Dreptul oricui de a spune orice despre alegerile din 9 iunie este un dat „divin” însă un singur lucru este cert: ne aflăm la crepusculul predictibilității. Din acest moment dezbaterea politică a devenit mai acerbă ca niciodată prin prisma faptului că o mare parte dintre cetățenii europeni își manifestă dorințele prin intermediul partidelor extremiste. Trăim vremuri sumbre iar lanțul cauzal ce ne-a adus în acest punct este susceptibil de dezbateri aprinse și variate.
Am putea argumenta că nu cunoaștem cauzele tuturor acestor probleme, dar nu este adevărat. Politicile ultimului deceniu au stârnit mai multă frustrare în rândul alegătorilor decât liniște. Cea din urmă afirmație nici nu trebuie să implice polemica celor două războaie și a eforturilor depuse de către occident, consecință a lor. Independent de ele, guvernanții noștri, atât naționali, cât și europeni, par că au împământenit o abordare destul de radicală, la rândul ei prezentând potențiale carențe extremiste, capabilă să stârnească drept contrapondere un sentiment naționalist și antieuropean puternic, în virtutea celei de-a treia legi a lui Newton.
Frustrarea economică și socială, migrația și diversitatea culturală, impactul media și al tehnologiei din ce în ce mai greu de cuantificat (vom vedea imediat de ce) coroborate cu dezamăgirea față de partidele politice mainstream, dar și cu precara gestiune a pandemiei, au dat naștere acestei cupole a anxietății sociale ce ne consumă în fiecare zi în perpetuitate. Mulți dintre cetățenii europeni se simt de parcă ultimii ani ai vieții lor au fost marcați de un număr nejustificat de concesii pe care nu le mai pot tolera în continuare.
Toate aceste probleme creează, în fapt, un electorat ce, precum vadul comercial, trebuie acaparat, atras de partea unei formațiuni politice. Există în acest sens, după cum am remarcat în baza statisticilor oficiale obținute în urma alegerilor din 9 iunie, un motiv major de îngrijorare. Procentele din acest an sunt vădit mai mari raportat la cele din 2019 în favoarea partidelor ce promovează politici extremiste. În doar câțiva ani, radicalismul public european a atins noi cote de propagare. Întrebarea naturală și subsecventă este următoarea – se află oare Europa la zenitul ei democratic și încet, dar sigur, va începe regresul său politic?
Un posibil răspuns superficial este „nu, cu condiția să alterăm cursul politicii continentale”. La fel de credibilă este și poziția antagonică ce vine și ne spune „da, o nouă ordine și-a afișat intenția de a uzurpa tronul european și nimic nu o va opri”. Credem sincer că lupta nu este încă pierdută și ne raliem primei ipoteze, cea în care inima Europei democratice încă bate cu putere. A nu se înțelege că subminăm autoritatea amenințării celei de-a doua teze. În acest moment conflictul tacit dintre cele două tabere ideologice a pătruns într-o nouă eră – cea vocală. Condiția sine qua non atașată continuității supremației Europei așa cum o știm noi este respectarea poziției majorității.
Liderii au obligația morală și legală să reprezinte cu acuratețe voința celor mulți. În acest spirit, progresul trebuie dozat. Reticiența la schimbare va exista întotdeana, însă ea poate fi cu certitudine înlăturată dacă există un dialog sănătos între cei doi „combatanți” cronologici. Indubitabil, perspectiva unei societăți europene progresiste și în continuare democratice nu este deloc departe de a deveni realitate, ținând cont de faptul majoritatea instituțiilor istorice și-au asumat o abordare mai puțin riguroasă apropo de canoanele lor conservatoare. Pentru a asigura, în schimb, acest demers, sunt necesare concesii de ambele părți și, mai presus de toate, de respect reciproc.
Diferența dintre sprijinul acordat partidelor extremiste europene anul acesta și cel din 2019 este vizibilă și pentru un observator nevăzător. Noi, românii, fiind prin excelență și campioni ai topurilor europene negative, nu dezamăgim nici de această dată. Conform unor statistici recente, numărul de votanți extremiști a crescut pretutindeni în Europa, cu precădere în România. Dacă în 2019 aceste orientări erau aproape inexistente, în prezent au crescut cu mai bine de 16%, situându-ne relaxat pe primul loc. De bine de rău, acest fenomen este unul relativ proaspăt la noi, în contrast cu state precum Germania, Franța și Italia care se luptă de mult timp cu astfel de partide.
O problemă este fundamental periculoasă și reclamă o atenție sporită. Este vorba despre orientările extremiste din rândul tinerilor votanți. Ce îi determină să meargă la vot și, mai important, să se orienteze în număr atât de ridicat către partidele extremiste? Acest fenomen este pregnant în Germania unde opinia vast răspândită printre ei este că „partidele mainstream <<nici nu vorbesc aceeași limbă cu ei>>” .
Tinerii votanți fac parte din acel electorat pomenit anterior și, odată cu el, vor fi influențați în contextul votului. Din păcate, ceea ce le oferă un nivel superior al vulnerabilității ideologice este tocmai vârsta lor fragedă. Coroborat cu implementarea aproape indisolubilă a tehnologiei în viețile noastre, a manipula această categorie de votanți se înfățișează a fi, realmente, o activitate facilă. Actualmente aplicația cea mai râvnită printre ei și una dintre principalele cauze ale dependenței de gadgeturi și smartphone-uri este TikTok. Ea este fragila fereastră către radicalizare și credem cu tărie că această problemă trebuie tratată cu deosebită seriozitate pentru a asigura un cadru sănătos de navigare pe ea. Doar în acest fel poate fi asigurată neintercalarea celor două zone de influență – divertismentul și propaganda politică.
Toate aceste situații au mocnit ignorate, precum un butoi cu pulbere, până în punctul în care momentul exploziei a devenit iminent. Cel mai grav, ca o critică la adresa noastră, este tocmai faptul că toate acestea nu au fost cu dibăcie ascunse, nevăzute, înglobate într-un aer al incertitudinii și al dubiului existenței lor. Cu toții le-am observat și, după cum spuneam, le-am ignorat fie din comoditate, fie pentru că am fost cumpărați cu o temporară potențare a calității vieții.
Acum este momentul adevărului, iar luxul pasivității nu mai reprezintă o opțiune.
