Mike Benz este director al Fundației pentru Libertate Online. A fost funcționar al Departamentului de Stat cu responsabilități în formularea și negocierea politicii externe a SUA în domeniul comunicațiilor internaționale și al tehnologiei informației, în primul mandat al președintelui Donald Trump.
Rapoartele sale au fost citate în audierile din Congres și promovate de Elon Musk. În ultimul an a devenit o voce republicană de referință împotriva cenzurii guvernamentale și a rețelelor sociale. A fost invitat la podcastul „Joe Rogan Experience”.
Joe Rogan: Mă bucur să te cunosc, Mike.
Mike Benz: Mă bucur să te cunosc, Joe.
– Mi-aș fi dorit să nu exiști.
– Și eu la fel.
– Ești unul dintre acei tipi care, atunci când vorbești, ai vrea ca ceea ce spui să nu fie adevărat, dar știu că este. Mă bucur că o faci, totuși. Spune-le oamenilor cu ce te ocupi și ce funcții ați deținut.
– Mă ocup de cenzura internetului. Asta e misiunea mea în viață, steaua mea polară. Am început ca avocat corporatist și apoi am lucrat pentru Casa Albă, în primul mandat al lui Donald Trump. Am fost redactor de discursuri. Am oferit consultanță pe probleme de tehnologie, iar apoi am condus divizia cibernetică a Departamentului de Stat, practic portofoliul de mare tehnologie care face legătura între guvern, problemele de diplomație internațională în domeniul tehnologiei, și apoi sectorul privat, campionii naționali ai SUA în domeniul tehnologiei, precum Google și Facebook.
Am fost persoana pe care lobby-iștii Google o sunau atunci când doreau favoruri din partea guvernului, dar viața mea a luat o cotitură uriașă, ați putea spune, când au venit alegerile din 2016 și am devenit obsedat de dezvoltarea timpurie a industriei cenzurii, acest mastodont uriaș al guvernului, sectorului privat, organizațiilor societății civile și mass media, toate colaborând pentru a cenzura internetul.
– Când a început totul? Când a realizat guvernul că trebuie să se implice activ în cenzură și ce măsuri a luat inițial pentru a se implica în acest proces?
– Totul a început în 2014, cu fiasco-ul din Ucraina. Lovitura de stat și apoi contralovitura. Lovitura de stat a fost grozavă pentru libertatea de exprimare pe internet. Adică, chiar trebuie să începi povestea cenzurii pe internet cu povestea libertății pe internet, deoarece promovarea cenzurii este un fel de revers al promovării libertății de exprimare.
Avem acest rol diplomatic guvernamental al libertății de exprimare de 80 de ani. Când al Doilea Război Mondial s-a încheiat am avut ordinea internațională bazată pe reguli care a fost creată în 1948. Am avut ONU. Am avut NATO. Am avut FMI, Banca Mondială.
Aveam acum acest mare sistem global. A existat o interdicție în 1948, în conformitate cu Declarația ONU a Drepturilor Omului, conform căreia nu mai poți dobândi teritorii prin forță militară, ci doar prin respectarea dreptului internațional. Totul a trebuit să treacă la influența soft power.
Guvernul SUA și-a asumat un rol foarte activ începând din 1948 pentru a promova libertatea de exprimare în întreaga lume. Acest lucru a fost realizat, inițial, prin toate aceste companii deținute de CIA, cum ar fi Vocea Americii, Radio Europa Liberă și Radio Liberty, iar apoi întregul aparat, CIA, Departamentul de Stat, toate parteneriatele timpurii cu mass media și cu mașinăria de război din jurul propagandei pentru cel de-al Doilea Război Mondial au continuat în timpul Războiului Rece. Apoi, când Internetul a fost privatizat, a început promovarea libertății de exprimare pe Internet.
