Republica Moldova marchează luni, 2 martie, 34 de ani de la conflictul armat de pe Nistru. Cu acest prilej, conducerea țării a participat la o ceremonie consacrată Zilei Memoriei și Recunoștinței, scrie „Ziarul de Gardă”.
Războiul de pe Nistru a durat din martie până în iulie 1992 şi a afectat mai multe localităţi, printre care Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Roghi, Tighina şi Varniţa. Numărul exact al victimelor nu este cunoscut nici până astăzi, dar, potrivit unor estimări, au murit aproape 300 de combatanţi, 400 de civili din dreapta Nistrului şi peste 800 de persoane originare din regiunea transnistreană.
Pentru comemorarea eroilor căzuți în Războiul de pe Nistru din anul 1992, la Chișinău s-au desfășurat o serie de activități publice. Conform programului publicat de Guvern, la ora 10:00, președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Alexandru Munteanu, veterani și reprezentanți ai instituțiilor statului au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
La ora 10:20, cei trei lideri s-au alăturat veteranilor războiului de pe Nistru la Marșul Memoriei. Coloana s-a format în Piața Marii Adunări Naționale și se va deplasa spre monumentul „Maica Îndurerată”.
La „Maica Îndurerată”, începând cu ora 11:10, manifestările au continuat cu un miting de doliu, iar la 11:30 a fost ținut minutul național de reculegere, continuând cu depunerea de flori la monument.
Războiul de pe Nistru: scurt istoric
Conflictul de pe Nistru a început, oficial, la 2 martie 1992, dar primele ciocniri au avut loc mult mai devreme. Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată „Republica Moldovenească Nistreană”, iar la 27 august 1991 Parlamentul R. Moldova a adoptat Declarația de Independență a R. Moldova, a cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului.
Parlamentul moldovenesc a cerut atunci guvernului URSS „să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc transnistrean cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”.
În acea perioadă, la Dubăsari exista o dualitate a puterii – consiliul orășenesc susținea separarea, pe când consiliul raional susținea autoritățile centrale. Separatiștii își organizaseră formațiuni paramilitare de gardiști, cazaci (veniți din Rusia) și miliție, iar autoritățile legitime erau reprezentate de poliție.
În zilele de 1-2 noiembrie 1990, au avut loc primele ciocniri pe podul de la Dubăsari, atunci au murit primii polițiști și localnici din Dubăsari.
Astfel, începând cu 1 noiembrie (1990), pe drumurile din oraș au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative.
Pentru restabilirea ordinii în Dubăsari, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populația civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime, în noiembrie 1991, pe același pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei polițiști.
După ce R. Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste care atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice și ruse (după 1991), și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.
În cele 4 luni de ostilități, cele mai grele lupte s-au dat pe platourile de la Cocieri, Coșnița și la Tighina.
La 21 iulie 1992 R. Moldova și Federația Rusă au semnată o Convenție cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova.
La război au participat mii de combatanți, militari și rezerviști ai Armatei Naționale, angajați ai MAI și SIS, sute de voluntari și civili. Tot aici și-au pierdut viața circa patru sute de cetățeni, iar aproximativ 1200 au fost răniți și traumatizați. Acest conflict s-a soldat și cu persoane dispărute, inclusiv din rândul populației civile.
