Țările europene nu mai pot evita „chestiunea rusă”, deoarece Rusia a ales războiul. Ele au potențialul necesar – adică mijloacele economice, capacitățile militare și expertiza tehnologică – pentru a înfrunta Rusia până în 2030, cu condiția să demonstreze voința politică de a face acest lucru.
Aceasta este concluzia acestui raport, realizat de Institutul Francez de Relații Internaționale (IFRI), sub îndrumarea unui Comitet Director compus din nouă directori ai unor grupuri de experți europene și doi experți calificați pentru a-l supraveghea.
Acesta oferă o evaluare interdisciplinară a evoluției echilibrului de putere dintre Europa și Rusia începând cu noiembrie 2025. Se concentrează pe patru domenii: fronturile economice, în special sectorul energetic; posturile strategice și capacitățile militare; reziliența politică și socială; și sistemele internaționale de poziționare și alianțe.
Constatările confirmă faptul că Rusia constituie o amenințare pe termen lung, determinată de intenții agresive și de o dispută strategică privind ordinea de securitate.
Concluzii- cheie
1. Economie
Rusia a reușit să-și mențină stabilitatea macroeconomică, dar se îndreaptă acum spre o stagflație foarte dăunătoare pe termen mediu. Țara investește aproape exclusiv în efortul de război.
Europa a reușit să absoarbă șocul decuplării energetice menținându-și unitatea și îmbunătățindu-și integrarea geoeconomică. Se regândește în termeni industriali, maximizând în același timp integrarea sa completă în circuitele financiare internaționale.
2. Apărare și securitate
Complet împotmolită în Ucraina, Rusia duce un război de uzură cu prețul unor pierderi considerabile. Procedând astfel, menține o poziție conflictuală cu țările europene care susțin Ucraina. Moscova plasează factorul nuclear în centrul logicii sale de escaladare pentru a le inhiba.
Punctul lor slab constă în domeniul terestru, unde Rusia deține avantajul masei și al puterii de foc. În schimb, în domeniile aerian, naval, spațial și cibernetic, țările europene își păstrează avantajul.
3. Sisteme politice și reziliență societală
Luarea deciziilor este concentrată de Vladimir Putin, al cărui mandat actual se întinde până în 2030. Deși persistă, societatea rusă s-a instalat în războiul care, conform discursului oficial, este menit să favorizeze apariția unor noi elite. În realitate, pierderile umane sunt suferite de cele mai sărace regiuni ale Federației.
Țările europene rămân angajate într-o logică de deschidere către globalizare. Opiniile publice europene susțin în mare măsură Ucraina, înțelegând că o chestiune de model societal este indirect în joc pe continent.
4. Alianțe și poziționare internațională
Rusia beneficiază de sprijinul militar al Coreei de Nord și Iranului și de sprijinul Republicii Populare Chineze. Deși condamnată de multe țări, se confruntă cu sancțiuni doar din partea Occidentului. Din punct de vedere diplomatic, războiul alimentează un discurs „post-occidental” care rezonează în „Sudul Global”, chiar dacă contribuția Rusiei la ajutorul pentru dezvoltare este neglijabilă în comparație cu cea a Europei.
Războiul a consolidat legăturile dintre UE și NATO odată cu aderarea Suediei și Finlandei. Perspectivele de extindere par a fi pârghii puternice pentru transformarea continentului.
Fronturile economice
1. În ciuda sancțiunilor fără precedent impuse Rusiei, situația sa macroeconomică a părut, la prima vedere, robustă în perioada 2022-2024: creșterea PIB-ului a atins 4,3% în 2024, iar scăderea comerțului cu țările europene a fost compensată de extinderea rapidă a comerțului, în special cu China.
Prețurile ridicate ale materiilor prime, eludarea cu succes a sancțiunilor și cheltuielile fiscale disciplinate au contribuit la această stabilitate inițială.
2. Cu toate acestea, impulsul economic al Rusiei a atins punctul culminant până la sfârșitul anului 2024, iar țara se află acum în derivă spre stagflație.
Acest declin este evidențiat de dezechilibrele tot mai mari, inclusiv creșterea inflației (rata Băncii Centrale a ajuns la 21% timp de aproape trei trimestre), un deficit bugetar în creștere (prevăzut la -2,6% în 2025) și contracția rapidă a porțiunii lichide a Fondului Național de Avere (scăzută la 31,5 miliarde de dolari în iunie 2025).
3. Perspectiva pe termen lung pentru Rusia este sumbră. Potențialul său de modernizare este redus, iar economia sa este așteptată să încetinească drastic, devenind din ce în ce mai dependentă de China.
Un aspect crucial este că sectorul gazelor din Rusia nu își va reveni după pierderea pieței europene , ceea ce se va traduce într-o pierdere estimată a veniturilor din exporturi de 160 de miliarde de euro în perioada 2025-2030 pentru Gazprom.