Inițial a fost un proiect militar. A fost o operațiune guvernamentală de la Jump Street. Apoi, în 1991, a apărut World Wide Web, pentru uz civil. Imediat, Departamentul de Stat, armata, serviciile noastre de informații au promovat libertatea de exprimare, astfel încât să putem exercita presiuni guvernamentale asupra țărilor străine pentru ca acestea să își deschidă internetul și să permită grupurilor pe care guvernul SUA le susținea să poată combate controlul de stat asupra mass media din alte țări.
Aveam deja acest tip de interacțiune profundă între guvern, companii de tehnologie, universități, ONG-uri, care datează de 80 de ani. Uitați-vă la evoluția ONG-urilor precum Freedom House sau Atlantic Council sau Wilson Center în promovarea libertății de exprimare.
Ceea ce s-a întâmplat a fost că, în 2014, am avut aproximativ 25 de ani de diplomație de succes în domeniul libertății de exprimare. Și apoi am încercat să răsturnăm guvernul Ucrainei. Am reușit.
Nu discut dacă acesta este un lucru bun sau rău. Dar realitatea este că SUA au înlăturat efectiv Guvernul Ianukovici de la putere în 2014. Adică, Secretarul nostru de Stat adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland, împărțea fursecuri și sticle cu apă protestatarilor violenți din stradă, în timp ce aceștia înconjurau clădirea parlamentului și alungau din funcție guvernul ales în mod democratic.
Acest lucru a dat startul evenimentelor care au pus capăt conceptului de diplomație a libertății de exprimare, ca și cum un guvern american ar fi un bun neîngrădit. Am pompat 5 miliarde de dolari din banii guvernului SUA în instituțiile media din Ucraina. Aceasta este cifra care este citată de Victoria Nuland în decembrie 2013, chiar înainte de lovitura de stat. 5 miliarde de dolari pentru înființarea de companii media independente, sponsorizând practic, în stilul Operațiunii „Mockingbird”, activele noastre media din regiune. Și tot nu au pătruns în estul Ucrainei. Estul Ucrainei era în principal etnic rus.
Nu au pătruns în Crimeea. Așa că au spus că avem nevoie de ceva care să îi împiedice să combată influența noastră mediatică. Inițial, au numit-o Doctrina Gerasimov, după numele lui Valeri Gerasimov, care este general rus. Ei au preluat un citat din el care spunea că noua natură a războiului nu mai este legată de conflicte între militari. Tot ce trebuie să facem este să preluăm controlul mass-media în aceste țări NATO. Și asta este în primul rând social media.
Să alegem unul dintre pionii noștri ca președinte. Iar acel președinte va controla armata. Deci este mult mai ieftin și mai eficient să câștigi un război prin simpla victorie în alegerile civile.
Aceasta a fost numită Doctrina Gerasimov. Aceasta a fost cea care a creat infrastructura inițială de cenzură în 2014. Trei ani mai târziu, cel care a inventat această doctrină, Mark Galeotti, a scris un fel de mea culpa, recunoscând că Gerasimov se referea, de fapt, la ceea ce fac SUA. Dar era prea târziu, deja îl redenumiseră război hibrid. NATO a declarat oficial, în noua sa doctrină, că noul rol al Alianței nu mai este doar despre tancuri. Este vorba despre controlul tweet-urilor.
Apoi, în iunie 2016, a avut loc Brexitul. În iulie 2016, chiar în luna următoare, la Varșovia, NATO a adăugat războiul hibrid la carta sa oficială, autorizând practic armata, sfera diplomatică și lumea serviciilor de informații să preia controlul asupra social media.
Și apoi, cinci luni mai târziu, Trump a câștigat alegerile fiind numit asset rus. Așadar, toată această infrastructură a fost redirecționată acasă, către treburile interne ale SUA.
