Membrii cabinetului israelian au primit o actualizare oficială că Ali Khamenei, ayatollahul Iranului, a fost eliminat, potrivit presei din Israel. Trupul său a fost găsit și moartea sa este confirmată de televiziunea de stat din Iran, potrivit BBC.
Liderul suprem al Iranului a fost ucis în atacurile americane și israeliene, a declarat un înalt oficial israelian pentru agenția de știri Reuters. Atacul Israel-SUA i-a vizat pe liderii iranieni, și, potrivit oficialilor din Israel, peste 40 de lideri politici și militari au fost uciși.
Ayatollah Ali Khamenei, care a condus Iranul din 1989, este mort, iar cadavrul său a fost găsit, a spus oficialul.
Complexul lui Khamenei a fost grav avariat în atacurile de astăzi.

La câteva minute după apariția știrii, biroul liderului suprem a fost citat de mass-media de stat iraniană spunând că „inamicul recurge la război psihologic”.
Puțin mai devreme, ministerul de externe al țării a declarat că acesta era „teafăr și nevătămat”.
Israelul declară că deține dovezi care pot autentifica moartea lui Khamenei, dar a ales, deocamdată, să nu le facă publice, conform informațiilor i24NEWS.
Statele Unite consideră că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, și între 5 și 10 din principalii lideri iranieni au fost uciși în lovitura inițială lansată de Israel, a informat un reporter Fox News sâmbătă, citând un oficial american.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă, într-un interviu acordat NBC News, că simte că ştirile conform cărora liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost ucis în atacurile aeriene de sâmbătă sunt „corecte”, informează EFE şi Xinhua, transmite Agerpres. „Credem că aceasta este o relatare corectă”, a declarat Trump. El a adăugat că „cea mai mare parte” a conducerii superioare a Iranului „nu mai există”. „Oamenii care iau toate deciziile, majoritatea au dispărut”, a afirmat preşedintele american.


















