Când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, dronele erau deja prezente pe câmpul de luptă. Dar nimeni nu anticipa că, în câțiva ani, acestea vor deveni elementul central al războiului modern, modificând tactici, doctrine și priorități industriale la nivel global.
Conflictul din Ucraina a accelerat evoluția dronelor mai mult decât orice program militar planificat în ultimele două decenii.
Faza I: dominația dronelor MALE și mitul Bayraktar
În primele luni ale războiului, un rol deosebit de important în defășurarea acțiunilor de luptă în războiul din Ucraina a fost drona de tip MALE (Medium Altitude Long Endurance) de producție turcă Bayraktar TB2, dronă utilizată de Ucraina pentru lovirea coloanelor blindate rusești.
Dronele Bayraktar TB2 păreau să confirme lecțiile conflictelor din Siria și Nagorno-Karabah potrivit cărora un UAV relativ ieftin putea distruge tancuri sau alte tipuri de tehnică militară de luptă cu preț foarte mare. Impactul psihologic și mediatic a fost major. Bayraktar TB2 devenise simbolul vulnerabilității tehnicii grele în fața tehnologiei inteligente.
Pe acest fond, mai multe state europene au accelerat achizițiile de drone MALE. Inclusiv România a decis, în 2022, achiziționarea sistemului Bayraktar TB2, într-un context regional marcat de urgență și de nevoia consolidării rapide a capabilităților ISR. La acel moment, decizia era explicabilă și susținută de performanțele demonstrative din primele luni ale conflictului.
Însă această fază a fost scurtă. Rusia și-a adaptat rapid apărarea antiaeriană și capacitățile de război electronic. Dronele mari, lente și previzibile au devenit vulnerabile într-un mediu saturat de senzori și sisteme anti-aeriene. Bayraktar TB2 nu a dispărut, dar rolul său s-a redus considerabil.
Lecția ucraineană nu este că dronele MALE sunt inutile, ci că platforma, oricât de performantă, nu este suficientă în sine. Într-un conflict de intensitate ridicată, eficiența depinde de integrarea într-o arhitectură multistrat: drone tactice distribuite, muniții „rătăcitoare” (drone kamikaze), protecție electromagnetică și rețele digitale robuste.
Evoluția accelerată a câmpului tactic ridică astfel o întrebare legitimă pentru toate statele europene: cât de rapid pot adapta doctrinele la un mediu tehnologic aflat într-o transformare permanentă?
Faza II: proliferarea dronelor tactice și a FPV-urilor
Adevărata ruptură nu a venit din zona platformelor MALE, ci din proliferarea dronelor tactice ieftine și a FPV-urilor (First Person View).
Ucraina a transformat improvizația într-un sistem. Drone comerciale au fost adaptate pentru recunoaștere, corectarea focului de artilerie și supraveghere permanentă a liniei frontului. În paralel, FPV-urile – drone de mici dimensiuni, controlate în timp real prin transmisie video directă – au fost transformate în arme de lovire de unică folosință – drone kamikaze.
Cu un cost de câteva sute de dolari, aceste drone pot distruge tancuri, transportoare blindate sau piese de artilerie. Raportul cost-eficiență este disproporționat în favoarea atacatorului.
FPV-urile nu operează la altitudine mare și nu au autonomie strategică. Ele sunt arme de proximitate, utilizate la nivel tactic inferior. Dar exact această distribuire la scară largă le-a făcut decisive.
În scurt timp, Rusia a replicat modelul. Frontul a devenit saturat de drone mici, iar cursa a devenit simetrică.
Faza III: extinderea dronelor kamikaze și a loviturilor la distanță
Dacă FPV-urile au redefinit lupta la nivel tactic, următorul pas a fost extinderea conceptului către lovituri la distanță mai mare.
Introducerea dronelor iraniene Shahed 136, utilizate de Rusia sub denumirea Geran-2, a marcat trecerea la o etapă strategică a războiului dronelor.
Aceste drone kamikaze, cu rază lungă de acțiune, au fost folosite sistematic împotriva infrastructurii energetice ucrainene. Lansate în valuri și relativ ieftine, comparativ cu rachetele clasice, ele au obligat Ucraina să consume interceptori mult mai costisitori.
În paralel, Ucraina a dezvoltat propriile drone de lovire la distanță, capabile să atingă obiective din adâncimea teritoriului rus.
Astfel, războiul dronelor a depășit nivelul tactic al FPV-urilor și a devenit un instrument strategic de presiune economică și psihologică.
Faza IV: integrarea în rețele C4ISR și digitalizarea câmpului de luptă
Dronele nu mai sunt doar platforme de atac. Ele sunt senzori într-un sistem integrat. Conceptul de C4ISR (Command, Control, Communications, Computers, Intelligence, Surveillance and Reconnaissance) a fost testat la scară largă în Ucraina. Imaginile în timp real sunt integrate în aplicații tactice digitale, iar datele sunt distribuite aproape instantaneu unităților de artilerie sau altor tipuri de tehnică de lovire. Lanțul „detectare–identificare–lovire” s-a comprimat de la ore la minute.
Faza V: războiul electronic și lupta pentru spectrul electromagnetic
Odată cu proliferarea dronelor, câmpul electromagnetic a devenit un teatru de operații în sine. Bruiajul GPS, perturbarea legăturilor radio, spoofing-ul și capturarea dronelor au devenit practici curente. Ambele părți investesc masiv în sisteme anti-dronă și în drone autonome capabile să opereze fără GPS.
Următorul pas este deja vizibil: integrarea inteligenței artificiale pentru recunoaștere automată a țintelor și navigație independentă.
Ce a schimbat fundamental Ucraina?
- Descentralizarea puterii aeriene – unități mici au dobândit capabilități aeriene proprii, fără a depinde de aviația clasică.
- Eroziunea avantajului blindatelor clasice.
- Presiune masivă asupra apărării antiaeriene.
- Accelerarea industriei de apărare la nivel global.
- Redefinirea conceptului de superioritate aeriană.
Înainte de 2022, dominația aeriană însemna controlul aviației, în 2026, înseamnă controlul dronelor.
Implicații pentru Europa și NATO
Pentru statele europene, lecția este dură: investițiile în platforme grele fără protecție anti-dronă și fără integrare digitală sunt insuficiente.
Dronele nu mai sunt „accesorii” ale câmpului de luptă, ci reprezintă infrastructura sa de bază. Războiul din Ucraina a demonstrat că tehnologia ieftină, scalabilă și adaptabilă poate compensa diferențe majore de resurse.
