Un raport de intelligence european, obținut de CNN, scoate la iveală informații esențiale din interiorul Kremlinului. O veritabilă radiografie a stării de spirit în primăvara anului 2026. Imaginea nu este aceea a unui regim consolidat și sigur pe sine, ci mai degrabă este aceea a unui sistem sub presiune, care a internalizat teama de destabilizare.
Totodată, Politico notează faptul că următorii doi ani ar putea oferi Rusiei ocazia perfectă de a testa angajamentul Occidentului față de NATO, deși unele guverne consideră acest aspect ca fiind exagerat, ecuația unei Federații Ruse în plină descendență economică și militară pe fondul războiului din Ucraina, ar putea conduce la operațiuni în stil „kamikaze” pentru a salva onoarea unui colos ca Rusia, și implicit onoarea lui Vladimir Putin.
Securitate sporită, elite fracturate și un lider care evită propriile reședințe
Kremlinul a crescut dramatic securitatea personală a lui Vladimir Putin, instalând sisteme de supraveghere în locuințele colaboratorilor apropiați, ca parte a unor noi măsuri generate de un val de asasinate ale unor înalți ofițeri militari ruși și de temerile legate de o posibilă lovitură de stat.
Restricțiile pot fi catalogate ca ajunse la un nivel extrem de paranoia, unde bucătarii, gardienii de corp și fotografii care lucrează cu președintele au interdicție de a folosi transportul public. Vizitatorii lui Putin trebuie verificați de două ori, iar cei care lucrează în apropierea sa pot folosi doar telefoane fără acces la internet.
Dar cel mai revelator element nu este protocolul de securitate, ci faptul că responsabilii cu securitatea au redus drastic numărul locațiilor pe care Putin le vizitează regulat.
El și familia sa au încetat să mai frecventeze obișnuita reședință din regiunea Moscovei și proprietatea de la Valdai. Nu a vizitat nicio facilitate militară în cursul acestui an, în ciuda vizitelor regulate din 2025. Pentru a gestiona aceste restricții, Kremlinul difuzează imagini preînregistrate ale lui Putin publicului.
Aceasta este o schimbare de comportament semnificativă pentru un lider care a folosit timp de decenii vizibilitatea publică și apariția la ceremonii militare ca instrument de proiecție a puterii. Un Putin care nu vizitează capabilitățile militare, care evită propriile reședințe și care comunică prin imagini pre-înregistrate, este un Putin ale cărui aparițiile publice au devenit o producție, nu o realitate.
Totodată, încrederea populației în liderul Vladimir Putin a scăzut până la un minim istoric din 2022 încoace. De altfel, rețelele sociale sunt pline de videoclipuri în care ruși obișnuiți și influenceri critică autoritățile pentru măsurile restrictive privind internetul, impozitele aplicate întreprinderilor mici și sacrificarea animalelor în Siberia.
Asasinatul care a declanșat criza internă
După asasinarea generalului-locotenent Fanil Sarvarov la Moscova, pe 22 decembrie 2025, presupus de către agenți ucraineni, Putin a convocat personalul-cheie de securitate trei zile mai târziu. În cadrul reuniunii, șeful Statului Major General, Valeri Gerasimov, l-a criticat dur pe șeful FSB, Alexander Bortnikov, pentru că nu și-a protejat ofițerii, care la rândul său s-a plâns de lipsa de resurse și personal pentru a face față sarcinii.
Această dispută dintre două dintre cele mai puternice instituții ale statului rus, atacându-se reciproc în fața președintelui, reflectă un fenomen pe care observatorii Kremlinului îl urmăresc de mai mulți ani: erodarea coeziunii elitelor în contextul unui război care nu produce victoriile promise.
Subliniind frica și demoralizarea pe care aceasta le-a cauzat în rândul personalului militar, Gerasimov și-a criticat dur omologii din serviciile speciale pentru lipsa lor de previziune.
Shoigu și riscul de lovitură de stat
Cel mai important și mai sensibil element al raportului este legat de fostul ministru al Apărării, Serghei Shoigu. Actualul secretar al Consiliului de Securitate „este asociat cu riscul unei lovituri de stat, deoarece păstrează o influență semnificativă în cadrul comandamentului militar superior”, afirmă raportul.
