„Nu ai nevoie de agenție americană de lobby, nu ai nevoie să plătești pe cineva, ai nevoie să ai pe cineva care să pricepe, care înțelege cum văd americanii lucrurile, care știe cum funcționează America”, a declarat Critian Terheș, europarlamentar ECR, într-un video-interviu acordat „Independent news” la Strasbourg.
„Trebuie să ai pe cineva care știe cum să pună problema din partea cealaltă, într-un fel pe care americanii să-l înțeleagă. Să le explici ce lucruri în avantajul SUA poate România să facă”, a punctat Terheș.
Pe 16 iunie a.c., Parlamentul European a aprobat acordurile comerciale dintre UE și SUA în ceea ce privește politica tarifară, motiv pentru care „Independent news” i-a solicitat lui Cristian Terheș un dialog despre relația strategică bilaterală dintre UE și SUA, dar și dintre România și SUA.
– Sunteți un cunoscător al modului cum funcționează relația transatlantică, vizitați Washington-ul destul de des, ați locuit o lungă perioadă de timp în America…
– Doar 17 ani.
– Doar 17 ani, așa că vă rog să ne spuneți ce decizie a luat astăzi Parlamentul European și care este semnificația ei.
– Majoritatea membrilor Parlamentului European au votat înțelegerea dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii cu privire la tarife. Dacă și câte taxe vamale („tarifs”) să fie plătite atunci când se exportă produse europene pe piața americană sau când se exportă produse americane pe piața europeană.
În circunmstanțele curente, cred că a fost cel mai bun „deal” care se putea face. Evident că unii vor spune că s-ar fi putut și mai bine, dar, uneori, mai binele este inamicul binelui, pentru că acest război continuu cu privire la ratele tarifare dintre UE și Statele Unite nu ajută deloc, mai ales business-urile europene, inclusiv cele din România care exportă pe piața americană.
– Și ce taxe au rămas de plătit?
– În mod cert, mai multe de plătit dacă exporți astăzi din UE în SUA, decât dacă se exportă din SUA în Europa. Președintele Donald Trump a deschis o temă extrem de importantă: reindustrializarea Europei. Noi, europenii, am ajuns, mai ales în ultimii șapte ani, de când Ursula von der Leyen a devenit președinta Comisiei Europene, ca urmare acestei politici verzi absurde, la un proces de dezindustrializare a Uniunii Europene. Ne mai producând oțel, mașini și o mulțime de alte lucruri, efectiv Europa nu mai are astăzi din ce să facă bani la buget.
– Și a pierdut din competitivitate, companiile europene au avut de suferit…
– Nu doar competitivitate, a pierdut locuri de muncă, tot ceea ce se manufacturează în Europa este mult mai scump pentru că energia e mai scumpă.
– Nu considerați, totuși, că poziția Americii a fost cam dură în relația bilaterală?
– A fost cam dură, dar trăim în această lume a realismului politic și ar fi bine ca și lideri europeni să coboare cumva din această lume utopică, iluzorie, în care trăiesc foarte mulți. Suntem doar unul dintre actorii de la nivel global. Dacă vii și vorbești tot timpul despre tine, ca și cum toată lumea ți-ar stat la picioare, ajungi în situația în care ți se închide piața, nu mai exporti și importi enorm.
Uitați-vă la situația Chinei. În urmă cu două săptămâni am fost în prima vizită oficială a Parlamentului European în China după opt ani, pentru că dialogul dintre Parlamentul European și China a fost înghețat pentru opt ani de zile. În luna octombrie 2025 a fost un grup din Parlamentul Chinez în vizită aici și acum am mers noi. Am descoperit cu acest prilej că nivelul de tranzacții dintre UE și China este mai mic decât cel dintre UE și Elveția. Nivelul tranzacțiilor dintre China și UE, însă, este de un miliard de euro pe zi. Aici ai nevoie de o trezire la realitate, la nivelul a tot ceea ce înseamnă factor de decizie la nivel atât european, cât și național. Astăzi suntem dependenți de China, pentru că importăm foarte mult din China. Chipurile importăm ieftin, nu importăm ieftin. Pentru că prețul acelor produse și servicii ieftine din China este plătit de către consumatorul european, având în vedere că nu se mai produce în Europa. Nu doar că nu se mai produce, nu mai ai plus valoare la muncă.
