Președintele sârb Aleksandar Vučić a anunțat zilele trecute că va demisiona în următoarele săptămâni din funcția de președinte și că va organiza alegeri anticipate. Anunțul, făcut cu aproximativ un an înainte de expirarea naturală a celui de-al doilea și ultim mandat prezidențial, în 2027, vine în plin context de proteste antiguvernamentale continue de peste un an și jumătate și pe fondul unor negocieri delicate cu Uniunea Europeană privind reluarea procesului de aderare.
Conform Euractiv, Vučić s-a adresat susținătorilor în afara Adunării Naționale din Belgrad, declarând că aceasta este ultima dată când vorbește în fața „unei mulțimi atât de mari” în calitate de președinte al Serbiei, precizând că va rămâne în funcție doar „câteva săptămâni”. „Cred că vom câștiga cu o marjă mai mare ca niciodată”, a declarat el într-un discurs transmis în direct de aproape toate televiziunile sârbe principale.
O demisie calculată în ziua Vidovdan
Anunțul a fost făcut în cadrul unui miting organizat de SNS cu ocazia Vidovdanului, una dintre cele mai importante sărbători naționale și religioase ale Serbiei. Desfășurat sub sloganul „Serbia, o singură familie”, evenimentul este văzut pe scară largă drept deschiderea oficială a campaniei electorale a partidului de guvernământ și un răspuns direct la protestele studențești antiguvernamentale, care continuă de peste un an și jumătate.
Potrivit Euractiv, susținătorii lui Vučić au călătorit la Belgrad din toată țara, unii ajungând pe jos. Evenimentul a inclus o expoziție intitulată „Serbia Blocatorilor: 19 luni de violență, hărțuire, insulte, amenințări și refuz al dialogului” prin care partidul de guvernământ a discreditat public mișcarea studențească de protest.
Vučić a acuzat actori externi că au încercat să destabilizeze Serbia în ultimul an și jumătate și a susținut că studenții au fost manipulați să creadă că generează schimbare politică. El s-a angajat, totodată, să accelereze drumul Serbiei spre aderarea la UE, menținând în același timp legăturile tradiționale cu China și Rusia.
O tragedie devenită mișcare politică
Mișcarea studențească a organizat proteste naționale de la prăbușirea unei copertine de beton din gara din Novi Sad, în noiembrie 2024, în care au murit 16 persoane. Studenții și partidele de opoziție au atribuit tragedia corupției și neglijenței guvernamentale, acuzații pe care autoritățile le-au negat constant.
În ultimele luni, atât opoziția, cât și mișcarea studențească au intensificat solicitările pentru alegeri parlamentare anticipate, dar guvernul a respins până acum aceste cereri.
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Faktor Plus, o agenție pe care opoziția și studenții o consideră apropiată de autoritățile guvernamentale, SNS se bucură de sprijinul a aproximativ 47% dintre alegători, în timp ce mișcarea studențească se situează la puțin sub 31%.
Există însă o discrepanță notabilă în privința numărului real de participanți la mitingul de sâmbătă. Ministerul de Interne a estimat aproximativ 200.000 de participanți, în timp ce Archive of Public Gatherings, o organizație independentă care monitorizează participarea la evenimente publice, a estimat mulțimea la doar aproximativ 32.000 de persoane.
Reacția UE și planuri de resetare amânate
Anunțul lui Vučić a survenit într-un moment extrem de sensibil pentru relația Serbiei cu Uniunea Europeană. Conform Politico, Comisia Europeană elabora planuri pentru a recompensa Belgradul după ce parlamentul sârb a votat săptămâna trecută relaxarea unor legi controversate pe care experții juridici internaționali le avertizaseră că ar submina independența justiției și ar slăbi lupta împotriva crimei organizate.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, alături de președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz, s-au întâlnit cu Vučić la summitul din Muntenegru de la începutul lunii, discutând posibilitatea ca Belgradul să fie „recompensat” dacă renunță la legile incompatibile cu apartenența la UE, potrivit a doi oficiali citați de Politico.
UE și Comisia de la Veneția, cel mai important organism juridic al Consiliului Europei, avertizaseră că legile ar fi avut un efect descurajator asupra democrației și instituțiilor țării, putând duce la pierderea posturilor de către procurorii care investighează crima organizată și la blocarea anchetelor de corupție.