4. Economia generală a Rusiei adoptă treptat caracteristici comparabile cu cele ale economiei iraniene, combinând o modernizare limitată cu o stagnare pe termen lung.
Deși capacitatea Rusiei de a susține efortul de război nu este nicidecum epuizată, mai ales dacă prețurile petrolului rămân stabile, prețuri mai mici sau sancțiuni stricte suplimentare ar face situația mai precară.
5. Europa, la rândul ei, a absorbit șocul decuplării energetice.
Facturile la importurile de combustibili fosili s-au înjumătățit față de nivelurile din 2022, reprezentând economii anuale de peste 250 de miliarde de euro pentru țările europene. Europa implementează o schimbare de paradigmă fără precedent în politica industrială (de exemplu, Legea privind materiile prime critice, Legea privind industriile cu emisii nete zero, Legea privind industria curată), consolidându-și atât reziliența, cât și competitivitatea. Până în 2030, Europa este poziționată să devină cea mai electrificată economie din lume și un lider global în domeniul climei.
Apărare și securitate națională
6. Confruntarea Europa/Rusia se bazează pe o profundă asimetrie în percepția amenințărilor și a intențiilor strategice. Postura Europei este în esență defensivă și descurajantă, bazată pe respectul pentru dreptul internațional. În timp ce Rusia se prezintă ca o fortăreață asediată de un Occident ostil, ea caută simultan să-și reafirme dominația asupra fostei sale sfere de influență și să construiască o nouă arhitectură de securitate europeană.
7. Deși nu exclude posibilitatea unei ofensive la scară largă împotriva NATO, Rusia a adoptat o concepție extinsă asupra războiului.
Atunci când măsurile indirecte nu reușesc să-și supună adversarii, acestea au scopul de a pregăti terenul pentru o campanie militară deschisă, concepută să fie scurtă, intensă și decisivă.
Strategia rusă, care este permanentă, interdisciplinară și coercitivă, își propune să influențeze evaluarea riscurilor în Occident și să paralizeze procesul decizional al acestuia, insuflând teama de escaladare. Până în prezent, doi factori majori au contribuit la descurajarea Rusiei de la o agresiune militară deschisă împotriva zonei euro-atlantice: în primul rând, coeziunea NATO, în care angajamentul Washingtonului este un factor cheie, și în al doilea rând, rezistența continuă a Ucrainei, care mobilizează cea mai mare parte a puterii militare rusești. În cazul în care oricare dintre acești doi factori slăbește, riscul unei confruntări armate deschise între Rusia și Europa, indiferent de amploare, ar crește considerabil.
8. Analiza echilibrului de putere arată că domeniul terestru rămâne punctul slab al Europei.
Chiar dacă Europa menține un avantaj calitativ în antrenament, comandă și tactici combinate , Rusia are un avantaj decisiv în ceea ce privește masa, puterea de foc, capacitatea de mobilizare și toleranța la uzură. În domeniul aerian, Europa beneficiază de o superioritate cantitativă și calitativă clară.
Cu toate acestea, fără un sprijin masiv din partea Statelor Unite, menținerea superiorității aeriene europene ar necesita abordarea deficitelor în ceea ce privește stocurile, apărarea integrată aeriană și antirachetă și capacitățile de neutralizare a apărării aeriene inamice. Pe mare, în spațiu și în spațiul cibernetic, Europa deține și ea avantajul, cu condiția să exploateze acest lucru prin mutarea confruntării în aceste domenii, unde capacitatea Rusiei de a nega sau ascunde acțiunile sale este mai limitată.
9. Factorul nuclear rămâne esențial în strategia de escaladare a Moscovei.
Confruntată cu diverse eșecuri de la începutul războiului din Ucraina, Rusia și-a adaptat postura prin completarea retoricii sale nucleare cu măsuri de descurajare mai tangibile , așa cum demonstrează decizia de a desfășura arme nucleare tactice în Belarus.
În plus, în noua sa doctrină nucleară, Rusia a redus condițiile necesare pentru a justifica utilizarea nucleară, extinzându-le la conflicte convenționale împotriva statelor non-nucleare – în special atunci când aceste state sunt aliate cu sau susținute de puterile nucleare.
În prezent, posturile de descurajare americană, franceză și britanică au efectul de a proteja Europa de intimidarea și șantajul nuclear rusesc. Cu toate acestea, în cazul în care credibilitatea descurajării extinse a Statelor Unite ar fi serios subminată sau ar eșua, Europa ar suferi de un dezechilibru strategic față de Rusia.