Vorbim despre această teorie europeană, pe care tot o auzim, pace prin prosperitate. Ca să poți să produci prosperitate, ai nevoie să muncești ceva și să aduci plus valoare la o materie primă prin munca pe care o faci. Ori dacă tu exporți munca în China, care-i valoarea pe care o aduci tu? Dacă vă uitați nivelul de sărăcie în Europa crește. Contrar tuturor politicilor economice implementate de Comisia Europeană, mai ales sub Ursula von der Leyen. Ai nevoie de o regândire a paradigmei.
– Așadar, toate vizitele din ultima vreme a unor lideri europeni în China – Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Ursula von der Leyen, Georgia Meloni- au avut drept scop echilibrarea balanței comerciale?
– Da. Trebuie să exportăm și noi în China, măcar la nivelul la care exportă China în Europa. Dacă tu în Europa, de exemplu, îți suprataxezi industria, îți suprataxezi totul ca urmare a așa-numitei proceduri de decarbonizare, tu n-o să poți să fii niciodată competitiv în fața Chinei.
– Credeți că Europa e capabilă să recupereze aceste decalaje? Tehnologie, competitivitate etc. Tehnic vorbind, se poate recupera acest decalaj în așa fel încât Europa să fie un judecător, un competitor global important?
– Cred că se poate recupera acest decalaj, doar că are nevoie de politici pragmatice, nu ideologice. Și nu vorbesc de politici de stânga sau de dreapta, ci de politici economice pragmatice. Adică să stai cu pixul în mână și să te uiți: a meritat acest Green Deal pentru Europa? Ce a câștigat? Ce a pierdut? Lăsând deoparte chestiunea utopică că vrei să salvezi planeta. Tragi linie și aduni. A distrus acest Green Deal tot ceea ce înseamnă industria europeană? Uitați-vă că astăzi problema principală este că ai gaz ca materie primă și nu poți să faci îngrășăminte pentru agricultură, pentru că te costă foarte mult din cauza suprataxării.
– Am văzut repoziționări. De exemplu, grupul Popularilor Europeni s-a apropiat pe anumite chestiuni punctuale de ECR, la voturi care cresc competivitatea europeană.
– Știți ce se întâmplă? E exact ca și când iei o piatră și spargi un geam. E bun spart. Poți să vii după aia și să spui că am greșit și să încercăm să punem altul. Degeaba încerci că geamul vechi e spart. La fel și aici. S-au pierdut ani de zile. Dacă comparați Produsul Intern Brut al Chinei din pandemie o să vedeți că efectiv a explodat, iar cel al UE a stagnat.
Inclusiv din cauza PNRR despre care se vorbește în România. Ideea PNRR-ului a fost de a avea o injecție de capital în economia fiecărei țări europene, ca să își pornească motoarele. Ori dacă această injecție de capital vine cu condiționări de tipul „îți dau bani să-ți faci drumuri, dar faci și pistă de bicicletă”… Păi dacă n-am loc pentru pistă de bicicletă? Îmi pare rău, nu pot să-ți dau bani atunci.
– Încărcătura ideologică…
– Încărcătura ideologică. Faci pistă de bicicletă în mijlocul hotarului ca să poți să iei bani să faci asfaltări.
– Ați vorbit de România. Vreau să apelez un pic la experiența dumneavoastră în relațiile transatlantice. în relația cu partenerul strategic cel mai important al României, Statele Unite ale Americii. Pare că administrația de la București este incapabilă să gestioneze o relație eficientă cu America. Ce ar trebui făcut ca această relație să funcționeze?
