„A fost o săptămână brutală în America și nu sunt singura care se întreabă dacă țara va reuși să iasă din această spirală a urii și violenței”, scrie Katty Kay, corespondent special al BBC în SUA.
După unul dintre cele mai cutremurătoare asasinate din istoria SUA, guvernatorul statului Utah a făcut apel la americani să calmeze spiritele politice.
Dar aproape nimeni dintre cei cu care am vorbit de la moartea lui Charlie Kirk nu crede că aceasta va fi calea pe care o va alege țara. Cel puțin nu în viitorul apropiat.
Istoria recentă este plină de exemple în care America a ales să nu se unească după o tragedie. Nu s-a întâmplat acum 14 ani, după ce o congresmenă democrată a fost împușcată în cap în Arizona. Nici acum opt ani, când un congresmen republican a fost împușcat în timpul unui antrenament de baseball.
Motivul este simplu, dar greu de schimbat. Stimulentele care alimentează viața politică americană recompensează oamenii și platformele care intensifică tensiunile, nu pe cei care le atenuează.
În toată țara, ai mai multe șanse să fii ales într-o funcție politică dacă te bazezi pe politici și retorică care atrag baza ta politică, mai degrabă decât centrul politic (este un efect secundar deprimant al gerrymandering-ului – păcatul originar din spatele politicii disfuncționale și divizate a Americii).
În mod similar, în mass media, persoanele care își exprimă opiniile despre politică sunt recompensate pentru că sunt mai extreme și alimentează indignarea – acesta este modul de a atrage mai multă atenție și, în cele din urmă, mai mulți bani din publicitate.
Această structură de stimulente este ceea ce face din guvernatorul Utahului, Spencer Cox, o excepție americană. După uciderea lui Charlie Kirk, el a îndemnat americanii să „se deconecteze, să oprească televizorul, să atingă iarba, să îmbrățișeze un membru al familiei, să iasă afară și să facă bine în comunitate”.
Părea atât de sănătos la cap, atât de integru – un efort de reconciliere într-o mare de diviziuni.
Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a încercat să calmeze spiritele în sfera politică
Anii 1960 și 1970 versus astăzi
Diviziunea și violența politică nu sunt fenomene noi în America. Acum aproximativ 160 de ani, țara a intrat în război cu ea însăși și nu s-a oprit niciodată cu adevărat.
Pe parcursul a cinci ani în anii 1960, un președinte american a fost ucis, iar apoi fratele său a fost ucis în timpul campaniei electorale pentru a deveni președinte. În aceeași perioadă, doi dintre cei mai proeminenți lideri ai drepturilor civile ale națiunii au fost, de asemenea, asasinați.
În anii ’70, președintele Gerald Ford a fost împușcat în două ocazii separate. În anii ’80, Ronald Reagan a fost lovit de un glonț în timp ce se îndrepta spre limuzina sa.
Și, bineînțeles, chiar anul trecut, Trump a fost victima unei tentative eșuate de asasinat de către un trăgător din Pennsylvania – și a unei a doua tentative presupuse de către un trăgător din Florida, al cărui proces a început în săptămâna în care Kirk a fost ucis.
Președintele John F. Kennedy a fost împușcat în timpul unei vizite la Dallas, Texas, în noiembrie 1963.
Ceea ce face această epocă atât de diferită de anii 1960 și 1970 este însă ceea ce îl îngrijorează pe guvernatorul Cox.
Deși a evitat cu grijă să spună lucruri care ar diviza și mai mult americanii, el nu a fost atât de blând cu companiile de social media pe care le consideră în mod clar responsabile pentru această tragedie.
„Cred că social media a jucat un rol direct în fiecare asasinat și tentativă de asasinat pe care le-am văzut în ultimii cinci, șase ani”, a declarat Cox într-un interviu duminică.
În opinia sa, „cancer” este probabil un cuvânt prea slab pentru a descrie ceea ce au făcut rețelele sociale societății americane.
