După aproape opt decenii, umbrela americană de securitate, care a ținut Europa la adăpost de marile puteri revizioniste și autocrate, se închide. SUA își reorientează treptat prioritățile strategice spre Indo-Pacific. Nu este un abandon, ci o tranziție calculată. În final, tot o retragere va fi, indiferent de semantica acestor zile.
Sub avalanșa știrilor despre reducerea numărului de militari americani din România, mi-am adus aminte că fostul comandant suprem NATO în Europa, amiralul James Stavridis, a lansat în dezbaterea publică ideea unei European Treaty Organization (ETO) – o alianță europeană de apărare care ar putea succeda NATO în viitor.
Chiar dacă o astfel de alianță europeană nu va fi înființată de jure, de facto este obligatoriui ca NATO să se transforme în ETO. O construcție în care europenii vor fi singurii care vor asigura securitatea continentului. Ideea nu a apărut din senin. James Stavridis a lansat-o în spațiul public din timp, pentru ca opinia publică occidentală s-o digere pe-ndelete. Este foarte posibil ca, în cele din urmă, scenariul să devină realitate.
De ce e nevoie ca ETO, ramura europeană a NATO dacă vreți, să funcționeze? O armată comună are nevoie de un comandant, nu de un comitet de conducere. ETO nu va putea fi condusă pe bază de consens precum Consiliul European.
Mă număr printre aceia care consideră că Marea Britanie, prin relația sa strânsă cu SUA, ar putea juca un rol de echilibru între Franța și Germania într-o viitoare arhitectură europeană de apărare. O soluție eficientă de compromis între orgoliile franceze și german. Mulți vor spune că este imposibil. S-ar putea, dar altă soluție nu există. Marea Britanie nu mai e membră a Uniunii Europene, deci poate juca rolul de arbitru. În plus, este puterea occidentală cea mai apropiată de Statele Unite ale Americii și, cu binecuvântarea Washingtonului, succesorul său de drept. Asta dacă nu luăm în calcul că Regatul Unit a salvat Europa de două ori în ultimul secol și mai bine, cu sprijin american.
Nu ar fi deloc o greșeală ca britanicii să primească mandatul de a coordona tranziția de la NATO la ETO, cu binecuvântarea Washingtonului. Ar fi o revenire discretă, dar clară, la formula Churchill- Roosevelt: Europa sub tutela anglo-americană.
O întrebare esențială este: cine plătește? Europenii. SUA au plătit zeci de ani pentru securitatea continentului, acum vine scadența. Germania alocă sume impresionante pentru reînarmare, semn că a înțeles mesajul, iar motorul european își asumă mai mult costurile apărării colective.
Retragerea americanilor din Europa le va permite să consolideze alianțele viitorului, care să domolească expansiunea Chinei. O astfel de arhitectură nu exclude o apropiere a Washingtonului de Moscova. Deja semnalele că procesul este în plină desfășurare sunt mai mult decât evidente.
Pentru a se asigura că Germania și Rusia nu-și mai dau o dată mâna pentru a răvăși Europa, așa cum au făcut-o în istoria recentă, americanii au nevoie de un pivot geostrategic între cele două puteri. Washingtonul sprijină „Inițiativa celor Trei Mări” – de la Marea Baltică la Marea Neagră și Marea Mediterană -, văzută de unii experți ca un astfel de pivot al flancului estic european, menit să limiteze influența rusă.
Un posibil scenariu ar fi o Europă delimitată nu printr-o „cortină de fier”, ci printr-un „fermoar geostrategic” – un concept ipotetic care menține legături economice, dar separă sferele de influență. Austria, Ungaria, Slovacia și Bulgaria vor menține relații economice cordiale cu Moscova. Rusia își va vinde gazele, Europa își va păstra stabilitatea. Toată lumea va fi fericită.
Dacă ar deveni realitate, ETO nu ar înlocui armatele naționale, ci ar putea accelera procesul de integrare militară europeană – un pas spre o apărare comună, nu spre o federație politică. Americanii se retrag, dar nu pleacă. Își mută centrul de greutate strategic spre Indo-Pacific, lăsând în Europa o structură care le poartă amprenta. În locul NATO-ului care a câștigat Războiul Rece, de ce nu am avea un ETO care să reprezinte noua formă a securității occidentale? Dacă ne pregătim din timp, acest lucru ar putea deveni realitate.