– Din experiența pe care o am în SUA de 17 ani, plecat în 2002, pornit de jos în SUA, devenit o voce a comunității româno-americane, care a făcut advocacy atât în Congresul SUA, Departamentul de Stat, Casa Albă și alte instituții americane și, acum, ca europarlamentar de șapte ani, nu cred că a fost un președinte român care a știut să gestioneze această relație la maximul de capacitate pe care l-a vizat sau de oportunitate. Pentru că atunci când vine vorba de relația cu Statele Unite, ai mai mulți parametri.
În primul rând ai relația de apărare și securitate, adică Armată și servicii. Aici lucrurile funcționează vrând- nevrând prin inerția faptului că suntem într-un parteneriat strategic. Dar deciziile nu se iau la acest nivel. Ai partea administrativă, partea politică și diaspora româno-americană.
– Să le luăm pe rând.
– Partea administrativă. La Departamentul de Stat, de exemplu, și la Casa Albă, există la nivelul doi – de când a venit Trump, a schimbat până la nivelul trei – patru în jos – există o pătură de birocrați care efectiv îți țin dosarele mână. Nu le țin oamenii politici. Dacă nu ai o relație personală cu oamenii ăia, nu-ți înțeleg viziunea, nu înțeleg cine ești, al cui ești, ce vrei, ce poți tu face pentru Statele Unite, pentru ca, la schimb, Statele Unite să facă ceva pentru tine, o să rămâi tot timpul ultimul pe listă.
Ai după aceea partea politică…
– Specialiștii din Ministerul de Externe ar trebui să lucreze.
– Ministerul român de Externe este un partener de dialog cu astfel de persoane, dar pot fi și europarlamentarii, poate fi Comunitatea Română-Americană din SUA, pot fi think tank-urile, ONG-urile din România. Dacă există astfel de think tank-uri care gândesc și pun ceva pe masă. Un plan, de exemplu, pentru Marea Neagră. Tot vorbim să vină americanii, să aibă o prezență mai mare la Marea Neagră. Perfect, vin. Care-i planul? Dar nu prea există think tank-uri românești, care să pună împreună la masă geostrategi, persoane cu experiență în apărare, transporturi, care să înțeleagă coridoarele de transport din regiune și să vină cu un plan concret.
Pe palierul politic vorbim efectiv de ceea ce înseamnă real politics. România are partide progresiste, care au o relație naturală, ideologică cu democrații din Statele Unite, dar nu are o relație politică strânsă cu partea republicană. Țin minte că, în 2016, când a fost ales Donald Trump, în primul său mandat, am primit o mulțime de telefoane din țară, de la persoane pe care le cunosc, care îmi spuneau: „Nu ai pe cineva în echipa lui Trump să intram în legătură cu el?” Și eu am spus: „Voi sunteți nebuni? Adică, voi n-ați dezvoltat o relație, n-ați cultivat relații cu oameni din echipa lui Trump? Erau doar doi candidați! Aveai 50-50 șanse”.
– Cum credeți că va evolua parteneriatul dintre România și SUA? Pare că lucrurile se îndreaptă ușor-ușor.
– Noi avem această tendință în România să maximizăm acest parteneriat strategic cu Statele Unite și pentru că, pentru noi, este extrem de important. Dar SUA are parteneriate strategice cu o mulțime de alte țări. Și o listă de priorități. De pildă aspectul energetic. Aici România are o oportunitate imensă.
– Noi i-am gonit pe americani pe unde i-am prins în materie de proiecte energetice.
– De fiecare dată. Chevron, Neptune Deep, acum cu Doicești și Coridorul Vertical. România ar putea să fie un hub de interconectare și de tranzit pentru tot ceea ce înseamnă petrol, gaze, energie, nu doar din Statele Unite, cu gaz lichefiat, dar din Asia Centrală și Caucazul de Sud. Suntem absenți.
