În ultimii ani, mai multe zone de pe mapamond au avut parte de tensiuni la nivelul relațiilor interstatale. Una din regiunile afectate a fost Europa, continentul care, la începutul secolului XXI, părea că învățase din secolele sale de istorie sângeroasă și era gata să „îmbrățișeze” pacea.
Acum, după invazia pe scară largă a Ucrainei de către armata Rusiei în 2022, „bătrânul continent” a conștientizat nevoia reînarmării și alocării cât mai multor resurse către apărare.
Date fiind informațiile care tot circulă de câțiva ani deja, despre posibile incursiuni sau operațiuni de testare a reacției aliaților NATO la un atac militar, o astfel de reacție era firească, pentru a preîntâmpina orice astfel de pericole.
Există însă o altă evoluție interesantă, care poate inițial nu era neapărat foarte clară în lunile imediat de după invazia din februarie 2022. Este vorba despre creșterea importanței inițiativelor multilaterale mai mici, regionale chiar.
O inițiativă multilaterală reprezintă un acord, un proiect sau o formă de colaborare la care participă trei sau mai multe state (sau entități internaționale), pentru a rezolva o problemă comună sau pentru a atinge un obiectiv pe care nu îl pot realiza singure.
Spre deosebire de o relație bilaterală (aceasta implică doar două țări), formatul multilateral aduce la aceeași masă mai mulți actori, pe baza unor reguli sau principii acceptate de toți participanții. Iar unilateralismul este strategia prin care un singur stat ia decizii și acționează independent, fără a căuta aprobarea, consensul sau cooperarea altor națiuni, ghidându-se exclusiv după propriul interes național imediat.
Desigur, multilateralismul a devenit prevalent în relațiile internaționale după al Doilea Război Mondial, fiind considerată o abordare potrivite în momentul respectiv pentru a putea reconstrui lumea după conflagrația respectivă, dar și un mecanism de a promova pacea și a evita noi confruntări militare.
Așa au apărut mai multe structuri, precum Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1945, ea având un scop mai ales politic. În domeniul economic și financiar, au fost create Fondului Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială și s-a semnat acordul GATT (care a devenit ulterior Organizația Mondială a Comerțului), obiectivul fiind de a preveni protecționismului unilateral care a amplificat marea criză economică din 1929-1939.
Pe plan militar, NATO a fost fondat în 1949, ca o alianță multilaterală de apărare reciprocă în fața blocului sovietic. În Europa, a apărut Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), în 1951. Aceasta a fost inițial o inițiativă multilaterală între 6 state (Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg). Scopul a fost plasarea producției de oțel și cărbune, materiile prime de bază ale vremii, sub o autoritate comună, ceea ce făcea un război între acele state nu doar de neconceput.
Odată cu Tratatul de la Roma din 1957, cooperarea s-a extins de la acele resurse la întreaga economie, creând Comunitatea Economică Europeană (CEE). Ulterior, Tratatul de la Maastricht din 1993 a consfințit transformare în Uniunea Europeană, adăugându-se și alți piloni, precum politica externă, securitatea și justiția.
Anii ’90 au reprezentat un nou moment de efervescență pentru multilateralism, în contextul prăbușirii Uniunii Sovietice și sfârșitul Războiului Rece. Statele foste comuniste au început gradual să se integreze în structurile occidentale, iar organizații precum Uniunea Europeană și NATO s-au extins semnificativ, semnalând o nouă etapă a multilateralismului.
Dacă, în deceniile de după căderea comunismului, se observa mai ales un accent pe structuri multilaterale mai mari, UE și NATO, în prezent crește importanșa inițiativelor multilaterale ceva mai restrânse, în care statele membre sunt mai puține, dar mai apropiate, nu doar geografic, ci și dintr-o perspectivă a valorilor și intereselor.
