Peste câteva zile, Sorin Grindeanu, unul dintre pasagerii avioanelor de lux plătite din banii păgubiților ”Nordis”, va fi ales șef plin al PSD, un partid care nu mai seamănă deloc cu cel care a dominat politica românească atâta amar de vreme.
Motivul pentru care PSD este la un minim istoric, cu mari șanse să-și continue prăbușirea și sub noua conducere, este faptul că nu mai seamănă deloc cu partidul- stat al tranziției. Nu mai este „stânga”, în sensul clasic, nu mai este nici partidul baronilor influenți, nici motorul unui proiect social coerent.
Nu mai este partidul hegemonic care influența major politica națională. Tot ce a rămas din PSD este o structură defensivă, preocupată să conserve libertatea și privilegiile găștii aflate la conducere.
De aceea, social- democrații încearcă să câștige simpatia magistraților printr-o campanie de „captatio benevolentiae” în chestiunea pensiilor speciale. PSD apără interesele magistraților, pentru a bloca reformele și a garanta liniștea penalilor din partid. Marea diferență față de Ordonanța 13, promovată de premierul de la acea vreme Sorin Grindeanu, este că, astăzi, PSD are parteneri la vârful Justiției o grupare care a acaparat-o și care face jocurile infractorilor.
PSD nu mai este, de mult, expresia unei ideologii. Este expresia unei metode. Un mod rudimentar de captura statul, de a-i gestiona resursele.
Pentru PSD, relația cu electoratul a devenit secundară. Aproape inexistentă. Scopul real al politicilor PSD este controlul mecanismelor judiciare, care pot pune în pericol rețeaua de la centru și pe cea fidelități construite în teritoriu. Partidul a înțeles că reformele promovate de premierul Ilie Bolojan – limitarea pensiilor speciale, transparentizarea achizițiilor, restructurarea companiilor de stat – riscă să destrame sistemul clientelar care ține PSD pe linia de plutire.
PSD evită poziționările dure și preferă o zonă confortabilă, în care nicio reformă structurală nu e dusă la bun sfârșit. Această „neutralitate” îl menține la putere, dar limitează modernizarea statului.
Partidul funcționează încă precum un „manager al administrației”. În ministere, agenții, primării, structuri deconcentrate, PSD controlează o rețea care produce stabilitate politică, dar și inerție.
Nu în ultimul rând, PSD este conștient că pierde teren electoral și nu mai vrea alegeri libere și corecte, ci blaturi care nu au nicio legătură cu jocul democratic, aranjamente pe sub masă care să-i maximizeze șansele. De la partidul- stat, PSD a ajuns partidul- blat. Blatul cu Klaus Iohannis, blatul cu voturile pentru George Simion, blatul cu Sistemul. Scopul său nu mai e demult victoria în alegeri, ci supraviețuirea politică. Pentru moment.
