Există un concept pe care Mark Leonard, directorul European Council on Foreign Relations (ECFR), îl introduce în analiza sa publicată de The Guardian și care merită să fie înțeles înainte de orice altceva. Conceptul este este „un-order” adică o lume în care regulile nu sunt încălcate, ci pur și simplu au încetat să mai conteze.
Aceasta nu este dezordine în sensul clasic sau un concept mai apropiat de anarhie. „Dezordinea internațională” presupune că regulile există dar sunt ignorate. „Un-order” înseamnă că fundamentul pe care Europa și-a construit întreaga arhitectură de securitate, comerț și energie, multilateralismul, Organizația Mondială a Sănătății, NATO, dependența energetică gestionată diplomatic s-a prăbușit nu din cauza unui atac, ci din cauza ieșirii treptate din relevanță a instituțiilor care îl susțineau.
Europa, scrie Leonard, a fost „obsedată cu prezervarea ordinii.” China a studiat cum să supraviețuiască haosului, iar rezultatul acestei diferențe de viziune se vede astăzi.
China a văzut momentul venind cu 15 ani înainte
Argumentul central al analizei din Guardian este unul de cronologie strategică. În timp ce europenii externalizau securitatea către NATO, regulile comerciale către Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și aprovizionarea cu energie către Rusia și Golf, Beijingul construia tăcut o arhitectură de reziliență.
Stocuri masive de petrol, alimente și semiconductori, controlul pieței globale a pământurilor rare, mineralelor critice și tehnologiilor viitorului erau o parte din ariile de activitate ale Chinei.
Nu este o acuzație morală, ci mai degrabă o descriere a unui calcul rațional de stat. China a anticipat că un moment de fractură a ordinii internaționale va veni și s-a pregătit pentru el. Europa a presupus că ordinea va dura mult timp beneficiind de umbrela SUA și nu s-a pregătit pentru alternativă.
Summitul Trump-Xi din această săptămână este observat de Mark Leonard exact prin această prismă: „Este izbitor cât de încrezătoare este China înaintea summitului.” Nu pentru că aceasta ar câștiga toate bătăliile, ci pentru că operează dintr-o poziție de pregătire structurală pe care Europa nu o are.
Dependența de China și cifrele care produc disconfort
Leonard nu se limitează la un argument filozofic, ci furnizează cifre concrete care traduc vulnerabilitatea europeană din abstract în operațional.
80% din lanțul global de aprovizionare cu drone este chinez, iar aceasta nu este o statistică despre comerțul cu jucării, ci este o constatare despre capacitatea de reînarmare a Europei într-un moment în care continentul tocmai a decis să cheltuiască mai mult pe apărare decât în orice altă perioadă post-Război Rece. Un continent care se reînarmează cu componente produse de principalul partener comercial al adversarului său principal are o vulnerabilitate structurală pe care niciun buget de apărare nu o poate rezolva prin simpla creștere a cheltuielilor.
În mod evident, probabil China nu ar avea o tentativă de „standard dublu” privind comerțul cu materiile prime pentru drone, scopul principal fiind profitul și exportul produselor perpetuând o stare de comerț. Pe scurt, nu o interesează cine se războiește cu cine atât timp cât „se fac bani”.
97% din magneziul utilizat de UE vine din China. Magneziul este o componentă esențială în producția de avioane de luptă, tancuri și anumite tipuri de muniție. Practic, Europa nu poate produce independent o parte semnificativă din arsenalul militar de care are nevoie fără aprobarea implicită a Beijingului.
Toate elementele-cheie ale tranziției energetice verzi sunt dominate de firme chineze: baterii, vehicule electrice, panouri solare și, dacă nu se acționează rapid, avertizează directorul ECFR, chiar și lanțurile de aprovizionare pentru energia eoliană.
Criza energetică declanșată de războiul din Iran a determinat mulți europeni să privească cu interes reînnoit tranziția verde. Paradoxul este că această tranziție, în forma sa actuală, adâncește dependența față de China.
Dezindustrializarea și scenariul pentru Europa
Cel mai sumbru scenariu din analiza Leonard este cel economic, nu un atac militar, nu o criză diplomatică, ci dezindustrializarea treptată a Europei pe măsură ce produsele chineze, „adesea mai ieftine și uneori mai bune”, în cuvintele sale, inundă piețele deschise europene.
Tarifele introduse de UE în sectorul auto au produs câteva fabrici BYD, dar sunt prea mici pentru a schimba calculul companiilor chineze, care continuă să găsească mai profitabil să exporte din China decât să producă în Europa.
Tehnologia transferată și investițiile promise de Beijing guvernelor Orbán și Sánchez „nu s-au materializat și probabil nu vor apărea niciodată, în absența unor tarife care să stimuleze firmele chineze să construiască în Europa mai degrabă decât să exporte din China.”