„Există un sentiment general că nu ar trebui să pierdem complet Serbia”, a declarat unul dintre oficialii citați de Politico, adăugând că, deși țara din Balcanii de Vest nu va adera la UE în viitorul apropiat, este important să fie menținută angajată în procesul de aderare și încurajată să facă reforme.
Comisarul pentru Extindere, Marta Kos, a vorbit cu președintele parlamentului sârb, după schimbarea regulilor, discutând „următorii pași pentru ca Serbia să avanseze pe calea sa europeană”. Dar anunțul de sâmbătă al lui Vučić a complicat imediat calendarul, iar planurile UE vor fi întârziate, dat fiind contextul politic sensibil creat de decizia președintelui sârb.
Purtătoarea de cuvânt-șefă a Comisiei Europene, Paula Pinho, a declarat luni jurnaliștilor: „Din ce auzim, nu este clar cine vor fi candidații pentru viitoarele alegeri.”
Peste un miliard de euro în joc
Serbia este oficial țară candidată la UE din 2012, dar a fost avertizată că ar putea pierde peste un miliard de euro în finanțare ca urmare a regresului democratic și a relațiilor sale strânse cu Rusia.
Conform Politico, UE este cel mai mare furnizor de sprijin financiar pentru Serbia, alocând peste 586 de milioane de euro în granturi nerambursabile între 2021 și 2024, cu încă până la 1,5 miliarde de euro disponibile condiționat de reforme. Potrivit guvernului sârb, țara a primit peste 7 miliarde de euro în fonduri și investiții de la UE din 2000 încoace.
Serbia urmărește acum deschiderea celui de-al treilea din cele șase clustere de negociere. Danijel Apostolović, ambasadorul Serbiei la UE și negociator-șef, a declarat pentru Politico: „Serbia tocmai a adoptat un set de legi judiciare pe deplin aliniate cu recomandările Comisiei de la Veneția. Deschiderea clusterului trei ar fi importantă atât pentru Serbia, cât și pentru UE. Ar marca un punct de cotitură în procesul de aderare al Serbiei și ne-ar permite, în sfârșit, să rupem cercul vicios în care suntem prinși de ani de zile.”
Ceea ce Danijel Apostolović a uitat să menționeze este că Serbia se află în postura periferică de aderare printr-un mecanism deliberat de echilibru bine stabilit între Est și Vest, cu scopul de a extrage rente din ambele părți.
Totuși, diplomați din două capitale sceptice față de progresul Serbiei au avertizat că deschiderea unui nou cluster rămâne improbabilă. „Întoarcerea la punctul zero prin desfacerea daunei pe care ai produs-o este minimul absolut, nu poate fi suficient pentru a merita o recompensă”, a declarat unul dintre ei, citat de Politico.
Multivectorialitatea sârbă și calculul lui Vučić în ultimul ceas
Pentru a înțelege adevărata miză a administrației sârbe, trebuie privit dincolo de cronologia imediată, ci spre arhitectura mai amplă pe care Vučić a construit-o în Serbia de peste un deceniu: un model pe care politologii balcanici îl numesc drept „stabilitocrație”.
Stabilitocrația și democrația ca decor instituțional
Termenul descrie un regim hibrid în care liderul menține aparența formelor democratice — alegeri, parlament, presă nominal liberă, în timp ce subminează sistematic substanța lor, iar justiția independentă este erodată, mass-media este capturată parțial de stat sau de aliați apropiați ai puterii, iar opoziția este permisă să existe, dar sistematic dezavantajată în accesul la resurse și vizibilitate.
În schimbul acestei erodări democratice controlate, regimul oferă stabilitate, și, crucial pentru Occident, garantează că Serbia rămâne un partener previzibil în regiune, fără a aluneca spre conflict deschis sau colaps instituțional.
Această dinamică explică parțial de ce UE a tolerat ani la rând regresul democratic sârb, iar Bruxelles-ul a preferat un Vučić previzibil, chiar autoritar, în locul unei instabilități care ar fi putut deschide spațiu pentru o influență rusă sau chineză și mai pronunțată în Balcanii de Vest.
Belgradul între Bruxelles, Moscova și Beijing
Politica externă sârbă din ultimul deceniu a fost definită printr-o balansare deliberată, unde Serbia, candidat oficial la UE din 2012, refuză constant să se alinieze sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, menținând relații energetice și politice apropiate cu Moscova.
