Vlad Gheorghe, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a lansat un atac dur la adresa noii alianțe de factor dintre PSD și AUR, susținând că social-democrații și formațiunea lui George Simion acționează deliberat în Parlament pentru a pregăti terenul unei noi formule de guvernare.
Într-o declarație publică postată pe Facebook, Vlad Gheorghe afirmă că moțiunea de cenzură susținută de AUR nu reprezintă o simplă acțiune de opoziție, ci „o piesă dintr-un aranjament politic mai larg”, în care PSD ar urma să beneficieze direct de voturile naționaliștilor-extremiști.
„George Simion e mână în mână cu PSD la moțiunea de cenzură, ca să facă loc unui guvern PSD. Cum pesediștii au recunoscut voturile date lui Simion, așa recunoaște acum AUR că le întoarce serviciul și le dă voturile pentru guvernare”, a punctat Vlad Gheorghe, liderul Partidului DREPT.
Acuzația centrală: reciprocitate electorală
Potrivit lui Vlad Gheorghe, actuala apropiere dintre cele două partide nu ar face decât să confirme suspiciunile mai vechi privind existența unei înțelegeri subterane între PSD și AUR încă din perioada alegerilor prezidențiale, când în spațiul public au existat acuzații repetate privind transferul de voturi către George Simion în anumite structuri locale.
„PSD își primește plata pentru voturile date lui George Simion la prezidențiale. Ce au recunoscut atunci pe jumătate se vede acum pe față”, susține acesta, indicând că sprijinul parlamentar oferit de AUR social-democraților ar reprezenta o formă de decont politic.
Declarația vine într-un moment de tensiune pe scena politică, în care moțiunea de cenzură a devenit principalul instrument de presiune împotriva actualului Executiv, iar speculațiile privind reașezarea majorităților parlamentare sunt tot mai intense.
„Nume grele” din linia a doua PSD-AUR: Marian Neacșu și Petrișor Peiu
Vlad Gheorghe merge mai departe și indică existența unor canale de negociere neoficiale între cele două tabere, afirmând că „unirea” politică dintre PSD și AUR s-ar face prin oamenii din eșalonul secund, nu prin liderii care evită încă să se afișeze împreună.
„Unirea se face azi între Sorin Grindeanu și George Simion, dar prin interpușii lor, Marian Neacșu și Petrișor Peiu. Șefilor le e rușine să se afișeze împreună, au o relație evidentă, dar vor să o țină în afara reflectoarelor”, afirmă liderul DREPT.
În opinia sa, există deja semnale vizibile ale unei cooperări tacite între PSD și AUR în Parlament, atât pe zona de vot, cât și pe mesajele publice convergente privind destabilizarea Cabinetului.
„De la pozele Nordis la zborul la braț cu pesediștii”
Sub aceeași manieră, Vlad Gheorghe îl acuză pe George Simion de dublu discurs politic, amintind că liderul AUR poza până recent în principal adversar al PSD și denunța public scandalurile care atingeau zona social-democrată.
„Deși acum câteva luni Simion venea cu poze ale pasagerelor Nordis în Parlament, acum zboară la braț cu pesediștii”, a punctat acesta.
Liderul DREPT sugerează astfel că retorica antisistem și anti-PSD a AUR ar fi fost abandonată în schimbul unei înțelegeri pragmatice pentru acces la putere și influență parlamentară.


















