În orice zi din viitorul nu prea îndepărtat, strâmtoarea Taiwanului ar putea izbucni în război. Rachete și avioane ar putea zbura peste cerul strâmtorii; nave de război și submarine ar putea lupta în apele sale. Și lumea se va întreba: au avut America și prietenul său Taiwan vreo șansă de a lupta?”, scria „National Security Journal”, într-o analiză publicată în luna septembrie a.c.
Această întrebare nu este o speculație fără rost. Mai mult de un an de exerciții militare chineze intensificate, o flotă submarină chineză în expansiune și accelerarea reformelor de apărare în Taiwan au dat o nouă urgență acestei întrebări.
Răspunsul, neplăcut, este că Statele Unite pot probabil să împiedice cucerirea Taiwanului de către China. Dar pot face acest lucru numai cu costuri, riscuri și incertitudini mult mai mari decât sugerează majoritatea dezbaterilor publice.
Eforturi preventive
Descurajarea este cea mai bună speranță, dar dacă descurajarea eșuează, America nu va „câștiga” în mod curat. Într-adevăr, cel mai probabil rezultat este o respingere sângeroasă a obiectivelor Beijingului, care depinde de profunzimea industrială a răspunsului american și aliat și de puterea apărării asimetrice a Taiwanului.
Beijingul s-a pregătit intens. Grupurile de atac ale portavioanelor, care odată simbolizau o dominație de necontestat, sunt acum vulnerabile la salvele de rachete balistice anti-navă DF-21D și DF-26. Marina Chinei este cea mai mare din lume, iar forța sa de rachete și sistemele antispațiale sunt concepute pentru a orbi, perturba și copleși proiecția puterii americane.
Geografia agravează aceste provocări: Beijingul luptă la porțile sale, cu linii de aprovizionare scurte și capacitatea de a concentra rapid puterea de foc, în timp ce Washingtonul ar trebui să opereze pe o distanță de mii de kilometri, străbătând zone acoperite de rachete și perturbări cibernetice într-un spațiu de luptă conceput pentru a-l distruge. Echilibrul strategic s-a schimbat, deoarece China a construit în mod deliberat instrumentele necesare pentru a-l modifica.
Taiwanul își consolidează apărarea
Taiwanul, conștient de această schimbare de mediu, a răspuns renunțând la dependența excesivă de promisiunea ajutorului american.
În ultimii ani, a înființat un al patrulea batalion de rachete Patriot, a început să primească interceptori PAC-3 MSE și a testat sistemul său autohton de apărare aeriană Tien Kung-IV. De asemenea, a creat un Comitet de reziliență a apărării întregii societăți pentru a coordona instruirea în domeniul apărării civile, a asigura materialele critice și a consolida infrastructura.
La începutul acestei luni, Taipei a publicat un manual actualizat pentru a-și pregăti cetățenii pentru dezinformare și atacuri. Aceste inițiative nu vizează doar autoapărarea Taiwanului, ci și recunoașterea faptului că consolidarea puterii Chinei face imposibilă garantarea salvării de către Statele Unite. Taiwanul se pregătește să lupte, deoarece înțelege că s-ar putea să trebuiască să reziste pe cont propriu.
În schimb, situația Statelor Unite este mai ambiguă. Washingtonul încă se află într-o poziție incomodă, la limita „ambiguității strategice”, o politică care oferă flexibilitate, dar suscită îndoieli. Pe de o parte, „Inițiativa de descurajare în Pacific” pentru anul fiscal 2025 alocă aproape zece miliarde de dolari pentru îmbunătățirea logisticii, a bazelor avansate și a integrării aliaților. Corpul de marină a transformat regimentul său din Okinawa într-un regiment litoral conceput pentru a supraviețui în interiorul zonei de acțiune a rachetelor chineze. A fost asigurat accesul la nouă baze filipineze, inclusiv la bazele din nordul Luzonului, situate în apropierea Strâmtorii Taiwan.
Acestea sunt măsuri serioase, care răspund direct la capacitățile Chinei și la vulnerabilitățile Taiwanului. Pe de altă parte, baza industrială de apărare a SUA este fragilă. Producția de rachete antinavale cu rază lungă de acțiune, adăposturi fortificate pentru avioane și capacitatea de reparații navale sunt cu mult în urma cerințelor unui conflict major.
Magazinele sunt puțin aprovizionate, logistica este suprasolicitată, iar șantierele de reparații sunt inadecvate. Și, deși accesul american la bazele din Japonia și Filipine sporește capacitatea forțelor americane de a-și susține campania, primele salve ale Chinei împotriva acestor facilități ar putea deveni preludiul brutal al unui război mai amplu.
