Cele mai populate țări de pe planetă, Republica Populară Chineză și India au ajuns la finalul lunii octombrie la un acord, care ar trebui să „detensioneze” situația de la granița comună, disputată de cele două părți.
Nu se cunosc foarte multe detalii despre conținutul înțelegerii, dar ea a precedat întrevederi directe dintre cei doi conducători în cadrul summit-ului „BRICS”. A fost prima întâlnire între Xi și Modi după „ciocnirile” din 2020, când mai mulți soldați indieni și chinezi și-au pierdut viața în urma confruntărilor celor două armate în munții Himalaya.
Hartă cu regiunile disputate, colorate în galben. Cu roșu, este linia actuală de demarcație. Sursă: AICI
Istorie tumultuoasă
În 1962, a izbucnit războiul sino-indian, care încă are un impact semnificativ în relațiile bilaterale. India i-a acordat azil lui Dalai Lama în 1959, liderul spiritual budist care s-a refugiat acolo după ce revolta „tibetană” contra comuniștilor chinezi a eșuat.
Ulterior, indienii au respins mai multe propuneri ale Beijingului de a soluționa disputa teritorială, iar „Armata Populară Chineză de Eliberare” (APCE) a reluat patrularea în Ladakh, partea estică a porțiunii din regiunea Kashmir controlată de New Delhi.
Pe 20 octombrie 1962, APCE a invadat Ladakh și a trecut de linia de demarcație „McMahon”, care delimita granița dintre provincia indiană „Arunachal Pradesh” și Tibetul chinezesc.
La doar o lună distanță, China capturase toate teritoriile revendicate în Ladakh, iar pe frontul de est, ajunsese până la Tawang.
Beijingul a declarat un armistițiu de încetare a focului pe 19 noiembrie, fiind amenințat inclusiv de o posibilă intervenție americană în favoarea Indiei.
APCE s-a retras la granițele de dinaintea războiului, dar chinezii au fost totuși cei victorioși, demonstrând capacitatea lor superioară de a se impune în „teatrul de operațiuni” cu specific muntos.
Actuala demarcație, denumită și „Linia de control real” (LAC în engleză, de la „line of actual control”) a rămas granița de facto, deși ambele părți au revendicări teritoriale dincolo de aceasta.
Au mai existat momente tensionate în deceniile ulterioare conflictului armat, cele mai recente episoade fiind consumate pe partea estică în 2022, la fluviul Yangtze și în 2020-2021 pe partea vestică, în Ladakh.
20 de soldați indieni au fost omorâți în confruntările de atunci, în timp ce alți câțiva zeci răniți. De partea cealaltă, au existat victime și în rândul chinezilor, zeci de decedați, plus răniți, conform surselor independente.
În urma luptelor, ambele armate au trimis trupe suplimentare pe LAC, zeci de mii fiecare.
SECVENȚE DIN LUPTELE SINO-INDIENE
China încearcă să stranguleze India prin „șiragul de perle”
Republica Populară Chineză a dezvoltat o serie de porturi, care pot fi folosite totodată și ca baze navale militare, sau care au capacitatea de a găzdui nave și submarine ale Forțelor Navale.
Acestea le oferă capacitatea de a proiecta putere și a avea influență în Marea Chinei de Sud, Golful Thailandei, Golful Bengal, Oceanul Indian, Strâmtoarea Hormuz, Strâmtoarea Bab al-Mandab și Strâmtoarea Mozambic.
Odată identificate pe hartă, se poate observa cum toate bazele respective „împânzesc” India, așa cum se vede în imaginea de mai sus. Strategii au numit această tactică „String of Pearls” (în română „șiragul de perle”), întrucât punctele de pe hartă se asemănă cu obiectul respectiv.
Hartă cu „șiragul de perle” prin care China speră își contracareze rivalul regional. Sursa: AICI
Pe Insula Hainan se află baza navală de la Yulin, acolo unde este sediul istoric al Forțelor Navale APCE.