Temerile că landul Baden-Württemberg din Germania, leagănul Mercedes și Porsche s-ar putea transforma într-un Detroit german sunt „poate ușor exagerate”, scrie Leonard. „Dar doar ușor.”
Îndemnul pentru Europa: imită China și folosește arsenalul pe care îl ai
Soluția pe care Leonard o propune nu este un naționalism economic defensiv sau o retragere în protecționism clasic. Este ceva mai nuanțat și, în același timp, mai radical, adică Europa trebuie să adopte logica unui actor de putere în loc de logica unui gardian al regulilor.
China și-a protejat selectiv piața internă vastă de companiile străine. Simultan, a anticipat direcțiile în care se îndreaptă lumea și s-a poziționat să beneficieze. Europa trebuie să facă același lucru și fereastra de timp se îngustează rapid, înainte ca producătorii europeni să piardă definitiv teren în fața competiției chineze.
Stoparea exportului de capital european spre SUA și redirecționarea sa spre un program masiv de investiții în tehnologii verzi, AI și apărare, apoi construirea de stocuri strategice de minerale critice pentru a face industria de apărare europeană mai rezistentă la crize și angajamente politice clare de a cumpăra baterii europene și de a exclude turbinele eoliene chineze din infrastructura critică.
Totodată, activarea arhitecturii ofensive comerciale europene, adică instrumentul anti-coerciție care a existat pe hârtie dar a rămas neutilizat. Clément Beaune, înaltul comisar francez pentru strategie, a argumentat recent că tarife de 30% pe produsele chineze ar trebui să fie pe masă, o cifră mult peste poziția formală a guvernului francez, dar care reflectă creșterea apetitului pentru o linie mai dură.
Regulamentele europene privind piețele și serviciile digitale, DMA și DSA, cunoscute mai ales ca surse de iritare pentru Zuckerberg și Musk ar putea fi folosite pentru a limita operațiunile ByteDance (TikTok), Tencent și Alibaba în Europa.
Și, în categoria măsurilor despre care puțini știu că există, Europa ar putea bloca la sol mai mult de jumătate din avioanele comerciale chineze prin simpla suspendare a actualizărilor de software pentru flota Airbus a Chinei. Nu un act de agresiune, ci un act de simetrie.
Europa nu știe ce vrea de la China
Analiza din South China Morning Post adaugă un strat suplimentar de diagnostic la argumentul Leonard, iar problema Europei nu este doar că nu acționează, ci că nu a decis nici măcar ce vrea.
SCMP observă că „europenii pur și simplu nu au convenit ce ar vrea de la negocieri cu China.” Uniunea este distrasă de crize succesive, Ucraina, Groenlanda, Iran, în timp ce politicile industriale ale Beijingului accelerează propria competitivitate în detrimentul Europei.
Ministerul de externe finlandez a exclus un acord de liber schimb cu China din cauza relației Beijingului cu Moscova, dar nu este clar că premierul finlandez sau vecinii nordici împărtășesc această poziție.
Beijingul citește această lipsă de coeziune cu claritate, iar din discuțiile pe care autorul SCMP le-a purtat la Beijing și Shanghai, reiese că analiștii politici chinezi văd în refuzul Europei de a se implica în războiul din Iran un semnal.
„Acesta este momentul de a influența alinierea politică viitoare a Europei.” China caută să evite să aleagă tabere, dar nu din neutralitate, ci pentru că prioritizează aprovizionarea stabilă cu energie și lanțurile de aprovizionare tehnologică și agricolă.
Ce este, de fapt, în joc
Mark Leonard închide argumentul cu o formulare care rezumă miza dincolo de cifre și politici concrete: „Odată ce guvernele europene vor încerca să supraviețuiască haosului în loc să prezerveze ordinea, vor fi mai bine echipate să facă față întregii game de amenințări care apar în epoca noastră de un-order.”
Aceasta include nu doar China, ci și un Trump care urmărește să preia Groenlanda, care strânge șurubul pe Ucraina sau care amenință accesul european la tehnologia americană. Arsenalul pe care Europa îl construiește pentru a face față Chinei este, în același timp, arsenalul cu care se poate apăra față de orice actor care exploatează vulnerabilitățile sale structurale.
Europa a câștigat decenii de prosperitate mizând că regulile vor ține. Analiza lui Leonard nu spune că regulile au fost o iluzie, ci spune că au funcționat atât timp cât toți actorii majori aveau interes să le respecte. Acel moment a trecut, iar întrebarea acum nu este cum să refaci ordinea, ci cum să supraviețuiești și să prosperi în absența ei.
China a răspuns la această întrebare cu 15 ani înainte. Europa are, poate, doi ani să formuleze propriul răspuns înainte ca marjele de manevră să se închidă definitiv.