Simultan, Belgradul a cultivat o relație economică tot mai strânsă cu China, prin investiții masive în infrastructură, minerit și industrie, în cadrul Inițiativei Centurii și Drumului.
Această multivectorialitate nu este un accident, ci o strategie deliberată de maximizare a pârghiilor de negociere. Vučić a folosit constant relația cu Rusia și China ca formă de presiune asupra UE, sugerând implicit că, dacă Bruxelles-ul nu oferă suficiente stimulente, Serbia are alternative.
Declarația sa recentă în care s-a angajat simultan să accelereze aderarea la UE și să mențină legăturile cu China și Rusia, iterează o promisiune dublă, contradictorie pe hârtie, dar funcțională ca instrument de negociere multidirecțională.
Capturarea elitelor și economia politică a regimului
Tragedia de la Novi Sad din noiembrie 2024, prăbușirea copertinei de beton care a ucis 16 oameni, nu a devenit catalizatorul protestelor pentru că ar fi fost un eveniment izolat, ci pentru că a cristalizat o nemulțumire deja existentă față de un sistem perceput ca fiind capturat de elite politice apropiate de putere.
Aceste elite beneficiază disproporționat de contractele publice, de investițiile străine și de fondurile europene canalizate prin proiecte de infrastructură.
Peste 19 luni de proteste continue, susținute în special de o generație tânără, educată, urbană, exact demografia pe care regimele de tip stabilitocrație au cel mai mult de pierdut pe termen lung sugerează că modelul Vučić se confruntă cu o erodare structurală a legitimității, nu doar cu un val temporar de nemulțumire.
Calculul lui Vučić și scufundarea controlată a unei nave
Anunțul demisiei trebuie interpretat ca un calcul politic precis, nu ca un gest de slăbiciune spontană. Mandatul prezidențial al lui Vučić expiră oricum în 2027, el nu mai poate candida pentru un al treilea mandat.
Confruntat cu o alegere inevitabilă, Vučić a optat pentru momentul și termenii proprii ai retragerii, în loc să aștepte ca presiunea protestelor sau a calendarului electoral să-i fie impusă din exterior.
Mutarea spre funcția de prim-ministru, și nu pur și simplu o retragere din politică arată intenția clară de a-și păstra controlul efectiv asupra puterii executive, chiar dacă renunță la titlul formal de șef de stat.
În sistemul constituțional sârb, prim-ministrul deține pârghii reale de putere executivă, posibil mai flexibile decât cele prezidențiale în anumite privințe. Calculul pare să fie real dacă tot trebuie să renunț la președinție, mai bine îmi aleg eu momentul, capitalizez pe ultimul val de mobilizare populară posibilă în jurul SNS, și mă repoziționez într-o funcție care îmi permite să continui să controlez aparatul de stat.
Sare Vučić înainte ca barca să se scufunde?
Întrebarea reală nu este dacă Vučić va câștiga aceste alegeri, sondajul Faktor Plus, oricât de aproape de guvern ar fi considerat de critici, arată în continuare un avans de 16 puncte procentuale pentru SNS față de mișcarea studențească.
Întrebarea reală este dacă această victorie electorală, chiar dacă se materializează, va reuși să stingă o mișcare de protest care a demonstrat o reziliență de peste un an și jumătate, indiferent de presiunea, discreditarea mediatică și represiunea simbolică la care a fost supusă.
Vučić pare să fi recunoscut un adevăr strategic esențial, prin faptul că este mai bine să acționezi din proprie inițiativă, cu narațiunea controlată și calendarul ales de tine, decât să aștepți să fii prins într-o criză pe care nu o mai poți gestiona. Dar mutarea de la președinție la prim-ministeriat, chiar reușită electoral, nu rezolvă cauza structurală a nemulțumirii populare prin corupția percepută, capturarea instituțională și deficitul democratic care au alimentat protestele de la bun început.
A schimba scaunul de pe care conduci nava nu oprește apa care intră în cală. Rămâne de văzut dacă acest joc de putere pe ultima sută de metri va cumpăra lui Vučić timp suplimentar sau va accelera, paradoxal, exact procesul de scufundare pe care încearcă să îl evite.