10. Europa este un magnet pentru toate formele de schimb și mișcare.
Deși „partea sa strategică” este extrem de diversificată datorită integrării sale în economia globală, aceasta este și mai expusă. Europa depinde în mare măsură de lanțurile de aprovizionare vulnerabile la perturbări geopolitice și de un sprijin transatlantic din ce în ce mai incert. Între timp, Rusia se bazează pe o axă anti-occidentală care se detașează rapid de rețelele dominate de Occident.
11. În timp ce strategii ruși se bazează pe efectele cumulative ale acțiunilor indirecte, cel mai important rol este atribuit componentei psihologic- informaționale.
Considerată potențial comparabilă cu efectele desfășurării de trupe la scară largă, impactul psihologic-informațional nu se limitează la manipularea oportunistă sau la operațiunile de dezinformare, ci vizează transformarea indivizilor și a societăților pe termen lung, atât la nivel emoțional, cât și psihologic.
Deși răspunsurile Europei de până acum au fost defensive și fragmentate, există acum o recunoaștere tot mai mare a necesității de a aborda acest front psihologic și informațional într-un mod mai coerent.
Sisteme politice și reziliență societală
12. Statul rus funcționează pe baza unui sistem autoritar consolidat, centralizând procesul decizional într-un cerc de indivizi, mulți dintre aceștia provenind din serviciile de securitate (siloviki).
Consecința acestui fapt este slăbiciunea extremă a instituțiilor și absența unor perspective clare de alternanță la putere. Europa se bazează pe pluralism , instituții supranaționale și naționale și dezbatere publică deschisă ; deși mai lentă în reacțiile sale, această diversitate îi garantează legitimitatea și capacitatea de adaptare pe termen lung.
13. Societatea rusă demonstrează rezistență în fața războiului. Stabilitatea socială este asigurată de o propagandă intensă , o represiune severă și plăți generoase către recruți, proveniți în principal din regiunile periferice.
Cu toate acestea, în timp ce 70-80% din populație susține că susține „operațiunea militară specială”, oboseala câștigă teren, în special în rândul generațiilor mai tinere. Europa a reușit să-și consolideze solidaritatea și, în ciuda sacrificiilor economice, beneficiază de un atașament puternic față de modelul democratic.
14. Rusia se confruntă cu o îmbătrânire accelerată a populației și un declin demografic, agravate de război și exil, de imigrația slab integrată și de ostilitatea față de migranți.
Europa, deși se confruntă și ea cu o stagnare demografică , rămâne mai atractivă și mai deschisă imigrației, în ciuda creșterii populismului.
15. Regimul rus pare stabil pe termen scurt datorită controlului total al elitelor și al societății, dar rămâne expus riscurilor unei tranziții haotice în cazul unei schimbări a puterii.
Între timp, Europa este vulnerabilă la crizele interne, dar beneficiază de reziliență democratică și de un mod de viață atractiv, cu un risc limitat de implozie pe termen scurt și mediu datorită capacității de a depăși crizele în mod colectiv.
Alianțe și poziționare internațională
16. Rusia are o rețea internațională al cărei nucleu constă în parteneriate bilaterale cu regimuri anti-occidentale.
Iranul și Coreea de Nord îi furnizează echipamente militare cruciale, în timp ce China rămâne principalul său susținător politic și economic. Numeroase țări facilitatoare o ajută să eludeze sancțiunile și are numeroși simpatizanți în „Sudul Global” și chiar în Europa (Ungaria, Slovacia). Cu toate acestea, multe dintre aceste relații sunt tranzacționale și fragile .
17. Uniunea Europeană se bazează în principal pe alianțele sale strategice de bază: NATO, numeroase acorduri economice și strategice cu peste șaptezeci de parteneri și o prezență puternică în cadrul organizațiilor multilaterale.
Europa își consolidează securitatea colectivă prin noi formate de integrare rapidă (E5, Weimar, NB8), multiplicarea inițiativelor coordonate și o atractivitate superioară pentru investiții și cooperare economică, științifică și de reglementare.
18. Moscova se poziționează ca pilon al unei ordini „post-occidentale”, contestând normele internaționale stabilite.
Instrumentalizează cu succes un discurs postcolonial pentru a câștiga teren în anumite regiuni din Africa, Orientul Mijlociu și Asia. Cu toate acestea, UE rămâne cel mai mare donator global de ajutor public (peste 95 de miliarde de euro/an, comparativ cu 1,2 miliarde de euro pentru Rusia) și oferă o alternativă credibilă, stabilă și sustenabilă.
19. Deși Rusia își păstrează o capacitate de disrupție și de încheiere de tranzacții care atrage anumiți parteneri oportuniști, aceasta rămâne incapabilă să ofere proiecte economice majore și sustenabile.
Europa își afirmă influența prin stabilitatea și capacitatea sa de extindere , care rămân factori puternici de transformare.
