Poate că în fiecare din noi stă ascunsă o capodoperă, dar, pentru că suntem ocupați zi de zi, nu cioplim suficient timp cât să ajungem la esența noastră, la adevărata noastră valoare.
Povestea lui David e cel mai bun exemplu. În 1464, Opera del Duomo a comandat această sculptură, iar concursul a fost câștigat de sculptorul Agostino di Duccio. Lipsa lui de experiență a făcut ca blocul de marmură ales pentru sculptură să nu fie cel mai potrivit (prea ingust, cu multe imperfecțiuni, găuri multe și fisuri vizibile).
Când a înțeles neajunsul, artistul a renunțat la lucrare, apoi blocul de marmură a rămas neatins timp de 10 ani, până când alt sculptor, Antonio Rossellino, a încercat să salveze munca predecesorului. A renunțat și el după o vreme, apoi a urmat o pauza luuuuuungă, în total: 35 de ani.
În 1501, Michelangelo a acceptat provocarea de a continua munca primilor doi sculptori. Avea 26 de ani atunci și în doar 3 ani a reușit să aducă la lumină o capodoperă pe care în prezent peste 1 milion de oameni o vizitează în fiecare an.
Procesul de șlefuire
Ca să ne întoarcem la noi, este clar că o capodoperă nu iese peste noapte, că e nevoie de timp, de curaj și asumare. Suntem ființe „work in progress” și e posibil ca pe parcurs să ne dăm bătuți din a mai sculpta când observăm că avem tot felul de imperfecțiuni și că e greu. Și așa trec peste noi luni, ani, zeci de ani. Ajungem să uităm de noi! Probabil și presiunea socială e mare.
Cert e că avem nevoie de un efort constant. Iulian Tănase spunea zilele trecute în discuția „La liber’ inițiată de Alex Tocilescu despre „Critică și autocritică: nimeni nu-i bun la ceea ce face” că a scrie doar când te lovește inspirația nu e o garanție a faptului că ceea ce a ieșit e ceva de calitate.
J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, a rescris de 15 ori primul capitol din „Harry Potter și piatra filosofală” deși avea în minte toată desfășurarea din cele 7 volume. Așadar nu inspirația îi lipsea! Nevoia de a revizui și rafina un text este o practică comună printre romancieri. Tratând fiecare schiță ca pe o iterație, ei se asigură că produsul final este la calitatea cea mai bună. Oare facem și noi la fel cu noi?
E un fel de frugalitate în tot procesul acesta. Să te concentrezi pe a ajunge la esență, la versiunea cea mai bună a ceva ce pentru mulți poate părea ok e un lux de care ne lipsim.
Omul e o operă colectivă
Primul volum din Harry Potter a fost scos în 500 de exemplare, iar 300 din ele au fost donate bibliotecilor. J.K. Rowling a primit un cec de 600 de lire sterline.
O fi meritat oare efortul? Vei spune că da, însă doar pentru că, la peste 25 de ani distanță, știm că acest volum a ajuns să fie un best seller, vânzânduse în peste 100 de milioane de exemplare peste tot în lume.
Habar n-avem dacă Michelangelo era convins că lucrează la o capodoperă. Cine știe, poate că avea un prieten imaginar care îi șoptea la fiecare pas că e cel mai bun!
Realitatea este că suntem o operă colectivă și că ne putem permite luxul de a ne rescrie capitole din viață de oricâte ori simțim că e cazul pentru a ajunge la cea mai bună versiune a noastră!
Cheia e să ieșim din programarea consumeristă care ne face să mergem mai departe continuu și să ne oprim un pic pentru a ne uita la noi și la viața noastră.
Fără presiunea de a face din noi o capodoperă e foarte posibil să o scoatem la capăt mai mult decât rezonabil iar la finalul cel mai final să ne spunem că viața noastră a fost de milioane.
Mai multe articole despre cum să aduci valoare în viața ta prin frugalitate găsești în newsletter-ul meu de pe Substack.
Foto: Pexels.com
