Jurnalistul independent Judd Legum a publicat un articol, în publicația sa găzduită de Substack, „Popular Information”, dezvăluind că „actori răuvoitori” încă piratează e-mailurile din campania prezidențială a lui Donald Trump. Lui, ca și altor reporteri înaintea lui, i s-au oferit materiale interne furate din campanie.
Legum a decis să nu publice aceste materiale, scrie Hamish McKenzie tot pe Substack. Este de înțeles: el a fost victima unor hacking-uri similare. În 2016, e-mailurile sale personale au fost incluse în setul de e-mailuri piratate de Rusia de la președintele campaniei lui Hillary Clinton, John Podesta. La acea vreme, presa tradițională a folosit informații din e-mailurile lui Legum, în relatările sale despre materialele furate.
Ken Klippenstein, un alt jurnalist independent care își găzduiește publicația pe Substack, a publicat unul dintre documentele găsite în urma pirateriei informatice a campaniei Trump: un dosar pe care stafful de campanie l-a întocmit despre senatorul de Ohio J.D. Vance. Dosarul a fost alcătuit, în parte, pentru a-l avertiza pe Trump cu privire la informații potențial dăunătoare despre Vance, în timp ce se gândea dacă să îl aleagă drept contracandidat. După cum știm, Trump l-a ales în cele din urmă pe Vance, iar acesta este acum candidatul republican la funcția de vicepreședinte.
Presa mainstream a închis ochii
Principalele instituții de presă – inclusiv New York Times, Washington Post și Politico – au păstrat la sertar aceste materiale timp de câteva săptămâni, luând decizia că nu merită publicate. Această decizie contrastează cu acțiunile lor din 2016, când un hack realizat în circumstanțe similare în perioada premergătoare alegerilor a dus la un torent de informații despre campania lui Hillary Clinton și e-mailurile personale ale celor asociați cu aceasta (inclusiv ale lui Judd Legum).
Deși incomodă, campania media din 2016 a fost justificată, la fel și dezvăluirile lui Klippenstein. Într-adevăr, la fel au fost și dezvăluirile New York Post despre laptopul furat al lui Hunter Biden în 2020, poveste pe care alte publicații mainstream au acoperit-o cu întârziere și pe care platformele social media au cenzurat-o. În toate cazurile, materialele au avut o valoare jurnalistică clară și au fost în interesul public.
Dezbatere etică
Au existat unele dezbateri cu privire la etica reportajului lui Klippenstein despre informațiile furate. Unii critici se tem că reportajul sprijină în mod implicit eforturile actorilor străini de a interveni și de a influența alegerile din SUA. Dar nu este treaba jurnalistului să devină parte a sistemului de securitate națională. este treaba sa să ajute la informarea publicului, astfel încât acesta să aibă o mai bună apărare împotriva influenței externe.
Alții au indicat includerea inițială a adresei de domiciliu a lui Vance în dosarul difuzat ca fiind un caz de dezvăluire de informații personale, care nu ar trebui tolerat. Suntem de acord că împărtășirea de informații personale nu ar trebui permisă, cu excepția unor circumstanțe extraordinare. Cu toate acestea, Klippenstein a abordat aceste preocupări prin redactarea acestor informații personale din documente. Și acest lucru face ca acest caz să fie simplu.
Instituțiile și platformele media trebuie să recunoască situația lui Klippenstein drept o oportunitate de a-și afirma angajamentul față de libertatea presei și libertatea de exprimare.
Jurnalismul se face în interes public. Este vorba despre găsirea și publicarea adevărului, în măsura în care acesta poate fi determinat, și este esențial pentru o democrație funcțională. Meseria de jurnalist poate fi dificilă, mai ales atunci când vine vorba de a relata despre personalități publice și despre cei care aspiră la funcții înalte.
Aceste personalități sunt dispuse să facă tot ce le stă în putință pentru a ascunde informații nefavorabile, iar comunicările lor cu publicul sunt de obicei mascate de manipulare, deviere, deturnare și, uneori, minciuni directe. Aceste tactici sunt nepartizane și au fost utilizate de candidați din toate partidele, în toate țările, din timpuri imemoriale.
Din când în când, totuși, se face lumină printre fisuri. Uneori, jurnalistul primește povestea, iar apoi și publicul.
Cum este dezvăluit adevărul
Adevărul poate apărea sub multe forme: un informator, un denunțător, un document divulgat, chiar și materiale furate. În cazul în care părțile nu doresc ca acele informații să iasă la iveală vor acționa agresiv pentru a împiedica publicarea lor.
Adesea, acestea vor semăna teamă și îndoială și vor recurge la denigrarea reporterului. Dar, în multe cazuri, acest tip de reportaj este indispensabil. Gândiți-vă la publicarea de către New York Times și Washington Post a „Dosarelor Pentagonului”, bazate pe documente furate, care au dezvăluit că guvernul american a extins în secret războiul din Vietnam; sau la scandalul „Abu Ghraib”, în care Seymour Hersh și CBS au dezvăluit tortura și abuzurile armatei americane asupra prizonierilor din Irak; sau la devoalarea de către Glenn Greenwald pentru „The Guardian” a interceptărilor pe scară largă ale telefoanelor americanilor obișnuiți, dovedite de documentele divulgate de Edward Snowden. În aceste momente, jurnalismul își împlinește cea mai înaltă chemare: să ceară socoteală puterii.
Jurnalistului îi revine sarcina de a rezista presiunilor celor care se opun căutării adevărului. În cel mai bun caz, acest tip de jurnalism este un serviciu pentru noi toți. Practicanții săi au nevoie și merită toate măsurile de protecție pe care dreptul lor la libertatea presei și la libertatea de exprimare le poate oferi.
Ce conține dosarul lui JD Vance furat de iranieni
Dosarul lui JD Vance, furat de hackerii iranieni, arată că:
- Vance „a fost unul dintre principalii obstrucționiști ai eforturilor SUA de a oferi [sic] asistență Ucrainei”.
- a criticat experții în sănătate publică și oficialii aleși pentru susținerea protestelor Black Lives Matter, condamnând în același timp protestele anti-lockdown [Covid].
- „a îmbrățișat non-intervenționismul””.
- în 2020, Vance a criticat atacul aerian al președintelui Trump care l-a ucis pe generalul iranian Qasem Soleimani, îngrijorându-se că va continua să împotmolească America în Orientul Mijlociu în avantajul Chinei.
- a sugerat că țara a fost implicată în războaie în Orientul Mijlociu pentru ca „elitele financiare” să poată profita de pe urma creșterii Chinei.
