Reputatul profesor și psiholog Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a vorbit, în emisiunea „Educația la putere” de la TVR, despre problemele structurale din școala românească, dar și din societate.
Monica Ghiurco: Domnule Mircea Miclea, să încercăm o scurtă evaluare a efectelor Programului „România Educată”, care ar fi trebuit să reformeze școala românească, să dea o direcție foarte clară pentru generația viitoare. Felul în care se va prezenta ea este destul de incert.
Mircea Miclea: Efectele nu s-au văzut în niciun fel pozitiv. Multe dintre ele nici măcar nu au fost aplicate, pentru că nu pot fi aplicate. Dacă luăm modul în care trebuie desființate inspectoratele și apoi reînființate într-o altă variantă extrem de stufoasă, extrem de birocratică și extrem de costisitoare, și ne uităm la realitățile actuale, ne dăm seama că e imposibil să faci așa ceva. Nu numai că e disfuncțional din punct de vedere educațional, e nesustenabil din punct de vedere financiar, adică sunt texte scrise care nu vor putea fi aplicate.
Din păcate, nici cei care au scris aceste texte nu și-au asumat responsabilitatea. Nimeni nu a spus: „Iată noi am scris aceste texte, Programul „România Educată”. Adică s-a întâmplat ca în Caragiale: o semnăm toți, dar o dăm anonimă. Nimeni nu știe cine a făcut acest program, pentru că nimeni nu și-a asumat răspunderea, pentru că, poate undeva într-un colț al conștiinței, și-au dat seama că nu e bine ce au făcut.
Nu cred că mai e cazul să discutăm acum despre cât de destructiv este, multe dintre lucruri din fericire nu au fost aplicate și nici nu vor putea fi aplicate.
– Asta înseamnă că urmează o nouă reașezare.
– Da, asta înseamnă că o nouă reașezare, dar în felul acesta se devalorizează termenul de reformă, pentru că s-a asociat termenul de reformă cu o serie de proiecte neasumate, adică fără autori care să spună „iată ce am gândit, iată ce facem”, sau pentru modificări din pix, care au fost făcute numai pentru că i-a căzut unui ministru prin cap să facă o schimbare, dar a anumit o reformă, sau pentru că a fost modificat de conjunctură, cum și actualele modificări din vară au fost prezentate ca reformă, când de fapt nu e vorba de o reformă, mai degrabă e vorba de o contra-reformă.
– Sunt măsuri justificate de situația economico-financiară, financiar-bugetară a țării? Sunt lucruri iminente. S-a început cu educația, pachetul de măsuri fiscal-bugetare a afectat în mod direct profesorii și v-aș întreba sub ce auspiciu a început anul acesta școlar, despre care ați avut câteva remarci foarte critice?
– Am avut remarci foarte critice, pentru că, din păcate, anul a început sub auspicii extrem de proaste, cu un climat negativ în rândul profesorilor. Nu am încercat să iau apărarea profesorilor, am încercat să gândesc lucid. Iată datele:
1. Avem cea mai slab finanțată educație din Europa și totuși consider că tot acolo trebuie să tai, ca să ajungi unde? Sub nivelul mării?
2. Știm foarte clar că mărirea numărului de elevi în clasă nu duce la creșterea calității actului de educație și totuși s-a mărit numărul de elevi în clasă.
3. Știm foarte clar că învățământul nu e o opțiune ocupațional atractivă. Uitați, doar 9% dintre profesori sunt sub 30 de ani. Asta arată că opțiunea de a deveni profesor este neatractivă pentru actualii tineri.
Știm, tot din datele de anul acesta, că, la concursul pentru 700 de posturi vacante s-au prezentat 200 de oameni. Și totuși, știind că această opțiune ocupațională este neatractivă, tu o faci și mai neatractivă. Sporind norma didactică, opțiunea pentru a deveni profesor se reduce în mintea tinerilor.
Dacă ești profesor la țară și, eventual, nu predai română sau matematică ca să-ți faci norma dintr-o singură școală, dacă predai fizică sau chimie sau biologie la gimnaziu, automat va trebui să mergi în mai multe școli ca să-ți faci norma. Deci, prin urmare, nu e vorba doar de două ori în plus. Este două ori în plus plus navetă, plus transferul de la o școală la alta etc.