Arestarea fostului adjunct și asociat apropiat al lui Shoigu, Ruslan Tsalikov, pe 5 martie, este considerată „o încălcare a acordurilor tacite de protecție dintre elite, slăbindu-l pe Shoigu și crescând probabilitatea că el însuși ar putea deveni ținta unei investigații judiciare.”
Shoigu a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Putin timp de peste două decenii, figura care a gestionat Ministerul Apărării în perioada invaziei din 2022 și care a supraviețuit politic revoltei lui Evgheni Prigozhin din 2023, când a fost ținut ostatic simbolic de mercenarii Wagner.
Faptul că tocmai el apare acum asociat „riscului de lovitură de stat” în ochii Kremlinului semnalează fie o fractură reală în relația lor, fie o campanie de discreditare preventivă orchestrată de rivalii lui Shoigu din aparatul de securitate, cel mai probabil o combinație a ambelor, o asemănare izbitoare cu ceea ce a făcut Stalin în prima jumătate a secolului XX.
Raportul precizează că, de la începutul lui martie 2026, „Kremlinul și Vladimir Putin însuși au fost preocupați de posibile scurgeri de informații sensibile, precum și de riscul unui complot sau tentative de lovitură de stat vizându-l pe președintele rus. Astfel, acesta este deosebit de vigilent față de utilizarea dronelor pentru o posibilă tentativă de asasinat de către membrii elitei politice ruse.”
Frica de drone și nu de armate sau revoluții de stradă, ci de drone ghidate de rivali interni, este un detaliu care spune enorm despre cum arată securitatea unui lider care conduce un stat în război de patru ani.
Ce înseamnă acest raport și de ce a fost publicat
CNN notează o tensiune metodologică importantă ce merită menționată explicit. Este rar ca agențiile de intelligence occidentale să facă publice rapoarte detaliate despre deliberările confidențiale ale actorilor ostili, cu riscul de a compromite surse umane sau electronice. Totuși, publicarea poate reflecta un demers al oficialilor europeni de a profita de singura lor strategie pentru a înfrânge Rusia în Ucraina, în loc să aștepte colapsul ei intern.
De altfel, raportul poate fi o fotografie reală a stării Kremlinului sau poate fi o operațiune de influență informațională menită să amplifice îndoielile în rândul elitelor ruse. Sau, cel mai probabil ambele simultan, ceea ce îl face cu atât mai interesant.
Când Europa se teme de propriile calcule
„S-ar putea întâmpla ceva foarte curând, există o fereastră de oportunitate pentru Rusia”, a declarat Mika Aaltola, un deputat finlandez de centru-dreapta din Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European. „Statele Unite se retrag din Europa, relațiile transatlantice sunt în ruină, iar UE nu este încă pe deplin pregătită să-și asume singură aceste responsabilități.”
Deși oficialii din domeniul apărării și factorii de decizie nu exclud posibilitatea ca Putin să lanseze o ofensivă terestră într-o țară NATO, aceștia afirmă că acest lucru este puțin probabil, având în vedere cât de solicitată este Rusia în conflictul cu Ucraina, potrivit unui diplomat de rang înalt al NATO și a trei înalți oficiali europeni din domeniul apărării, cărora li s-a acordat anonimatul pentru a putea vorbi liber despre această chestiune delicată.
Rusia a suferit pierderi enorme în Ucraina, estimate de națiunile occidentale la aproximativ 30.000 de morți și răniți pe lună, cu câștiguri teritoriale limitate pe front, și atacuri repetate cu drone ale Ucrainei adânc în interiorul Rusiei. Aceste pierderi, coroborate cu presiunile economice interne, ar trebui, în teorie să reducă capacitatea ofensivă a Moscovei pe termen mediu.
Tocmai pentru că Rusia este slăbită intern și are nevoie de o victorie simbolică sau reală înainte ca deteriorarea să devină ireversibilă, Putin ar putea fi tentat să riște un test al solidarității NATO în timp ce mai are resursele pentru a o face.
Fereastra nu este de oportunitate pentru o invazie convențională, este de oportunitate pentru operațiuni hibride, presiuni asupra statelor baltice, testarea Articolului 5 în scenarii fezabile sub pragul unei amenințări directe.
Articolul 5 prevede că Aliații trebuie să considere un atac armat împotriva unuia dintre ei „ca un atac armat împotriva tuturor”, însă Trump a calificat NATO drept un „tigru de hârtie”, ceea ce limitează plaja de acțiune și plasează rolul alianței într-un element de incertitudine cu privire la viitoarele posibile amenințări ruse.
