, care au si înființat de altfel asociația “Pământ strămoșesc”. Iar aceste idei fac parte din “zestrea intelectuala” a unei părți din ofiterimea serviciilor speciale! O simplă discutie cu unul dintre ei te amuțeste la propriu!
Așadar, cu asemenea vulnerabilități majore, ce poate face România concret? In primul rand, trebuie să construiască legislație preventivă, legi care permit acțiunea înainte de alegeri, nu după. Prețul pentru o asemenea decizie? Acuzații, risc major de abuz, de persecuție politică mascată.
În al doilea rand, ar trebui, de asemenea, să stabilească protocoale rapide de eliminare a dezinformării în colaborare cu platformele digitale. Prețul acestui demers? Cenzură potențială, control al discursului public!
Si, în fine, ar fi de domeniul urgenței să reformeze serviciile prin “curățare”/primenire, demilitarizare, profesionalizare, loializare! Prețul? Foarte posibil să elimine și oameni onești, să dea în paranoia instituțională.
Și tot așa, pentru că, de fapt, nu există soluții fără costuri morale, după cum nu există victorie fără compromisuri! Dar mă tem că întrebarea pentru România nu e „Facem sau nu facem?“, ci „Când vom fi forțați să facem și cât de pregătiți vom fi?”
Tiparele se repetă și pentru Europa
Dacă privim harta politică a Europei, vom observa că același model al democrației hibride se răspândește cu repeziciune.
În Franța, Macron se prăbușește, în timp ce Le Pen este izolată sistematic, iar Bardella demonizat.
În Germania, AfD a devenit principala forță în multe landuri, dar este sub asalt juridic constant, iar voci oficiale cer interzicerea partidului.
În Ungaria și Slovacia, regimurile Orban și Fico mențin legături opace cu Moscova și nimeni pare că nu are o problemă cu asta. Recunoașteți tiparele?
Democrația ca ritual gol, în care votul contează doar dacă votezi “corect”. Electoratul catalogat “neconform” este exclus din conversația legitimă. Partidele populare sunt interzise sau marginalizate prin mijloace juridice, cu legea în mână! Discursul este apocaliptic: “democrație versus barbarie”.
Dar cum răspunzi partidelor populiste susținute de Rusia fără a deveni tu însuți autoritar? Desigur, nu există doar un singur răspuns, ci doar alegeri triste. Fie lași jocul democratic să se desfășoare și riști ca forțe pro-ruse să câștige legitim, fie intervii preventiv și riști să distrugi democrația încercând s-o salvezi. Este o capcană ucigătoare pentru că oricum ai da-o, tot nu e bine!
Moldova a ales varianta a doua și a funcționat! Dar la ce preț pe termen lung?
Adevărul este că pentru Europa democrația liberală clasică nu are instrumente pentru a se apăra de democrația iliberală agresivă. Când adversarul folosește libertatea de exprimare pentru propagandă, libertatea de asociere pentru infiltrare și procesul electoral pentru subversiune, regulile democratice clasice devin o slăbiciune, nu o forță.
Europa trebuie să accepte că războiul hibrid cere răspuns hibrid. Că salvarea democrației poate necesita suspendarea temporară a unor principii democratice. Că principiile sunt importante, dar supraviețuirea e și mai importantă.
Este un adevăr pe care nici un politician european nu-l va spune public. Dar Moldova l-a demonstrat în practică.
Concluzie; ursul știe să aștepte!
Sa nu ne iluzionăm și să credem că în Moldova ursul rus, Miska, a pierdut războiul! Nici vorbă, a pierdut doar o bătălie! Acum, probabil își linge rănile în taigaua siberiană, analizează ce a mers prost și pregătește următoarea ofensivă. Poate în 2029. Poate mai devreme, depinde dacă Moldova se destabilizează intern, dacă economia se prăbușește sau dacă Transnistria explodează!
Când lupți prea mult cu monștri, riști să devii tu însuți un monstru! Când privești prea mult în abis, abisul privește înapoi în tine!
Doamna președinte Sandu a câștigat pentru că a fost mai șireată decât Vladimir Putin. A folosit perfect judo-ul politic, am inteles asta, dar cât timp vom mai trăi așa? Cât timp poate fi menținută o democrație care se comportă ca un stat în război permanent? Nu cumva devenim ceea ce combatem?
Deocamdată, nu știm răspunsul! Moldova l-a aflat prima, România e următoarea pe listă, Europa încă este uluită, se dezmeticeste greu.
Și când ne va veni rândul să alegem din nou, ne vom întreba ce am fi făcut dacă am fi fost în locul doamnei Sandu? Am fi lăsat ursul să câștige “democratic”? Sau am fi devenit noi înșine urși, cu gheare și colți, spunându-ne că o facem pentru salvarea democrației?
Admiteți, vă rog, că răspunsul e chiar mai tulburător decât întrebarea! Și că probabil nu vom avea de ales!”