Efectul, așadar, pe termen mediu și lung, este atractivitatea tot mai scăzută a profesiei de profesor. O să intrăm într-o criză masivă de profesori.
Nu s-au luat în calcul efectele pe termen mediu și lung, s-a luat în calcul doar un efect derizoriu pe termen scurt, o economie financiară de 0,02% din PIB, așa cum spune Consiliul Fiscal, nu spun eu.
Prin urmare, am spus și spun încă o dată, cred că este un exemplu care va intra în manuale de cum să nu iei o decizie politică strategică, adică să nu vizezi efecte minore pe termen scurt cu costuri majore pe termen lung.
Platformă digitală pentru profesorii cei mai buni
– Care au fost măsurile cele mai relevante pentru a reduce analfabetismul funcțional, pe deoparte, abandonul școlar, pe de altă parte?
– Continuând ceea ce am spus înainte, analfabetismul funcțional provine, în primul rând, din mediile defavorizate, din orașele monoindustriale, din mediul de la țară. Arată toate datele referitoare la evaluarea din clasa a II-a, clasa a IV-a, clasa a VI- a, Evaluarea Națională. Arată o diferență foarte mare între performanțele celor din mediul rural, față de mediul urban.
Cu aceste măsuri, din nou lovești în învățământul din mediul rural, pentru că acolo nu se pot face normele așa cum sunt construite acum. Prin urmare, opțiunea pentru a te duce profesor la țară devine și mai neatractivă decât înainte. Asta înseamnă, pe cale de consecință, că va crește analfabetismul funcțional.
Ce trebuia făcut de multă vreme, și eu am spus de 10 ani, cred că și am obosit-o spunând, era de a pune accent pe a oferi aceeași șansă și copiilor de la țară, ca și copiilor de la oraș. Principala șansă care, face diferența între ei, este accesul la profesorii buni. Dar ce putea să facă Guvernul și Ministerul de atâta vreme – și era și un articol de lege pe care l-am scris în Legea Educației din 2011, era următorul lucru: să aleagă pe toți profesorii buni din țară, de la toate nivelurile, să înregistreze lecțiile acestor profesori foarte buni, să adauge la această înregistrare a tuturor lecțiilor, de la clasa I până la clasa XII-a, exemple, contraexemple, tips-uri de rezolvare, resurse suplimentare și să creeze o lecție multimedia.
Și această lecție multimedia, ținută de cei mai buni profesori din țară, să fie accesibilă tuturor copiilor și tuturor părinților copiilor pe o platformă digitală. Și atunci, eu ca elev la țară, care am un profesor slab în față – pentru că atâta se poate, da? – pot să rulez acea lecție împreună cu părintele meu, de câte ori doresc, până când o înțeleg. Inclusiv profesorul meu va fi inspirat de lecția acelui profesor mai bun și va ține o lecție bună. După care puteam să adăugăm mai multe lucruri la acest sistem, apropo de analfabetism funcțional.
Puteam să avem trei versiuni ale aceleași lecții. O lecție pentru copii obișnuiți, o lecție pentru copii supradotați, deci o variantă a aceleași lecții pentru copii supradotați, și o variantă remedială pentru copii care au dificultăți de învățare. Iar aceste versiuni, trei versiuni pentru fiecare lecție, puteau fi înnoite în fiecare an, puteau fi upgradate.
Cum? Lucrarea de grad, în momentul de față, ca să-ți iei gradul I, constă într- un referat. E absolut derizoriu referatul acela. Acum îți face ChatGPT-ul referatul respectiv. Dar dacă s-ar fi cerut fiecărui profesor pentru gradul 1, să dea trei lecții bine făcute de el. Și apoi, un comitet de evaluare, făcut tot din profesori, de exemplu, Asociația Profesorilor de Matematică, numeau niște comitete de genul acesta, care filtrau aceste lecții făcute de profesorii care obțineau gradul 1 și, din nou, selectau în fiecare an versiuni tot mai bune.