Trump a fost victima unei tentative eșuate de asasinat din partea unui trăgător din Pennsylvania
Majoritatea companiilor de tehnologie au păstrat tăcerea după asasinat. Cu toate acestea, Elon Musk, miliardarul șef al X, și-a exprimat părerea, afirmând că „stânga radicală a sărbătorit uciderea cu sânge rece a lui Charlie Kirk” și adăugând că „unitatea este imposibilă cu fanaticii răi care sărbătoresc crima”.
El a postat, de asemenea, despre impactul rețelelor sociale, argumentând: „Deși uneori discuția pe X poate deveni negativă, este totuși bine că există o discuție”.
„Este ca o căsnicie nefericită”
Capcanele acestui sistem care combină rețelele sociale cu politica îi preocupă chiar și pe cei mai pasionați de politică, indiferent de cine susțin.
La începutul acestei săptămâni, Kaitlin Griffiths, o tânără de 19 ani care este președinta filialei din Utah a organizației lui Charlie Kirk, Turning Point USA, a spus-o clar: „Rețelele sociale sunt cu siguranță un lucru foarte dificil pentru societatea noastră. Nici măcar nu poți purta o conversație cu cineva care nu este de acord cu convingerile tale politice – și cred că asta este, sincer, tragic.”
Tragic și ironic, având în vedere că Kirk se considera un campion al libertății de exprimare, chiar dacă criticii săi nu erau de acord cu această afirmație. Moartea sa ar putea însă îndepărta și mai mult țara de discursul civilizat.
Mulți dintre cei de stânga sunt dornici să exploreze modalitățile prin care ucigașul lui Kirk ar fi putut fi radicalizat de subculturile internetului și de chat-urile de grup. Mulți dintre cei de dreapta preferă să analizeze dacă suspectul a făcut parte dintr-o conspirație de stânga.
Niciunul dintre grupuri nu pare deosebit de dornic să acorde prioritate reconcilierii sau vindecării.
Realitatea este că cei care studiază extremismul cred că stânga-dreapta s-ar putea să nu fie cea mai utilă modalitate de a privi diviziunea din acest moment.
Charlie Kirk și soția sa Erika, fotografiați în ianuarie la balul inaugural Turning Point USA din Washington DC
„Este mai bine să ne uităm la ceea ce face ca oamenii să fie de neguvernat”, spune Rachel Kleinfeld, cercetătoare senior la Carnegie Endowment for International Peace, specializată în democrații polarizate.
„Este nevoie de dorința de a calma spiritele… [și] de puțin mai mult curaj din partea oamenilor decât dau dovadă în prezent. Cred că este mai util să ne concentrăm pe modul în care noi, ca societate, putem întoarce pagina și deschide un nou capitol, pentru că situația actuală seamănă cu o căsnicie nefericită. Și, la fel ca într-o căsnicie nefericită, nu poți decât să pierzi dacă dai vina pe alții.”
Ce ar fi nevoie pentru reconciliere
În ceea ce privește întrebarea dacă America poate rupe strânsoarea algoritmilor care alimentează diviziunile, ar fi nevoie de un lider cu o forță enormă și cu un angajament la fel de enorm față de reconciliere.
„Nu sunt sigur cum putem ieși din această situație”, mi-a spus scriitorul politic David Drucker. „Ar fi de ajutor dacă ambele părți – și prin părți mă refer la „partide”, nu doar la figuri politice – ar fi de acord să înceteze incriminările și ar spune pur și simplu „stop”.
„De obicei, doar un președinte poate facilita acest lucru. În absența unui acord între cele două părți cu privire la anumite limite care nu ar trebui depășite, sau în absența unui astfel de acord din partea următorului președinte, nu sunt sigur cum vom ajunge acolo”.
Trump nu este genul acela de președinte. Adesea pare cel mai puternic din punct de vedere politic atunci când are un adversar cu care să se lupte.
Înțeleg că Trump crede cu adevărat că oamenii de stânga vor să distrugă mișcarea sa MAGA. Și de la moartea lui Kirk, el a adoptat un ton foarte diferit de cel al guvernatorului statului Utah.
„O să vă spun ceva care o să-mi creeze probleme, dar nu-mi pasă”, a spus el, când a fost întrebat cum poate fi reparată națiunea. „Radicalii de dreapta sunt adesea radicali pentru că nu vor să vadă crime… Radicalii de stânga sunt problema.”
