„În momentul în care se ajunge la o criză morală profundă, care dărâmă un popor, o țară, o societate din interior – toate s-au prăbușit din interior – atunci nu mai poți spune că ești simplu martor. Ești complice”, a declarat sâmbătă, 28 august a.c., fostul președinte Emil Constantinescu.
El a participat la o dezbatere organizată de comunitatea de dezvoltare personală „Big Life Project”, în cadrul reuniunii anuale de la Tg. Neamț. Dezbaterea l-a avut moderator pe Mugurel Stan, fostul său consilier de stat în cadrul Admninistrației Prezidențiale, în mandatul 1996- 2000.
Big Life Project este o comunitate de dezvoltare personală creată de Mugurel Stan, care adună laolaltă antreprenori, foşti sau actuali decidenți publici, experți din diverse domenii. Independent news a fost partener media exclusiv al evenimentului.
Publicăm cele mai importante declarații ale fostului președinte.
Reconciliere
„Când am ajuns președinte, bineînțeles, am schimbat ceva ce nu se mai întâmplă acum, și cu asta vreau să rămâneți.
A fost multă discuție despre Punctul 8 de la Timișoara. Era neconstituțional. Nu se mai întâmplase nicăieri, pentru că era nevoie de reconciliere. Și asta e esențialul care trebuie știut.
Cei care n-au înțeles – inclusiv colaboratorii mei de acum, după 30 de ani, chiar cei de la Cotroceni – n-au înțeles că exista o singură condiție, sine qua non, pentru integrarea – nu doar a României, ci a tuturor țărilor foste comuniste – în NATO și în Uniunea Europeană. Reconcilierea victimelor cu agresorii lor.
Nu toți erau călăi, dar toți colaboraseră cu sistemul – asta era condiția. Reconcilierea. Și reconcilierea internă între minorități și majoritate. Astea erau cele două puncte.
Nu știu cum de nu au înțeles asta. La 25 de ani, i-am adunat pe cei care mai erau în viață dintre membrii Guvernului, în Aula Bibliotecii Academiei – au venit aproape toți, și dintre colegi. Și când le-am spus acest lucru, unora li s-a părut ceva nou. Dar, într-adevăr, Răzvan Popescu, care era purtătorul meu de cuvânt și care nu înțelesese asta, avea o carte de memorii în lucru, s-a dus, a scos-o de la editură și a completat-o cu o pagină.
Dacă îi citiți cartea, în acea pagină și jumătate el spune: „Acum am înțeles” – că era nevoie de această reconciliere – și a repetat ceea ce spusesem eu atunci: singura reconciliere morală este cea propusă de victime agresorilor lor.
Mentorii mei au fost Corneliu Coposu, pentru toată perioada închisorilor comuniste, și Doina Cornea, pentru perioada disidenței. Sunt cele două persoane care m-au susținut fără nicio ezitare, în orice moment.
Cu ei în spatele meu, am putut să realizez organizatoric acest lucru și tot ce s-a întâmplat mai departe – poate mai important de spus acum, chiar dacă mă costă puțin – cum am reușit acest lucru. Asta urmează să o dezvălui anul acesta, la momentul potrivit, o să încerc s-o spun ca să rămână.
– Mugurel Stan: Aș vrea să vorbim despre România și șansa pe care i-ați dat-o dumneavoastră.
– Acum, ca să lămurim lucrurile – să nu aveți așteptări [nerealiste] – există momente astrale ale istoriei. Nu se pot repeta. Deci aceste lucruri nu se pot repeta. Poate se vor repeta vreodată, dacă ajungem iar într-un abis, dacă se va întâmpla ceva… Se pot repeta o singură dată.
Toți președinții din fostele state comuniste veneau din lumea academică. S-a uitat asta acum. Vaclav Havel era scriitor. Arpad Gontz era președintele Uniunii Scriitorilor în Ungaria. Jelev, în Bulgaria, era profesor de filosofie – conducea catedra de filosofie a Universității din Sofia. Vitautas Landsbergis era rectorul Academiei de Muzică, al conservatorului. Președintele Estoniei era rectorul Universității de Teatru.