Și în felul acesta, am fi oferit șansa oricărui copil din țară să aibă acces la lecțiile celor mai buni profesori. Asta era o măsură de a reduce analfabetismul funcțional.4
Formare în context
– Ar fi avut de câștigat inclusiv profesorii, în special cei aflați la început de carieră, care caută mentori, îndrumători, dintre dascălii cu experiență…
– Din păcate, lucrurile sunt privite cu multă obtuozitate. Oamenii nu vor să înțeleagă lucrurile evidente. Eu am fost chemat în Republica Moldova pentru a oferi, atât că mă duce capul, niște soluții. Din fericire, s-au ținut seama de ele, se pun în practică.
De pildă, mentoratul. Acolo s-au selectat niște profesori foarte buni, pe care școlile i-au apreciat ca fiind foarte buni. Ei au devenit mentori.
Ce înseamnă că au devenit mentori? Înseamnă că sunt responsabili de noii- veniți în școală, să-i mentoreze, să-i îndrume cum se țin orele, să-i familiarizeze cu școala, să-i arate cum trebuie să facă diverse lucruri, cum să-și găsească o garsonieră la un preț mai bun, să o închirieze. Fac mentorat în adevăratul sens al cuvântului. Mai merg la orele lor. Stau la firul ierbii acolo. Tot ei răspund de studenții care vin în practică să dobândească abilități didactice. Adică e o pregătire la firul ierbii. Un lucru esențial pentru formarea profesorilor.
Și, din fericire, am văzut că profesori de la merit au preluat o astfel de idee și au venit către minister cu o propunere din nou ignorată, în care au spus, dom’le, examenele de titularizare se dau, dar după aceea ca și în cazul Medicinei, se face un fel de rezidențiat. E rezidențiatul în care tu, așa cum un medic rezident stă sub supravegherea unui profesor, e pus să facă diverse lucruri, dar mereu monitorizat de cineva. Acolo la firul ierbii. Acolo unde este lecția la clasă.
Și, în felul ăsta, învață mult mai repede, cu mult mai puține costuri. Și e și fundamentat științific la lucrul ăsta. Fundația Gates a făcut o cercetare, o mega-cercetare, acum vreo câțiva ani. Și a ajuns la concluzia că training-ul profesorilor, independent de contextul în care ei vor exercita profesii, adică doar așa, la universitate, predând tot felul de pedagogii, este falimentar. Asta e concluzia lor. Adică au spus: performanța profesorului foarte bun e foarte dependentă de context.
Prin urmare, tu trebuie să îi pregătești în context. Prin urmare, calea de a-i pregăti este prin sistemul de mentorat, similar cu rezidențiatul în cazul medicilor. Din nou, acest lucru a fost aplicat deja în Republica Moldova de un an de zile. La noi încă se reflectează și se ajunge la baliverne, la aberații. De pildă, cei care vor să ajungă profesori în mediul pre-universitar, trebuie să facă două masterate. E aberant. E o modalitate prin care lumea academică încearcă să nu piardă studenții de la masteratele, adesea derizorii, pe care le fac. Mulți s-ar duce, probabil, spre masteratul didactic și atunci, ca ei să facă bani, vin cu propuneri halucinante, de tipul trebuie să faci două masterate ca să ajungi profesor în învățământul preuniversitar. Dacă vrei să ajungi profesor în învățământul universitar, îți trebuie doar un masterat, vă subliniez. Aberant, halucinant.
– Ăsta e lucrul care nu prea se leagă din punct de vedere logic…
– Se leagă de o logică a interesului.
Impostura academică și universitățile multilateral dezvoltate
– Avem probleme destul de mari legate de impostura generalizată din societatea românească. Sunteți de acord?
– Da, din păcate, este corect.
– Cum ne vindecăm de așa ceva, domnule Miclea? Haideți să ne uităm la cauze întâi.
– Una dintre cauzele esențiale acestei imposturi a pornit din universitate. Universitățile, după 90, s-au dezvoltat după un model pe care Ceaușescu l-a băgat în capul rectorilor. Rectorii de după 90 erau educați în perioada lui Ceaușescu după modelul societății socialiste multilateral dezvoltate. Adică – așa cum spunea Ceaușescu – trebuie să dezvoltăm o societate care să facă de toate. Să facem și tractoare, și avioane, și agricultură, și așa mai departe. Efectul a fost falimentar. Dezvoltându-te multilateral, ajungi să nu te dezvolți în nicio direcție.