Tot pe Insula Hainan s-a construit o nouă bază, la Longpo, unde s-a pompat echivalentul a miliarde dolari pentru a o dota la cele mai înalte standarde. Aici la Longpo, se spune că sunt ancorate peste 20 de submarine nucleare, dar și portavioanele marinei RPC.
Aceste porturi militare îi permit țării asiatice să domine Marea Chinei de Sud, acolo unde a dus o politică agresivă de expansiune în ultimul deceniu.
Cambodgia
Una dintre bazele militare cele mai controversate din „șiragul de perle” se află în Cambodgia. Mai exact, portul militar Ream, din regiunea Sihanoukville a acelei țări găzduiește inclusiv vasele Marinei Armatei Populare Chineze de Eliberare („PLAN” în engleză, de la „People’s Liberation Army Navy”).
În 2019 au apărut primele surse publice cu această informație, negată de Phnom Penh. Totuși, ministrul Apărării a confirmat în 2021 prezența chineză acolo. Ancorarea vaselor de luptă este contrară atât Constituției Cambodgiei, cât și Acordului de Pace de la Paris, din 1991, prin care s-a încheiat războiul civil din acea țară.
Beijingul a contribuit direct la dezvoltarea infrastructurii militare, mai exact prin „Corporația Metalurgică Chineză”, tocmai pentru a se asigura că există condițiile necesare pentru găzduirea vapoarelor proprii.
Portul de la Ream le oferă chinezilor posibilitatea de a fi prezenți în Golful Thailandei, dar și mai important, de a avea o influență și mai mare în Strâmtoarea Malacca, aflată la doar câteva sute de kilometri distanță.
Citește și:
Este India următoarea Chină? O evaluare a succesului economic al țării cu cea mai mare populație
Peste o treime din comerțul global trece prin această locație, dar mai important, două treimi din cel al Chinei. Mai mult, „Warsaw Institute” prezenta în 2021 un raport prin care 70% din importurile de petrol și gaz natural lichefiat al Chinei treceau prin respectiva strâmtoare.
Așadar, este esențial pentru RPC să aibă o prezență cât mai consistentă în acea regiune, întrucât bunurile care tranzitează pe acolo sunt esențiale. Iar, într-o situație de conflict, ar avea nevoie să „spargă” o eventuală blocadă.
Myanmar
În Golful Bengal, pe malurile birmaneze, se află portul Kyaukpyu. Aici, s-a creat o „zonă economică specială”, unde chinezii au „pompat” peste 2,5 miliarde de dolari, alături de cele peste 7 miliarde investite în dezvoltarea portului de mare adâncime, unde au ajuns să dețină peste 70% din acțiuni.
Acestea acompaniază conducta de gaze de la Kyaukpyu, care a costat Beijingul peste alte 1,5 miliarde de dolari, care va transporta materia până în provincia chineză Yunnan.
Se speculează pe viitor că portul va putea fi folosit inclusiv de către navele militare chineze. Momentan, nu există încă informații care să indice acest fapt.
Un astfel de pol de dezvoltare face parte din dorința chinezilor de a crea alternative viabile la comerțul prin Strâmtoarea Malacca. Printre acestea se numără inclusiv posibila construcție a Canalului Kra, din Thailanda, care ar crea un „bypass” la actualul traseu prin strâmtoare.
ARTICOL REALIZAT ÎN PARTENERIAT CU INTERNATIONAL AFFAIRS ROMANIA
Situația domestică a Myanmarul este una complicată, cu un război civil suprapus cu o lovitură de stat în 2021. În ciuda tentativei noii junte militare de la putere de a intra în „grațiile” Beijingului, Partidul Comunist Chinez preferă o relație tip tranzacționistă.
Drept dovadă, se spune chiar că PCC-ul a susținut ofensiva insurgenților din regiunea Kokang, de la graniță, fiind nemulțumită de faptul că guvernul militar birmanez a tolerat rețelele de traficanți prezente acolo, la care au căzut victime inclusiv mulți cetățeni chinezi.