Deși cheltuielile europene în domeniul apărării au crescut semnificativ în urma invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina din 2022, va dura ani de zile până când impactul deplin al acestora se va face simțit pe teren, potrivit Foii de parcurs privind pregătirea în domeniul apărării a UE.
Conform documentului, Uniunea dorește să fie pregătită să „își descurajeze în mod credibil adversarii și să răspundă la orice agresiune” până în 2030.
Retragerea americană (a rachetelor)
Europa știa deja că trebuie să-și dezvolte propriile rachete cu rază lungă de acțiune. Anunțul făcut de Pentagon, potrivit căruia nu va mai trimite un batalion care să aducă aceste arme esențiale ca măsură provizorie, a făcut ca această sarcină să devină brusc și mai urgentă.
O incongruență între președintele american Donald Trump și cancelarul german Friedrich Merz cu privire la războiul din Iran a determinat Washingtonul să anuleze desfășurarea unui contingent american înarmat cu mai multe tipuri de arme cu rază lungă de acțiune.
Renunțarea la acest plan, anunțată în același timp cu decizia SUA de a retrage 5.000 de soldați din Germania, a lăsat continentul cu o lacună evidentă în materie de securitate, una care, potrivit analiștilor, va fi întâmpinată cu bucurie la Moscova.
Retragerea americană vine în contrast direct cu tendința europeană unde Germania, Polonia, țările baltice, România au accelerat în ultimii doi ani programe de înzestrare militară și cheltuieli de apărare fără precedent în era post-Război Rece.
Dar înarmarea națională, oricât de necesară, nu substituie rachetele cu rază lungă de acțiune americane, care oferă un tip de descurajare extinsă pe care nicio armată europeană nu o poate replica în totalitate în orizontul imediat.
Europa se înarmează în ritm accelerat, dar exact în momentul în care face acest efort, umbrela americană sub care s-a adăpostit 75 de ani prezintă fisuri concrete. Mai mult, recent, într-o postare pe X, premierul polonez Donald Tusk a menționat că „principala amenințare la adresa comunității transatlantice nu o reprezintă dușmanii săi externi, ci dezintegrarea continuă a alianței noastre.”
„Mesajul pe care îl transmite Kremlinului este că SUA se retrag din rolul lor central de garant al securității Europei”, a declarat Carlo Masala, profesor de politică internațională la Universitatea Bundeswehr din München, citat de Financial Times. „Știam deja asta. Dar acum s-a concretizat în termeni de capacități.”
„Trebuie să ne asumăm noi înșine responsabilitatea pentru dezvoltarea unor sisteme de acest gen”, a declarat la acea vreme ministrul apărării Boris Pistorius, dar a avertizat că europenilor le-ar lua cel puțin cinci ani să-și dezvolte propriile rachete similare.
Țările europene dezvoltă o gamă variată de rachete de croazieră terestre, precum și un număr redus de proiecte pentru fabricarea rachetelor balistice. Însă multe dintre acestea rămân blocate în fazele incipiente de proiectare și dezvoltare.
Printre acestea se numără un plan britanico-german, anunțat în 2024, de a dezvolta în comun propriile capacități de lovituri de precizie la distanță mare, cu o rază de acțiune de peste 2.000 km, „în decurs de un deceniu”. La doi ani distanță, încă nu a fost semnat niciun contract industrial.
Lecțiile istoriei și momentul când fricile „exagerate” s-au dovedit exacte
Există o tradiție în analiza de securitate vest-europeană de a califica drept „alarmism” evaluările statelor din estul continentului privind intenția rusă. Această tradiție are propria ei biografie, unde în 2021, avertismentele că Rusia pregătește o invazie totală a Ucrainei au fost privite cu scepticism de mai multe cancelarii europene, inclusiv de Germania, care livra arme Rusiei sau construia Nord Stream 2 în aceleași luni. Invazia din 24 februarie 2022 a dovedit că alarmismul era, în acel caz, analiza corectă.
Aceasta nu înseamnă că orice alertă privind intenția rusă este automat corectă, de altfel înseamnă că scena evaluărilor de risc din Europa de Vest are un „unghi mort” structural față de percepțiile din estul continentului, un unghi mort cu rădăcini în decenii de relații economice cu Rusia și în geografia care face amenințarea mai abstractă pentru Berlin sau Paris decât pentru Riga sau București.