Toți veneam din mediul academic. Prin asta ne-am deosebit noi, popoarele care au trecut pașnic prin schimbare.
Reconcilierea cea mai dificilă a fost în România, pentru că la noi crimele nu erau doar cele comuniste, erau și cele din timpul Revoluției.
Deci, aceste lucruri nu se pot repeta. Ceea ce am făcut atunci, pe lângă reconciliere, a fost guvernul academic. Dar, mai întâi, am construit aparatul de la Cotroceni cu oameni de la Universitatea București. Erau decani acolo. Zoe Petre a fost decan la Istorie.
Sorin Alexandrescu, nepotul lui Mircea Eliade, era acolo. L-am adus eu din Olanda la universitate. L-am chemat, a venit – cum am chemat-o și pe Zoe Petre, cum i-am chemat pe toți ceilalți – pe profesorul Moldoveanu, care era în echipa Statelor Unite pentru granturile universitare.
Ăsta era nivelul. Și sigur că se întâmpla la fel peste tot.
O întâlnire cu Nicușor Dan și Marius Lazurcă
Acum, ca să facem o comparație – nu vreau să fac indiscreții, dar poate ați auzit, poate nu, am avut acest succes enorm cu Institutul Levantului pe care l-am format, cu congresul dedicat primelor patru secole creștine.
Au fost 37 de savanți și profesori din primele 50 de universități ale lumii. N-a lipsit niciuna. M-am dus la Cotroceni, m-am dus la Istanbul, la Patriarhul Ecumenic, am ținut cuvântul de deschidere, m-am dus la Patriarh – au fost toți savanți importanți – și m-am gândit că ar trebui să fie de față și președintele României.
Am vorbit cu consilierul Lazurcă, pe care îl cunoșteam pentru că, atunci când am primit titlul de Doctor Honoris Causa la École Normale Supérieure, în prima bancă cine era? Nicușor Dan, Marius Lazurcă, Theodor Baconski. Ei erau studenți atunci. Am ținut legătura cu ei, apoi m-au invitat la o întâlnire, le-am spus: ”Rămâneți aici, până îi înlocuiesc eu pe toți ceilalți.”
S-a întâmplat în ’97. L-am schimbat pe Măgureanu și l-am pus pe Costin Georgescu. L-am schimbat pe Talpeș și l-am pus pe Cătălin Harnagea.
Deci am făcut dekaghebizarea totală, decomunizarea totală. Și de ce am cerut asta? Le-am cerut mai întâi lui Măgureanu și lui Talpeș să-mi trimită lista dosarelor celor care veneau la Cotroceni.
I-am anunțat pe toți că fac acest lucru. Le-am spus: cei care au vreo problemă, să vină la mine în birou. Și au venit. Nu puțini, vreo șapte-nouă oameni străluciți.
Cei pe care i-am adus eu și care mi-au spus atunci: „Știți că am avut o colaborare [cu Securitatea]”. Mulțumesc [pentru sinceritate]. Am pierdut niște figuri importante. Singurul pe care apoi l-am numit ministru este Daniel Dăianu, care fusese recrutat de către Securitate, pentru că era șef de promoție, ca și alții, dar și-a dat demisia. L-am întrebat de fiecare dată: ați fost în Securitate? Ați renunțat la colaborare? Mai știți vreun caz?
Și acum urmează a doua poveste, ca să termin cu subiectul ăsta. I-am schimbat pe toți, ca să nu rămână această minciună. La mine nu a existat SPP, n-a existat nimic dintre cei vechi. Toată lumea era nouă.
Astăzi, Securitatea a ajuns să conducă România pe față. Nu mai vreau să văd ce se întâmplă aici.
Mandatul meu au fost patru ani de fereastră democratică. La toți ceilalți au fost corupți. La mine n-au fost corupți. La mine n-a colaborat nimeni [cu Securitatea].
Mugurel Stan: A fost singura fereastră democratică, după care sistemul a revenit cu o violență înfiorătoare.