Bangladesh
O altă țară vecină cu India, unde China are o prezență este în Bangladesh. Aici, o firmă de construcții chinezească este dornică să obțină un contract pentru lucrările de modernizare și extindere la cel mai mare port al țării, Chittagong.
Dhaka a tot pendulat în ultimii ani între cele două mari puteri regionale, India și China. Fosta prim-ministră, Sheikh Hasina, a trebuit să fugă din țară în August, din cauza protestelor de amploare și s-a refugiat la New Delhi.
Recent, două nave militare chinezești au staționat la Chittagong, fiind primele ambarcațiuni străine care au ancorat în Bangladesh de când a venit la putere noul regim. Ambasadorul chinez a declarat cu acel prilej că dorește să dezvolte o legătură și mai strânsă cu țara bengaleză.
Sri Lanka
Un alt punct strategic al chinezilor este la Hambantota, în Sri Lanka. Aflat la mai puțin de 500 de kilometri de India, este un adevărat ghimpe în coasta lor.
Al doilea cel mai mare port al țării, după cel din capitala Colombo, acesta era inițial considerat neviabil din punct de vedere economic, după deschiderea sa în 2010. Astfel, srilankezii s-au hotărât să înstrăineze un pachet majoritar de acțiuni, ceea ce s-a întâmplat în 2017, când compania „China Merchants Port”, deținută de guvernul de la Beijing, a dobândit echivalentul a 70% din acțiunile totale.
Totodată, portul le-a fost concesionat pe o perioadă de 99 de ani, asta după ce Sri Lanka nu a mai putut refinanța împrumuturile acordate de China. Pe măsură ce au trecut anii, Hambantota a devenit un adevărat hub în Oceanul Indian. Și în cazul acestui port există îngrijorare că ar putea fi folosit de APCE pentru a-și staționa vasele militare.
Sri Lanka a devenit un „teatru de operațiuni” al confruntării de la distanță între cele două mari puteri regionale. În 2022, fostul președinte, în al cărui mandat China a și acaparat controlul Portului Hambantota, a fost forțat să plece din țară din cauza protestelor în masă legate de starea sumbră a economiei. A urmat un președinte cu orientare pro-New Delhi, care a fost înfrânt la alegerile prezidențiale din septembrie, alături de liderul opoziției (și el tot un adept al aproprierii de India).
Noul președinte, Annura Kumara Dissayake, de orientare marxistă, a avut parte de o reacție „caldă” din partea chinezilor. Xi Jinping s-a declarat dornic să întărească legăturile dintre țări, în beneficiul amândurora, o lovitură pentru New Delhi.
Pakistan
Poate „perla” care iese cel mai mult în evidență din „șiragul” chinezesc este Portul Gwadar, din Pakistan.
Inaugurat în 2016, a devenit pe deplin operațional în 2021. Și aici s-a creat o zonă economică specială, iar, conform înțelegerii, 91% din venitul generat va reveni companiei de stat chinezești responsabile cu managementul porturilor din străinătate.
Pakistanul are o relație și mai tensionată cu India decât o are China, existând o multitudine de factori care contribuie la tensiune, precum disputele teritoriale (Kașmir) sau religioase (hinduși vs. musulmani).
Islamabadul și Beijingul colaborează de câteva decenii în cadrul unei alianțe, gândite a fi anti-India. De exemplu, au dezvoltat împreună avionul de luptă JF-17, de generația a patra. Logica din spatele proiectului de la Gwadar a fost tot de a crea o alternativă la Strâmtoarea Malacca. Se construiesc inclusiv terminale prin care să poată fi preluat petrolul sau GNL (gaz natural lichefiat).
Totodată, China își dorește să se „cupleze” de portul pakistanez prin dezvoltarea infrastructurii rutiere: Parte a ambițiosului proiect „Belt and Road Initiative”, prin care RPC vrea să dezvolte mai multe coridoare strategice, pentru a-și îmbunătăți perspectivele comerciale, există un plan de a se construi o autostradă de la Gwadar până la capitala țării, Islamabad, care este totodată aproape și de China. Secțiunea aceasta se cheamă „The China Pakistan Economic Corridor” (CPEC).