Un model falimentar, așadar, din punct de vedere economic. Acest model a fost preluat de universități după 90, care au început să fie universități multilateral dezvoltate.
În fiecare toamnă, rectorii ieșeau cu pieptul în față, majoritatea dintre ei, din păcate, și se lăudau că au mai înființat încă trei, zece secții. Și-au făcut – inclusiv la mine, la universitate- un titlu de glorie din faptul că este cea mai mare universitate cu cele mai multe secții. În loc să te dezvolți intensiv, adică să identifici care sunt punctele tale tari. Și să maximizezi acele puncte tari. Să nu te dezvolți pe orizontală. Să te dezvolți pe verticală. Așa cum se dezvoltă marile universități. Cambridge sau Oxford ar putea face filiale în toate colțurile Europei. Fac? Nu fac. Pentru că optează pentru dezvoltare intensivă, nu pentru dezvoltare extensivă, multilaterală. De acolo a început impostura.
Dacă crești numărul de secții, automat trebuie să angajezi în universități oameni care să fie puși în fața studenților, care sunt de slabă calitate, de cele mai multe ori, pentru că a fost o dezvoltare explozivă pe orizontală. Și de acolo a început impostura care s-a văzut în plagiate, doctorate etc. Și, dacă la nivel universitar, ai impostori, ei vor produce, apoi, pe bandă rulantă, impostori.
– E o iluzie că am putea face orice, oricând, la fel de bine. Practic, am uitat de fapt ce înseamnă omul educat.
– Educația fundamentală.
Omul educat
– Ce înseamnă de fapt un om educat?
– Un om educat este cel care nu este dezvoltat în toate direcțiile posibile, care nu are cursuri derizorii, minore, care se concentrează pe domeniile fundamentale. Sunt necesare câteva domenii, câteva discipline, dar studiate în adâncime, pentru că, studiind acele discipline, tu nu dobândești numai niște cunoștințe, niște metode. Iar dobândirea de metode e mult mai valoroasă decât dobândirea unor cunoștințe. Dacă dumneavoastră studiați biologia și dobândiți metodele de analiză biologică, atunci nimeni nu vă mai poate păcăli, vânzându-vă ca medicament o chestiune de doi bani, care nu poate să funcționeze ca medicament. Dumneavoastră știți biologie, știți cum trebuie testată o idee, cum trebuie validată o idee, pentru că ați dobândit o metodă, un mod de gândire.
Exact modul acesta de gândire lipsește. Un om educat este un om care are niște moduri de gândire. Educat în biologie înseamnă că gândește ca un biolog, chiar dacă nu e biolog, că gândește în istorie, așa cum gândește un istoric, adică se uită la izvoare istorice, la sursă, compară sursele și nu vine cu tot felul de baliverne, gândește în economie ca un economist, nu neapărat practică meseria de economist, dar știe la ce variabile să fie atent și ce înseamnă validarea rezultatelor. Acesta este un om educat.
Predare în context
– Școlile din străinătate pot să reprezinte surse de inspirație pentru cei care gândesc acum arhitectura școlii românești?
– Eu cred că surse de inspirație mereu trebuie luate ca surse de inspirație. E un input, nu este un output. Orice soluție este contextuală. Pornește undeva de la bune practici, de exemplu, și apoi utilizezi acele bune practici să vezi dacă, în contextul pe care îl ai, funcționează sau nu. Toate soluțiile sunt contextuale.
Apropo de cercetarea pe care a făcut-o Fundația Gates, ei spun foarte clar: principalul lucru în calitatea actului de predare este ceea ce ei numesc situation awareness, adică capacitatea profesorului de a fi atent la contextul de predare. E esențial. Dacă eu predau Teorema lui Pitagora, trebuie să o predau, dacă sunt profesor bun, diferit la clasa V-a A, care a avut înaintea mea un profesor de matematică bun, care e formată din copiii buni, care are ore cu mine de la 8.00 la 9.00 dimineața, sunt odihniți și care nu are niciun copil cu nevoi speciale în clasă.
