În timp ce Bruxelles-ul accelerează procesul de integrare europeană al R. Moldova, Transnistria rămâne principalul obstacol geopolitic.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a calificat recent drept „provocare politică” intenția Rusiei de a muta Centrul Rus de Cultură de la Chișinău la Tiraspol, o mișcare pe care o plasează în contextul mai larg al strategiei Moscovei de a-și consolida prezența în zona transnistreană, tocmai în momentul în care Moldova avansează spre Europa.
Centrul Rus de Cultură și gestul simbolic cu implicații reale
Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău urmează să fie închis pe 4 iulie 2026, după 17 ani de activitate, în contextul denunțării de către Moldova a Acordului privind centrele culturale semnat cu Rusia în 1998. Decizia Rusiei de a-l muta la Tiraspol, nu de a-l închide a generat imediat reacția președintelui Parlamentului.
„Este evident că vorbim despre o provocare din partea Federației Ruse”, a declarat Grosu, plasând mutarea în aceeași categorie cu vizita ambasadorului neacreditat în Găgăuzia și cu decretul rus de acordare a cetățeniei simplificate. „Nu cred că aceste acțiuni își vor atinge scopul. Le încadrez pe toate în pregătirea pentru campania electorală din Rusia, sunt acțiuni de imagine, fără conținut real.”
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a adăugat dimensiunea juridică unde relocarea la Tiraspol ar ocoli dreptul internațional în lipsa unui nou acord bilateral, întrucât acordul din 1998, pe baza căruia centrul a funcționat, a fost denunțat de Moldova.
Întrebarea la care nimeni nu vrea să răspundă
În dezbaterea publică iscată de decizia Rusiei, Vasile Costiuc, președintele Partidului Politic „Democrația Acasă” (PPDA), a formulat în mod direct o întrebare esențială, pe care mulți o evită: „Ne integrăm în UE cu sau fără Transnistria? Până nu vom răspunde clar la întrebarea , toate celelalte discuții despre statul de drept sunt lipsite de sens.”
El a dat și un exemplu incomod: „Dacă Krasnoselski (Vadim Krasnoselski, liderul prorus al regiunii transnistrene- n.red.), care a uzurpat puterea în regiune, zboară liniștit prin Aeroportul Chișinău, putem vorbi despre statul de drept la noi?”
Transnistria există ca stat de facto din 1992, susținută economic și militar de Rusia, cu aproximativ 1.500 de trupe rusești staționate pe teritoriul său, pe care EU Today le descrie drept „o garnizoană înaintată a cărei prezență face orice suveranitate moldovenească genuină asupra regiunii o imposibilitate politică.”
Nicio țară din lume nu recunoaște Transnistria ca stat independent. Dar nicio soluție nu s-a materializat în 34 de ani.
Ce zice Bruxelles-ul și de ce răspunsul complică lucrurile
Poziția UE este, cel puțin oficial, că reintegrarea Transnistriei nu este o precondiție pentru aderarea Moldovei. Potrivit Carnegie Endowment for International Peace, înainte de alegerile parlamentare din septembrie 2025, reprezentanți UE la diverse niveluri au declarat repetat că „integrarea europeană este o prioritate mai mare decât reintegrarea Transnistriei și că prima nu poate și nu trebuie să depindă de cea din urmă.”
Potrivit GSSC Vilnius, criza energetică din Transnistria de la începutul lui 2025, generată de decizia Ucrainei de a nu prelungi contractul de tranzit pentru gazul rusesc a slăbit semnificativ dependența regiunii de Moscova și a crescut forța de negociere a Chișinăului.
Totuși, aceeași analiză notează că „Moldova a ratat oportunitatea de a folosi această presiune economică pentru a avansa agenda reintegrării.”
Serbia, instrumente similare și contexte diferite
Serbia găzduiește mai multe instituții culturale și centre rusești, funcționând inclusiv ca nod al influenței hibride rusești în Europa, potrivit unui raport al European Western Balkans din ianuarie 2026, Serbia a devenit „capul de pod al operațiunilor de informații rusești în Europa”, cu structuri de dezinformare și operațiuni de influență documentate în detaliu.
Diferența față de Moldova este structurală prin faptul că Serbia este un stat suveran cu control deplin asupra teritoriului său, care a ales să tolereze această prezență rusă din calcule politice proprii.
Moldova, în schimb, are o regiune separatistă cu trupe rusești și o structură de control paralelă la Tiraspol. Mutarea centrului cultural în această zonă iterează reinstalarea unui instrument de influență rus în interiorul unui teritoriu necontrolat de statul moldovean, cu acces facilitat și supraveghere inexistentă din partea Chișinăului.
Serviciile occidentale privesc în mod consecvent astfel de structuri precum centre culturale, institute lingvistice, organizații de tineret pro-ruse drept instrumente de influență și, uneori, de colectare de informații, potrivit Institutului Clingendael, care documentează rețeaua rusă de influență în Balcani.
Implicații
Moldova este, în 2026, într-o poziție paradoxală, prin avansara rapidă în procesul de aderare la UE, invitația la negocierile de aderare se va materializa curând după ridicarea veto-ului Ungariei, dar în același timp, Rep. Moldova rămâne vulnerabilă la exact tipul de provocări pe care Rusia le-a perfecționat în 30 de ani, prin conflicte înghețate ca instrumente de veto, prezență culturală ca acoperire pentru influență și gesturi simbolice care costă puțin și creează mult zgomot.
Mutarea centrului cultural la Tiraspol nu va schimba traseul european al Moldovei, dar semnalul este clar: Moscova nu intenționează să renunțe la prezența sa în zona transnistreană, orice s-ar întâmpla la Chișinău sau la Bruxelles. Atâta timp cât R.Moldova nu răspunde la întrebarea „Cu sau fără Transnistria?”, pârghia rusă rămâne activă.