– Nu. A revenit cu o înțelepciune tactică. Asta-i altă problemă. Și au cucerit natura. Cunoașteți probabil dictonul: „Natura are oroare de vid”. Nu există vid.
Se împlinesc, pentru mine, 26 de ani de la terminarea mandatului. Niciunul dintre cei care au colaborat cu mine n-a vrut să colaboreze cu noul Sistem. N-au fost corupți. S-au întors decani, profesori, membri ai Academiei. Și-au câștigat respectul de sine. Ceea ce este extrem de important. Demnitatea. Dar e foarte greu să trăiești cu această demnitate atunci când toți ceilalți o pierd. Au lăsat spațiul liber.
Iar spațiul a fost ocupat – pentru că nu există vid de fosta filieră a KGB-ului. Care este mai puternică.
Eu i-am scos. S-au întors.
Degeaba s-au publicat cărți. Degeaba există documente. Am desecretizat toate documentele în timpul mandatului meu. Singurul care le-a citit a fost istoricul Alex Mihai Stoenescu. A scris două volume mari, „România sub administrația Constantinescu”, pe bază de documente cercetate. Nu le citește nimeni. L-au atacat la persoană și l-au terminat. Pentru ce? Mi-a spus că a colaborat cu Securitatea de la început. L-au atacat fără să-l citească. Nu se cunoaște nimic. Aceeași poveste mereu: „Noi n-am știut”.
De aceea, și o spun chiar dacă supăr pe cineva: în momentul în care se ajunge la o criză morală profundă, care dărâmă un popor, o țară, o societate din interior – toate s-au prăbușit din interior – atunci nu mai poți spune că ești simplu martor. Ești complice(…).
Niciun moment nu m-am gândit la al doilea mandat. Punct. De ce? Unu: aveam experiența primilor șapte ani de tranziție în regiune. Niciunul dintre ceilalți lideri est – europeni nu a fost reales. Lech Wałęsa, care e un simbol, a pierdut în Polonia, în fața celui care fusese la masa rotundă, care stătuse în fața lui ca reprezentant al Partidului Comunist. Aleksander Kwaśniewski, un bun prieten al meu și acum. Deși a fost puternic susținut, Wałęsa a pierdut, cu tot guvernul lui. Wałęsa, sigur, nu făcea parte din elita academică despre care vorbeam. Dar cei din jurul lui, Tadeusz Mazowiecki, toată echipa care era formată din intelectuali, universitari, au pierdut. E prețul reformelor dure.
Jelev nu doar că a pierdut. Jelev, la sfârșitul mandatului, câștigat de Petăr Stoianov, care era oarecum de partid, a fost huiduit. L-au huiduit. Iar pe mausoleul din Sofia scria „Jelev fascist” și „Jelev comunist”. În timpul mandatului lui. Eu eram prieten cu Jelev, ne-am dus la mausoleu împreună. Scria treaba asta.
Toți ceilalți au pierdut. Ăsta e prețul pe care îl plătesc toți. Până la urmă, se ajunge acolo (…)
Majoritatea oamenilor au iluzii, nu au idealuri. De ce? Pentru că, pentru un ideal, trebuie să lupți tu. Iluziile – poți da vina pe alții și te poți declara dezamăgit.
Asta știam că se va întâmpla, și s-a întâmplat, pentru că aripa kaghebistă și cea comunistă aveau intelectualii lor.
Și îi au și astăzi. Nu am avut nicio ezitare în privința asta. Problema mea a fost alta: să termin mandatul. Pentru asta, primul lucru a fost să nu le spun colaboratorilor mei. Coposu m-a învățat că, în momentul în care le spui oamenilor, ei se gândesc ce se va întâmpla cu ei.
Mi-am terminat mandatul și nimeni nu m-a acuzat vreodată că am fost corupt. Nimeni nu m-a acuzat vreodată că am avut derapaje de la democrație. Nimeni nu m-a acuzat de nimic. Ei știu asta. Dacă vor să publice dosarele de la Securitate, e bine, e perfect pentru mine. Nu mai trebuie să-mi scriu memoriile.