Va trebui să predau diferit Teorema lui Pitagora la clasa a V-a F, care are trei copii cu nevoi educaționale speciale, care au avut înainte un profesor slab și nu le-a predat lucrurile fundamentale, de care au nevoie să înțeleagă Teorema lui Pitagora, și care au ore cu mine de la 14.00 la 15.00, când sunt 23 sau 30 de grade afară. Trebuie să țin cont de toate aceste aspecte, inclusiv de faptul că, acum când predau, unul dintre copiii cu nevoi educaționale speciale s-a ridicat din bancă și îl trage de păr pe cel din fața lui.
Asta înseamnă un profesor bun, să țin cont de dinamica situației și de faptul că predarea mea include această dinamică a situației. Am o conștiință acută a dinamicii situației. Un profesor bun e ca un dirijor, care e atent la toate instrumentele, le coordonează ca să scoată o simfonie. Nu vine și aplică un algoritm sau o metodă, indiferent ce se întâmplă în fața lui. La nivel de sistem, din păcate, s-a pierdut această contextualizare a soluțiilor. Adică ce trebuie să luăm în calcul din context ca să putem să facem funcțional?
Inteligență Artificială care dezvoltă procese, nu oferă doar rezultate
– Sub impactul acestui avânt tehnologic, al tehnologiei informației, al inteligenței artificiale, cum facem ca școala să țină pasul cu o asemenea dinamică?
– Eu cred câteva lucruri. Unu: în mod clar, în următorii ani, elevii vor utiliza masiv Inteligență Artificială, indiferent de ce zic profesorii. O să utilizeze AI ca să le facă temele, ca să le dea soluții la temele pe care le au pentru acasă, etc. Trebuie să concepem Inteligența Artificială, însă, ca și cum ar fi un părinte responsabil. Adică, dacă eu sunt elev și nu pot să-mi fac tema și vin la dumneavoastră, care sunteți părintele meu, să mă ajutați să-mi fac tema, dacă sunteți un părinte iresponsabil, îmi faceți tema. Eu obțin un rezultat, mă duc cu el la clasă și obțin o notă mare. Mi-ați dat un rezultat, nu mi-ați dat o deprindere.
Dacă sunteți părinte responsabil, eu vin cu tema la dumneavoastră, dumneavoastră, în loc să-mi dați rezultatul la problemă, spuneți, ia să vedem, mai citește încă o dată problema, ia gândește-te cum poți găsi soluția. Hai să-ți dau o sugestie, ia încearcă chestiunea asta, te monitorizezi, ia încearcă și cealaltă chestie, mă lași să fac efortul și după aceea rezolvi problema. Îmi dai o deprindere, nu îmi dai un rezultat.
Deprinderea e mult mai importantă decât rezultatul. Deocamdată suntem în faza în care Inteligența Artificială e centrată doar pe a oferi rezultate. Sper să apară o inteligență artificială care să fie centrată și pe a dezvolta procese, nu numai de a oferi rezultate.
Până când va apărea – pentru că eu cred că va aparea-, până atunci trebuie să folosim noi responsabil inteligența artificială, adică să nu vizăm rezultate, ci procese. Mai concret, ce înseamnă asta? De exemplu, dacă vii la mine cu compunerea pe care ți-am dat-o să o faci acasă și bănuiesc că ți-a făcut-o inteligența artificială, eu pot să-ți dezvolt procesul. Cum? Întrebându-te. Cum ai gândit când ai scris că personajul acesta se întâlnește cu persoana cealaltă? De ce ai folosit o descriere mai degrabă a emoțiilor decât a realității? Ai vrut să faci o descriere în stil romantic și nu în stil realist? Ce te-a făcut să faci chestia asta? Și, în felul acesta, eu îți dau notă în funcție de cum anume îmi explici că ai produs rezultatul ăla.
Și, dacă tu știi că te voi evalua în acest fel, tu vei fi interesată de proces. Dacă eu evaluez rezultate, tu îmi vei da rezultate. Le iei de la inteligența artificială. Dacă eu te evaluez pe bază de procese, tu vei învăța procesul. Din păcate, asta facem acum. Evaluăm rezultate.
S-a dovedit foarte clar. Testele grilă nu produc dezvoltări de calitatea educației. Ne uităm la Statele Unite, unde testele grilă s-au folosit de nu știu câtă vreme. Uitați-vă la rezultatele PISA pe care le au cei din Statele Unite, cu toată tehnologia, cu toată investiția masivă în calculatoare și așa mai departe. Uitați-vă. Asta fac testele grilă. Nu dezvoltă procesul, dezvoltă rezultate. Înveți grilele, dai răspunsul, obții un punctaj mare, gata.