– Suntem absenți pentru că influența rusă e prea mare în România și pune piedici, pentru că jucăm prea mult cartea europenilor?
– Un motiv ar fi foarte multă prostie. M-am lovit eu de realitatea asta Întotdeauna prostia nu trebuie ignorată. Faptul că există o persoană, sau o serie de persoane cu agendă pro-rusă sau folosiți de ruși ca idioți util, în Guvernul României sau în diverse funcții administrative ale statului român iarăși este adevărat. În România nu am avut o dezbatere la nivel național care să explice rolul țării noastre în relația cu coridoarele energetice și de transport a mărfurilor. Unde suntem și cum putem folosi aceste coridoare. Am pățit lucrul ăsta. Eu sunt membru în Comisia de politică externă și în cea de securitate și apărare. Se discută la nivel european despre mobilitate militară și folosirea foarte multor autostrăzi sau rețele feroviară pentru dublă utilizare: militară și civilă. Întrebarea este pe unde sunt trasate rutele acestea. Am cerut Bucureștiului sprijin pentru a putea include România pe aceste rute, într-o serie de raporte ale Parlamentului European. La București, nimeni nimic.
De exemplu, Constanța este cel mai mare port la Marea Neagră și printre cele mai mari porturi din Europa Degeaba ai portul în sine dacă nu îl conectezi cu Bulgaria, cu granița de vest a României.
– Ce este Coridorul de Mijloc, în care v-ați implicat destul de mult?
– Ideea cu acest Middle Corridor (Coridorul de mijloc) este de a muta întregul tranzit al bunurilor din China și din cele cinci țări ale Asiei Centrale de pe traseul actual prin Rusia pe acest Coridor de Mijloc. Coridorul de Sud, prin Oceanul Indian, este din ce în ce mai problematic din cauza situației din Strâmtoarea Ormuz. Coridorul de Mijloc ar face din România o poartă de intrare și de ieșire a tuturor produselor din Europa înspre Asia și invers, dar, dacă nu ai o viziune strategică nu vei face nimic. Și exact de lucrul acesta au nevoie americanii.
Să vă dau un exemplu: în noiembrie anul trecut am fost invitat în Tbilisi (Georgia) la un forum unde s-a discutat exact de lucrurile acestea. Autoritățile georgiene se plângeau că nu au o relație cu UE, cu SUA, din cauza faptului că actualul guvern de la Tbilisi a refuzat să implementeze o serie de măsuri legate de LGBT, ideologia de gen etc. Le-am spus că voi vorbi cu autoritățile europene, cum voi vorbi și cu cele americane. Știți ce s-a întâmplat? În două luni de zile, după ce m-am întâlnit cu persoane de la Departamentul de STat al SUA, de la National Security Council, din biroul lui Steve Witkoff, al lui J.D. Vance și am vorbit cu hărțile pe masă, și le-am explicat importanța Georgiei, care poate fi conectată cu România, în trei luni de zile a avut loc prima vizită oficială americană în Georgia după ani de zile.
Trebuie să le explici foarte clar. Efectiv ai nevoie să te duci pragmatic, rațional și le spui „asta se poate face”, „asta se poate face astăzi” etc. Lucrez, de exemplu, cu o serie de oficiali americani pentru a duce investiții americane în portul Anaklia din Georgia. Mă ocup cu cine pot lucra. Am putea face și pentru România enorm de multe lucruri, dacă am avea cu cine colabora.