Și a mers mai departe în declarațiile sale din Biroul Oval după uciderea lui Kirk: „ Violența politică radicală de stânga a rănit prea mulți oameni nevinovați și a luat prea multe vieți.”
Interpretarea președintelui – că aceasta nu a fost doar fapta unui individ deranjat, ci a stângii radicale în sens mai larg – este repetată de alți oficiali ai Casei Albe.
„Cu Dumnezeu ca martor, vom folosi toate resursele pe care le avem… pentru a identifica, perturba, destructura și distruge aceste rețele”, a spus Stephen Miller, șeful adjunct al cabinetului lui Trump.
„Se va întâmpla, și o vom face în numele lui Charlie.”
Cu toate acestea, o serie de studii privind crimele și violența cu motivație politică din SUA – pe parcursul a câteva decenii – sugerează că mai multe cazuri au fost comise de persoane cu ideologii „de dreapta” decât de cele „de stânga”, deși sunt probabil necesare mai multe date pentru a trage o concluzie fermă.
„Oamenii spun că istoria se repetă – dar nu s-a întâmplat niciodată”
Unele persoane cu care am discutat indică perioadele sumbre din istoria SUA ca sursă de alinare.
„Puține perioade din America au fost mai sumbre sau mai violente din punct de vedere politic decât anii [din anii 1960 și începutul anilor 1970], marcați de războiul din Vietnam și scandalul Watergate”, mi-a spus fostul congresman republican, devenit influent prezentator de televiziune, Joe Scarborough.
„Dar țara a mers mai departe, a sărbătorit bicentenarul și a depășit diviziunile violente. Va face acest lucru din nou.”
Acest moment de tensiune pare să rimeze cu atâtea alte perioade de discordie din istoria Americii – dar nu le repetă întocmai.
Printre optimiștii cu care am vorbit s-a numărat și senatorul democrat Raphael Warnock din Georgia, unul dintre cei mai înalți oficiali de culoare din țară. El a condamnat violența politică ca fiind cel mai „antidemocratic” act, dar mi-a reamintit și de progresele înregistrate de America în probleme precum rasismul.
„Povestea oricărei familii este întotdeauna mai complicată decât poveștile pe care ni le spunem la reuniunile de familie”, mi-a spus el.
„Tatăl meu a trebuit să cedeze locul său [în autobuz] unui adolescent, în timp ce purta uniforma de soldat, dar acum eu ocup un loc în Senat.”
Speranța lor este încurajatoare, dar încă nu văd o cale clară de ieșire.
În ultima vreme, m-am gândit mult la o conversație pe care am avut-o la începutul acestui an cu istoricul și regizorul Ken Burns, în timp ce America se pregătește să sărbătorească 250 de ani de la fondare.
„Oamenii spun că istoria se repetă”, mi-a spus Burns. „Nu s-a întâmplat niciodată.”
Burns preferă în schimb o citată pe care mulți o atribuie scriitorului Mark Twain: „Istoria nu se repetă, dar adesea rimează.” Cu alte cuvinte, chiar dacă prezentul seamănă cu trecutul, lucrurile nu se întâmplă niciodată în același mod de două ori.
Acest moment de tensiune pare să rimeze cu atât de multe alte perioade de discordie din istoria Americii, dar nu le repetă întocmai.
Da, istoria Americii este plină de furie și conflicte – dar nu sunt sigur că sistemele sociale și politice ale acestei țări au fost întotdeauna atât de rapide în a recompensa companiile și oamenii care alimentează aceste emoții.
Între timp, Statele Unite vor deveni mai slabe, nu mai puternice.
Fostul secretar al Apărării, Bob Gates, mi-a spus odată că cele trei mari amenințări la adresa securității naționale a Americii sunt ascensiunea Chinei, declinul Rusiei și diviziunile interne ale țării.
Adversarii Americii știu cu siguranță cât de mult afectează diviziunile aceste superputeri. Ei depun eforturi intense online pentru a îndepărta și mai mult oamenii unii de alții. Iar americanii le facilitează acest lucru.
