Sondaje de opinie, care au apărut în ultimele luni cu o frecvență tot mai mare, indică evoluții spectaculoase în favoarea unor lideri politici și partide. În context, News Edge a realizat un interviu cu sociologul Cătălin Lixandru despre modul în care sunt realizate sondajele de opinie în România, limitele metodologice ale acestora și motivele pentru care încrederea publicului în astfel de cercetări pare să se erodeze.
Înainte de a răspunde întrebărilor, Cătălin Lixandru a ținut să facă o serie de precizări privind propria sa perspectivă asupra sociologiei și a industriei sondajelor de opinie.
„Lucruri în care cred…”
„Cred în valoarea sondajelor de opinie. Cred cu tărie în sociologia pură și în valoarea ei de diagnostic social. Atunci când este făcută cu bună-credință și rigoare, este un instrument extraordinar de radiografiere a unei societăți.
Cred că manipularea nu funcționează ca o telecomandă. Nu cred că votanții sunt niște bureți naivi care absorb procente de pe o burtieră de televizor și își schimbă opțiunea instant. Românii au un scepticism nativ. De altfel, mi-ar plăcea să văd un institut curajos care să introducă în chestionar o întrebare simplă: «Câtă încredere aveți în sondajele de opinie?». Rezultatele ar fi un duș rece pentru toată branșa.
Cred că manipularea adevărată este un proces mult mai complicat. Ea nu caută un șoc de moment, ci urmărește dobândirea unor comportamente stabile în timp. Sondajele nu hipnotizează electoratul peste noapte, dar sunt folosite ca instrumente de influențare pe termen lung, prin picătură chinezească, construind un fundal convenabil pentru cei care le plătesc.
…și lucruri în care NU mai cred
Nu cred că institutele de azi se mai pot adapta realității. Pur și simplu nu mai dispun de know-how-ul necesar pentru a construi eșantioane cu adevărat reprezentative într-o lume complet fragmentată digital și social. Instrumentele lor sunt ruginite, iar realitatea din teren îi depășește.
Nu cred în explicațiile «din burtă» ale analiștilor de platou. Reprezentanții vizibili ai institutelor suferă de o profundă miopie a cunoașterii. Când sunt întrebați la televizor de ce a scăzut sau a crescut un candidat, livrează instant verdicte savante: «Pentru că a luat decizia X». Dar dacă te uiți în chestionarul din spatele cercetării lor, acea ipoteză nici măcar nu a fost testată. Explică sociologic un fenomen folosind doar propriul instinct politic, fără niciun argument științific în spate.
Nu mai cred în scuzele penibile de a doua zi (Hindsight Bias). Este absolut tulburător cum funcționează eroarea retrospectivă în această breaslă. Am văzut exit-poll-uri unde diferențe reale între candidați de sub 1% au fost prezentate pe ecrane ca fiind de peste 10%. Iar a doua zi, sociologii apar relaxați la televizor să ne explice de ce au greșit: «A fost spirala tăcerii, a fost diaspora, a fost mobilizarea din rural…». Dacă tu ești specialistul, exact asta era treaba ta: să prevezi și să incluzi în modelul tău statistic diaspora, reticența respondenților și mobilizarea din ultimele ore. Să explici retrospectiv de ce aparatul tău de măsură a fost defect nu este un demers științific, ci unul de salvare a propriei reputații.”