– R. Moldova pare că se descurcă mult mai bine mult mai bine decât România în relația cu America…
– Am colaboratori în R. Moldova pe chestiuni ce țin de procesuri de integrarea al Moldovei în Uniunea Europeană. Sunt tineri, sunt foarte deștepți, mulți dintre ei au fost școliți în Statele Unite sau au trăit în Statele Unite, au adus know-how-ul acela în R. Moldova și îl folosesc în favoarea țării lor, ceea ce e de apreciat. Am avut o întâlnire în luna februarie, când am fost la National Prayer Breakfast în Washington DC, cu ambasadorul Moldovei în SUA. Un om deosebit. Am vorbit cu el și am fost suprins și eu de câte lucruri știe. Știe cum se fac lucrurile în relația cu America. Nu ai nevoie de agenție de lobby, n-ai nevoie să plătești pe cineva, ai nevoie să ai pe cineva care să pricepe, care înțelege cum văd americanii lucrurile, care știu cum funcționează America, cum să pună problema din partea cealaltă, într-un fel pe care americanii să-l înțeleagă. Dacă le explici ce este în avantajul SUA din ceea ce face România, poți avea succes.
– Sunteți membru în Comisia de Apărare a Parlamentului European și, în timp ce discutăm, are loc o dezbatere în plen referiroare la aceste incidente cu drone și ce poate face Uniunea Europeană pentru ca România să fie mai protejată.
– Problema nu este la Comisia Europeană, ci în România. La primul incident privind intruziunea dronelor pe teritoriul suveran al României puteai cere ajutor, dar au fost mai multe. Dacă după patru ani și ceva de la începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, noi încă avem probleme să dobărâm dronele acestea, avem o problemă în România, nu Uniunea Europeană. Până la urmă, apărarea și securitatea nu sunt competențe ale Uniunii Europeane, ci competențe naționale. Ce vreau să știu eu este: avem tactică, tehnică n-avem tehnică, dacă n-avem, de ce n-avem, dacă avem, de ce nu-i folosită?
– Dar dezbaterea din Parlamentul European cu ce ne poate ajuta?
– Să îți faci situația din nou cunoscută, dar este și o ocazie de a-ți arăta slăbiciunea, pentru că noi tot vorbim, tot facem rezoluții. Ai nevoie de acțiune. Președintele României trebuie să vină să anunțe: „Dragi români, vă informez că azi- noapte, la ora 3 și 12 minute, a intrat drona în spațiul aerian românesc, a fost dobărâtă și am trimis factura ambasadei ruse”. Așa se face.
– Se discută despre crearea unui cadru în care să se coordoneze mai multe țări de pe flancul estic, inclusiv Ucraina, pentru a intercepta dronele în timp util, să-i implicăm pe ucrainien mai mult în procesul de detecție și de interceptare.
– Este o idee pe care și eu o susțin, dar va trebui găsit o formulă de înțelegere cu Ucraina, adică în momentul în care tu detectezi pe radar o dronă, care se apropie la 10-15 km de granița României, sau a Poloniei sau a țărilor baltice, să poți să o dobori pe teritoriul ucrainean.
– Și chestiunea asta nu va fi folosită de Rusia drept ingerință a NATO în război?
– Rusia deja ne atacă, ceea ce face, practic, este o confruntare armată. Eu doar mă apăr, că nu mă duc, de exemplu, să trag în Moscova, nu mă duc eu, România, țară membră NATO, să atac știu eu ce ținte de pe teritoriul Rusiei. Noi avem avem această frică să nu escaladăm, dar Rusia escaladează în fiecare zi. Uitați-vă la narativul pe care îl folosim. Am spus în Congresul SUA, în februarie anul acesta, în fața a zeci de congressmeni, care ziceau să facem pace, să facem un „deal”. Toată lumea vrea pace, dar problema este că nu avem pace astăzi, pentru că nimeni nu vorbește despre victorie. Am dat exemplu din perioada Războiului Rece, când Ronald Reagan, în 1976. Când a fost întrebat cum vede rezolvarea Războiului Rece, el a răspuns: „Simplu: noi câștigăm, ei pierd.” Deci câte vreme nu schimbi narativul la nivel european, nu faci un pas curajos în față, nu rezolvi nimic.