– Wow. Părea destul de sumbră direcția în care se îndrepta cenzura pe internet. Se părea că mașinăria de cenzură câștiga, până în momentul în care Elon a cumpărat X. Aceasta mi se pare a fi bifurcația. Aceasta este linia temporală alternativă. Știți, Mark Andreessen a vorbit despre faptul că am avut câteva linii temporale alternative în care lucrurile s-au schimbat. Cred că asta a fost una dintre cele mai importante.
– Nu, exact asta este. Adică, este un fel de linie temporală în care glonțul a ratat (atentatul împotriva lui Donald Trump – n. red.), caz în care există un deus ex machina. E un fel de deus ex machina în care se întâmplă un lucru aleatoriu. Cineva coboară pe scenă și rezolvă toate lacunele intrigii și îi salvează în mod magic pe eroii curajoși, care altfel erau în pericol.
Au existat evenimente în perioada premergătoare. Totul s-a întâmplat într-un fel simultan, deoarece, în luna în care Elon și-a anunțat achiziția, a fost anunțat Consiliul pentru Combaterea Dezinformării la Department of Homeland Security (DHS). Acesta a fost primul lucru care i-a trezit pe republicani și, sincer, pe toți cei cu putere instituțională în D.C. Au recunoscut sau cel puțin, au început să întrevadă dimensiunea a ceea ce aveau în față. Consiliul pentru Combaterea Dezinformării a declanșat o avalanșă în Congres, prin intermediul lui Chuck Grassley și a altor personalități.
Au fost publicate o mulțime de documente ale denunțătorilor. Ani de zile, întregul Partid Republican și cea mai mare parte a Partidului Democrat au negat existența cenzurii guvernamentale. Și, sincer, Ministerul Adevărului nu a fost Consiliul pentru Combaterea Dezinformării.
Ministerul Adevărului exista deja de trei ani înainte la DHS. I-au dat doar un nume care masca ceea ce făcea. Se numea Cybersecurity and Infrastructure Security Agency (Agenția de Securitate Cibernetică și a Infrastructurii), care este un nume care te adoarme pe jumătate în momentul în care ai terminat de pronunțat.
– Ministerul Adevărului i-a speriat de moarte pe oameni doar din cauza contextului orwellian al termenului. Ce făcea, de fapt, el?
– Ei bine, cel mai amuzant lucru este că aveau dreptate. Consiliul pentru Combaterea Dezinformării nu era Ministerul Adevărului. Era un strat birocratic, plictisitor, banal, care gestiona Ministerul Adevărului, creat deja cu trei ani înainte. Dar adevărul este că nimeni nu le-a atras atenția asupra acestui lucru, din cauza limbajului gros al cenzurii, care ascunde toate aceste lucruri de conștientizarea publicului larg.
În cariera mea, m-am întrebat adesea în legătură cu modul în care am ajuns să-mi petrec viața astfel. Obișnuiam să cred că este vorba de primele mele întâlniri cu Inteligența Artificială (AI) și apoi despre cenzura AI, care au declanșat cu adevărat preocuparea mea în acest domeniu. Dar, cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu cât că vine din mediul de drept corporativ în care am lucrat, în care treaba mea era să identific chichițe avocățești în documentele juridice de 150 de pagini, să sancționezi orice încadrare lingvistică a avocaților din tabăra adversă. Acesta este modul în care au reușit acest lucru.
Nimeni nu s-a gândit în 2019 că Agenția de Securitate Cibernetică și a Infrastructurii din cadrul DHS va fi Ministerul Adevărului. Ei au spus că DHS guvernează infrastructura critică și alegerile sunt infrastructură critică, Sănătatea publică este o infrastructură critică, dezinformarea online este o componentă cibernetică, deci este un atac cibernetic asupra infrastructurii critice.