Un alt aspect care contribuie la importanța strategică a portului este poziționarea sa în apropierea Strâmtorii Hormuz. Există estimări care arată că undeva între 20%-30% din totalul de țiței consumate pe pământ este transportat prin acel loc.
Djibouti
Deși nu este singura țară cu unități militare cantonate în Djibouti, China a inaugurat acum șapte ani baza militară din Cornul Africii.
A fost prima astfel de unitate a APCE din străinătate. Motivul pentru care atâtea țări au ales statul african pentru găzduirea militarilor proprii este apropierea de strâmtoarea Bab al-Mandab. Aceasta face legătura cu Canalul Suez, „poarta” către Europa.
Peste 12% din comerțul global trece pe acolo, alternativa fiind de a ocoli întreaga Africa. De altfel, s-a văzut și în anul precedent, când rebelii Houthi din Yemen au atacat vasele care transportau bunuri prin regiune, că s-a simțit un impact inclusiv la nivelul prețurilor din magazine, tocmai fiindcă strâmtoarea a fost evitată și astfel a crescut costul de transport al bunurilor.
Tanzania
Nu în ultimul rând, China și-a ațintit ochii și asupra portului Bagamoyo, din Tanzania. Situat pe un continent unde Beijingul a susținut nenumărate proiecte, scopul acestei investiții este de a avea influență inclusiv pe ruta alternativă Canalului Suez și Strâmtorii Bab al-Mandab, anume prin Strâmtoarea Mozambic.
Planul inițial era tot de a se crea o zonă economică specială, iar firmele chinezești ar fi trebuit să se ocupe de construcție. Problema este că de mai mulți ani, autoritățile din Tanzania au tot amânat proiectul.
Noua președintă a țării, Samia Hassan, care a preluat mandatul în 2021, s-a angajat de mai multe ori că va duce construcția la bun sfârșit. Ambasadorul chinez a pus la rândul său presiune pentru reluarea proiectului, care la acest moment, cel puțin la nivel de planificare, ar trebui reluat la anul.
Nu numai porturile fac parte din strategia chineză
China a inaugurat recent o nouă cale ferată pentru trenuri mărfare către Iran, care trece prin Kazahstan și Turkmenistan. Este parte tot a „Belt and Road Initiative”, care a devenit un pilon al strategiei externe a Beijingului.
Scopul este de a avea încă o alternativă de transport al țițeiului, deoarece Iranul este un producător important, care exportă aproape în totalitate petrol doar către China.
Totodată, țara comunistă pare să aibă o relație din ce în ce mai apropiată cu Indonesia, un stat extrem de important în Indo-Pacific, dat fiind că este al patrulea cel mai populat din lume și a 16-a cea mai mare economie a lumii.
Xi Jinping a avut o relație apropiată cu fostul președinte Joko Widodo și la fel se poate spune și despre cea cu succesorul său, Prabowo Subianto. Acesta a fost în vizită la Beijing zilele trecute, unde a și semnat o înțelegere maritimă cu China.
Înțelegerea a ridicat mai multe semne de alarmă, întrucât China și Indonesia au o dispută teritorială privind delimitarea granițelor în Marea Chinei de Sud (Indonesia este doar una din cele șase țări care se află în această situația cu colosul asiatic).
Ministerul de Externe de la Jakarta a ieșit repede cu o precizare prin care respinge ideea că s-ar fi făcut concesii teritoriale Beijingului. Cu toate acestea, este clar că RPC ține să cultive din ce în ce mai mult relația cu această țară, unde, de altfel, se și află o minoritate etnică de origini chinezești.
În partea a doua a analizei, veți putea citi despre strategia Indiei de a contracara „șiragul de perle” și perspectivele țarii conduse de Narendra Modi.