Neputând fi acuzat și șantajat, sunt cel mai cercetat om după Coposu. Pe Coposu l-au lăsat în pace, dar s-au ocupat de mine încă din copilărie.
„Nu am spus niciodată că m-a învins Securitatea/Sistemul”
Au inventat un lucru. În 2003 – 2004, când Adrian Năstase se pregătea să candideze, Bogdan Todorescu, care mi-a condus campania electorală și a câștigat alături de mine – iubea banii, era un om foarte deștept, îi plăceau banii – s-a dus la PSD și a făcut campanie electorală pentru Năstase, pentru Geoană, pentru Ponta. A pierdut cu toți trei. Pe Ponta l-a îngropat când i-a spus să-și mute ziua de naștere pe stadionul 23 august. De fapt, nu Teodorescu l-a îngropat, Ponta s-a îngropat singur, pentru că un candidat nu acceptă ce-i spune conducătorul campaniei sale.
Când Năstase a candidat, Teodorescu era șeful campaniei și i-a spus: „Fii atent, ăștia [candidații din opoziție], sunt slabi, i-am terminat pe toți, avem dosarele lor, dar Constantinescu mai are dreptul să candideze o dată. Trebuie făcute săpături.
Au făcut săpături, au vrut să-l aresteze pe Mugur Ciuvică, știți povestea. Despre mine au lansat o chestie. Bogdan Teodorescu – mintea lui – a lansat o formulă care să prindă la români. Adică să scoată ceva care merge la public: au spus că m-a învins Securitatea, că m-a învins Sistemul.
Acum, președintele Nicușor Dan că e „șeful sistemului”. Eu n-am rostit niciodată cuvântul „sistem”. Cum poți fi jurnalist în România și să nu ceri o părere informată?
Deci cine m-a „învins”? Șeful SRI-ului? Costin Georgescu? A murit acum un an. A fost lângă mine tot timpul, până a murit.
SIE? Cătălin Harnagea l-a „învins” pe Constantinescu? Harnagea trăiește și acum.
STS? L-am dat afară pe cel pus de Iliescu și am numit un profesor de la Academia Militară. Nici nu mai știu cine era. Întrebați-l: „L-ai „învins” pe Constantinescu?
SPP? Fostul șef al SPP, pe care l-am pus, are acum Alzheimer. L-a „învins” pe Constantinescu?
N-am spus niciodată că m-a „învins” Securitatea sau Sistemul, sau cum mai vreți să-i ziceți – nu e o formulare care să-mi aparțină. Nu există nimic scris, filmat, care să dovedească asta. N-am spus niciodată treaba asta.
La un moment dat, cineva – nu știu cine – a pus pe internet discursul meu din 2000, filmat de Ticu Alexe. Și titlul este: „Iată cum a înțeles Constantinescu, de atunci, când ne-a avertizat despre Sistem – iată ce a spus și câtă dreptate a avut.” Acum a devenit pozitiv, vreau să spun, acum nu mai e negativ. Acum e pozitiv.
Și am pus pe cineva să verifice. Câtă dreptate a avut Constantinescu, când, în mesajul lui de renunțare la Președinție, a spus că l-a „învins” Securitatea și Sistemul?
Nu e niciun cuvânt despre asta. Sunt 175.000 de oameni care au văzut discursul. Ticu Alexe, care a fost cameramanul meu, care a filmat orice era înregistrat și filmat, se enervează de fiecare dată. Și, dacă mai e la o discuție undeva unde se bea, el are discursul pe telefon. Și, când cineva spune „l-a învins Securitatea”, scoate telefonul și îi obligă să asculte 20 de minute.
Dar nimeni nu-l crede. Nimeni nu crede. Mi-a spus și mie o doamnă care a fost deținută politic – am fost la Turnu Severin – mi-a spus: „Domnule, câtă dreptate ați avut când ați spus că v-a învins Securitatea!” I-am zis: „Dar de unde știți asta?” „Păi am auzit-o la televizor.”
S-a auzit la televizor. O minciună repetată devine „adevăr”, cum se spune. E manipularea percepției.