Conflict în etape
Conflictul în sine s-ar desfășura probabil în mai multe etape. Prima săptămână ar fi marcată de baraje de rachete îndreptate împotriva apărării Taiwanului și a bazelor avansate ale SUA, împreună cu atacuri cibernetice și spațiale pentru a orbi rețelele de comandă. Planurile de dispersare și lansatoarele mobile ale Taiwanului ar atenua, dar nu ar elimina, daunele.
Următoarea fază ar fi bătălia pentru controlul mării. Submarine, mine și arme antinavale cu rază lungă de acțiune ar fi lansate împotriva convoaielor care transportă trupe și provizii ale Armatei Populare de Eiberare (APL) peste strâmtoare. Geografia favorizează apărătorii, dar proximitatea Chinei și avantajul numeric înseamnă că unele nave ar reuși să treacă. Rezultatul acestei bătălii pentru controlul mării ar depinde de capacitatea unor nave de a supraviețui atacurilor repetate pentru a menține o poziție.
Dacă punctul de sprijin se clatină sub presiunea neîncetată, America și aliații săi vor fi reușit să împiedice cucerirea, deși cu un cost uimitor în vieți, material și perturbări economice. Dacă forțele chineze reușesc să asigure chiar și un cap de pod fragil, războiul ar aluneca în lupte urbane, blocadă și uzură prelungită, cu Taiwanul devastat și America epuizată de efort. Escaladarea nucleară ar plana asupra fiecărei etape a războiului, crescând riscul ca conflictul să se extindă dincolo de teatrul convențional.
Factori decisivi
Factorii decisivi pentru rezultatul conflictului includ capacitatea industrială, apărarea asimetrică a Taiwanului, accesul aliaților și reziliența publică. Capacitatea industrială rămâne primul factor. Fără o creștere dramatică a producției, întreținerii și reparării rachetelor, capacitatea Americii de a rezista Chinei într-o luptă prelungită este pusă la îndoială.
Apărarea asimetrică a Taiwanului este al doilea factor decisiv.
Dacă bateriile sale mobile de rachete, infrastructura consolidată și sistemele de apărare civilă funcționează așa cum se anunță, acestea ar putea înclina balanța într-o campanie prelungită.
Accesul aliaților este al treilea factor. Drepturile de staționare în Japonia și Filipine ar putea face diferența între o întărire rapidă și o întârziere periculoasă.
În cele din urmă, reziliența publică contează. Taiwanul a investit masiv în apărarea civilă și coeziunea socială, dar dezinformarea, bombardamentele și victimele ar putea eroda moralul. Pentru America, testul ar fi dacă publicul său ar accepta amploarea sacrificiului necesar.
Astăzi, Statele Unite ar putea probabil să împiedice Beijingul să cucerească Taiwanul în mod direct. Cel mai plauzibil rezultat este refuzul: Taiwanul supraviețuiește ca o entitate politică independentă de facto, APL nu reușește să-și consolideze controlul, iar pariul Beijingului se termină cu frustrare. Dar acesta ar fi un succes piric, cu forțele aliate însângerate, Taiwanul distrus și poziția globală a Americii degradată. Un rezultat mai puțin frecvent este un impas contestat: o campanie în care trupele chineze se agață de un cap de pod fragil.
Posibilitatea unei înfrângeri totale – China reușind să cucerească, în timp ce SUA nu reușesc să le alunge – rămâne scăzută, dar nu poate fi ignorată. În fiecare caz, costurile ar fi imense și de durată.
Dacă Washingtonul crede cu adevărat că Taiwanul merită apărat, trebuie să acționeze acum. Capacitatea industrială trebuie extinsă rapid și la scară largă, în special în domeniul rachetelor, al bazelor fortificate și al susținerii. Aliații trebuie să fie clarificați și angajamentele sincronizate pentru a elimina ambiguitatea care tentează agresiunea. Apărarea civilă trebuie consolidată atât în Taiwan, cât și în Statele Unite, unde publicul trebuie să fie pregătit pentru sacrificii în cazul în care descurajarea eșuează.
Descurajarea va funcționa numai dacă credibilitatea sa este reală, iar credibilitatea nu se bazează pe retorică, ci pe pregătire.
America ar putea salva Taiwanul. Dar, dacă nu își perfecționează instrumentele, nu își întărește voința și nu investește acum în cerințele severe ale negării, riscă să lupte nu pentru victorie, ci doar pentru a evita înfrângerea.
–––––-
Despre autor: Dr. Andrew Latham este Senior Washington Fellow la Institutul pentru Pace și Diplomație, membru non-rezident la Defense Priorities și profesor de relații internaționale și teorie politică la Macalester College din Saint Paul, Minnesota. Îl puteți urmări pe X: @aakatham.