Expunerea copiilor la tehnologie
– Studii realizate recent de „Salvați Copiii” arată că tineretul nostru, în grupa de vârstă 7-17 ani, este în plină criză emoțională și trebuie intervenit de urgență. Care sunt principalele probleme identificate și cum vedeți vreuna voastră abordarea acestora?
– Ce a spus „Salvați Copiii” este o chestiune generică, nu vizează numai tineri din România. O carte întreagă a lui Jonathan Hyde, „The Anxious Generation/ Generația anxioasă”, analizează acest fenomen în primul rând în Statele Unite, dar și în Marea Britanie și în alte țări, arătând foarte clar această vulnerabilizare crescută a tinerilor. A crescut, de exemplu, rata de anxietate cu 20- 30%.
Sunt cel puțin doi factori care trebuie luați în calcul pentru a ameliora această situație. Unul este utilizarea tehnologiilor digitale. Ea trebuie făcută responsabil. Adică sunt recomandări foarte clare. De exemplu, până la 5 ani, nu ai voie să îi dai copilului tehnologia digitală.
Eventual, între 4 și 5 ani poți să-i dai o oră pe zi, dar cu monitorizarea părintelui. Adică părintele stă și se uită cu tine la un desen animat sau un YouTube și discută apoi cu tine ce s-a întâmplat acolo, te pune pe tine să-i povesteci ce ai văzut acolo, îți arată tot felul de indicatori și așa mai departe. Deci e cu asistență.
Sunt niște precizări și astea trebuie luate în seamă pentru a utiliza responsabil inteligentă digitală. Pentru că, altfel, relațiile pe care le au copii sunt din ce în ce mai slabe, pentru că au mulți „friends” și foarte puțin prieteni, stau mai mult în lumea digitală decât în cea reală și asta îi vulnerabilizează. Îi face tot mai puțin adaptabili la ceea ce Nicolae Hartman numea „asprimea realului”, la realitatea așa cum este.
Așa că utilizarea tehnologiei digitale este esențial să fie făcută în mod responsabil și Jonathan Hyde, în cartea sa, dă soluțiile. Ce trebuie făcut, când.
Doi: foarte mult copiii se joacă în lumile acestea virtuale și nu în realitate. Jocul este una dintre modalitățile de maturizare. Nu numai la specia umană, ci și la alte specii. Animalele se joacă între ele pentru că, prin joc, dobândesc deprinderile pe care trebuie să le aibă când sunt adulți. Să muște, să alerge, să lupte etc.
Din păcate, ce s-a întâmplat în ultimii 10-20 de ani, a fost că jocurile sunt în medii digitale, nu în medii reale. Și atunci, una dintre modalitățile esențiale de maturizare, prin jocul în lumea reală, reducându-se, din nou creează vulnerabilități.
Una din concluzii este: copiii să se joace cât mai mult în realitatea reală, în fața blocului, pe terenul de sport, în parc, la groapa de nisip și nu dând cu degetul pe telefon, PC, tabletă, pentru că îl debilizezi pe copil. Îl faci să fie vulnerabil la realitate. Prin urmare, jocuri cât mai multe în lumea reală, jocuri de interacțiune, asta te ajută, te face să fii mult mai coeziv și mai rezilient.
Doi: utilizarea responsabilă a tehnologiilor digitale cu asistența părintelui, pentru că altfel devine devastatoare. Astea sunt lucruri sunt esențiale.
Cu siguranță că sunt și alți factori care trebuie incriminați, e și coeziunea socială. A slăbit coeziunea socială la nivel social. Relațiile dintre adulți sunt deteriorate.
E greu să îi cerem unui copil să aibă relații cu colegii și să stea în lumea reală, când tu ca părinte stai mai mult cu telefonul în mână când el se joacă în living în fața ta. Tu îi oferi un model despre ce anume trebuie să facă el. Și atunci el va imita chestiunea asta.
Sunt mai mulți factori care trebuie luați în seamă aici, dar aceștia pe care i-am menționat sunt esențiali.