În mod normal, factorii de decizie sau publicul se gândesc că securitatea cibernetică înseamnă hacking, phishing, că CIA, NSA, oamenii trebuie să împiedice rușii să ne hack-uiască. Ei se gândesc la infrastructura critică, se gândesc la baraje, cabluri submarine sau sateliți de joasă altitudine. Ei nu cred că înseamnă să stai pe toaletă la 9.30 p.m. într-o joi și să spui: „Nu știu dacă îmi plac buletinele de vot prin corespondență”, iar apoi, dintr-o dată, ești semnalat de DHS ca un actor de amenințare cibernetică pentru atacarea infrastructurii critice a SUA de încredere în alegerile noastre.
Dar iată cum au transformat aceste definiții în această misiune uriașă. Iar acum s-a metastazat în întregul guvern federal al SUA, Pentagonul, Departamentul de Stat, USAID, National Endowment for Democracy, DHS, FBI, DOJ, HHS. Iar sarcina acestei administrații este incredibil de enormă în ceea ce privește deconstrucția acestui sistem.
– Este posibil?
– Se vor confrunta cu o mulțime de obstacole. Pentru că, odată ce această putere a fost descoperită și finanțată cu miliarde de dolari, așa cum a fost, avem această instituție de politică externă care gestionează imperiul american, care a văzut cenzura pe internet ca un fel de Eldorado pentru a câștiga permanent jocul de influență soft power în întreaga lume. Știți cum vorbesc mulți oameni despre activitatea timpurie a CIA în mass media, despre lucruri precum Operațiunea Mockingbird și altele, despre capacitatea de a face propagandă în mass media. Ei bine, nu am avut această capacitate în anii 1950. Dacă noi doi eram la cina de Ziua Recunoștinței și erau 12 persoane la masă și eu începeam să vă vorbesc despre vaccinurile COVID care pot avea efecte secundare adverse, agențiile de informații nu aveau posibilitatea să intercepteze ce vorbeam noi.
Astăzi, când majoritatea comunicărilor sunt digitale, în special cele cu impact politic, această capacitate permite SUA să controleze efectiv fiecare scrutin electoral din lume sau cel puțin să-l influențeze. Și au răspândit acest lucru în 140 de țări, iar Donald Trump se va confrunta cu fiecare birou regional de la Departamentul de Stat, cu fiecare fond de investiții de la Pentagon, care vor susține că, dacă nu ne permiteți să continuăm această activitate de cenzură, securitatea națională va fi subminată, deoarece va permite propagandei rusești să câștige în Coasta de Fildeș, în Ciad, în Nigeria, în Brazilia, în Venezuela și în Europa Centrală și de Est.
Departamentul de Stat va susține că, dacă nu avem această capacitate de contracarare a dezinformării, extremiștii sau populiștii vor câștiga alegerile în întreaga lume și acest lucru va submina puterea instituțiilor noastre democratice, a activelor noastre din regiune.
Ei au construit această capacitate enormă. O folosim pentru că funcționează, pentru că câștigă. Și adevărul este că Trump a câștigat probabil aceste alegeri doar din același motiv pentru care a câștigat probabil alegerile din 2016, și anume că, în ambele cazuri, a existat în mare parte un internet liber. Trump a pierdut atunci când a fost cenzurat până la uitare în 2020 de către guvernul SUA, care a lucrat sub nasul său cu rețele de ONG-uri externe și grupuri de fațadă ale Pentagonului pentru a cenzura în masă practic fiecare poveste pe care o prezenta.
Așadar, câștigarea alegerilor funcționează și există un birou regional la Departamentul de Stat care acoperă fiecare țară de pe Pământ.
Victoria Neuland are un birou care acoperă aproximativ 20 de țări. Deci, în fiecare țară, Departamentul de Stat este un câștigător al acelor alegeri. Lucrăm cu toate partidele politice și acesta este un instrument extrem de puternic pentru a pierde.
Este pur și simplu un lucru rău și, pentru a câștiga, avem nevoie, nu neapărat de lupte corecte, dar scufundarea în întuneric nu numai că zdrobește Primul Amendament în întregime, dar reculul diplomatic este enorm.
Va urma.
