Emmanuel Jacob, președintele Organizației Europene a Asociațiilor și Sindicatelor Militare (EUROMIL), a analizat, pe contul său de LinkedIN, de la ce punct încolo un incident cu drone poate fi încadrat și altfel de către țara- țintă. El a făcut referire directă la incidentele cu dronele rusești care au păstruns în spațiul aerian al României.
„Independent news” publică intergral articolul lui Emmanuel Jacob.
„În ultimele zile, am asistat din nou la știri privind pătrunderea unor drone în spațiul aerian românesc și ajungerea unor rachete sau a resturilor acestora în Polonia, în contextul atacurilor rusești la scară largă împotriva Ucrainei.
Aeronavele militare sunt mobilizate de urgență, încep anchetele, se formulează proteste diplomatice, iar în decurs de o zi sau două știrea dispare din titlurile ziarelor. Urmează un alt incident, iar ciclul se repetă.
Ca persoană care urmărește îndeaproape chestiunile de securitate și apărare, mă întreb dacă nu cumva ne obișnuim treptat cu ceva ce nu ar trebui să devină niciodată normal. Niciunul dintre aceste incidente nu pare să fi fost un atac deliberat asupra teritoriului NATO, iar această distincție contează. Aceasta explică de ce Alianța a reacționat cu reținere și de ce nimeni nu susține în mod serios că Articolul 5 ar trebui invocat de fiecare dată când ceva trece o graniță.
Cu toate acestea, pare să existe un decalaj tot mai mare între tratarea fiecărui eveniment ca pe un accident izolat și recunoașterea faptului că incidentele repetate pot reprezenta o provocare mai amplă. Chiar dacă fiecare dronă sau rachetă pătrunde pe teritoriul Aliaților în mod neintenționat, toate acestea prezintă riscuri. O defecțiune tehnică, o eroare de calcul sau o pierdere tragică de vieți omenești ar putea schimba situația într-o clipă. Acest lucru ar trebui să ne determine să ne gândim dacă răspunsul nostru politic evoluează la fel de repede ca mediul de securitate din jurul nostru.
Alianța a investit, pe bună dreptate, în consolidarea flancului său estic, în îmbunătățirea apărării aeriene și antirachetă și în liniștirea aliaților care se află cel mai aproape de război. Dar descurajarea nu se bazează doar pe capacități militare. Ea ține și de claritatea politică. Încălcările repetate ale spațiului aerian al Alianței nu ar trebui să devină atât de obișnuite încât să nu mai declanșeze o dezbatere semnificativă sau un răspuns vizibil și unit.
Aceste incidente ne reamintesc, de asemenea, că securitatea Europei nu poate fi privită doar prin prisma NATO. Alianța oferă garanția militară, dar Uniunea Europeană joacă un rol esențial în consolidarea rezilienței, în investirea în capacitățile de apărare, în îmbunătățirea mobilității militare și în sprijinirea statelor membre în pregătirea pentru provocările care afectează din ce în ce mai mult atât NATO, cât și UE.
Cele două organizații au responsabilități diferite, dar, în contextul actual de securitate, eforturile lor devin din ce în ce mai complementare.
Nu pledez pentru o escaladare și nici nu sugerez că fiecare incident ar trebui să provoace o reacție dramatică. Dimpotrivă, unul dintre cele mai mari puncte forte ale NATO a fost întotdeauna capacitatea sa de a rămâne calmă și cumpătată sub presiune. Cu toate acestea, calmul nu trebuie niciodată confundat cu complacerea. Există un spațiu amplu între tăcere și Articolul 5. Acțiunea diplomatică, mesajele publice mai puternice și consultările dintre aliați pot consolida mesajul că fiecare încălcare a teritoriului aliat este luată în serios.
Poate că aceasta este adevărata întrebare pe care ar trebui să ne-o punem. În ce moment incidentele repetate încetează să mai fie excepții și devin parte a unui tipar care merită un răspuns politic diferit? Este o discuție care merită purtată, nu pentru că căutăm confruntarea, ci pentru că credibilitatea, la fel ca însăși descurajarea, se construiește în timp atât prin acțiuni consecvente, cât și prin forța militară.
Descurajarea nu este pusă la încercare doar atunci când începe un război. Ea este pusă la încercare de fiecare dată când se depășește o graniță și de fiecare dată când decidem cum să reacționăm. Poate că aceasta este discuția pe care Europa, cetățenii săi și Alianța ar trebui să o poarte acum.”
