Europarlamentarii din partidul Alternativa pentru Germania (AfP) au decis prin vot și în unanimitate să respingă intrarea Dianei Șoșoacă și a lui Luis Lazarus în noul grup „Suveraniştii” din Parlamentul European, a declarat europarlamentarul AfD Cristine Andreson pentru G4Media.ro.
„Am avut o discuție cu cei de la S.O.S. și am luat decizia în unanimitate să nu îi primim în grup. Aș prefera să nu discut motivele respingerii”, a declarat Anderson.
Cei doi europarlamentari români, Diana Șoșoacă și Luis Lazarus, riscă în acest moment să rămână neafiliați în Parlamentul European dacă nu vor găsi un grup care să-i primească în rândul lor.
La începutul acestei săptămâni Comitetul Naţional al partidului S.O.S. a decis ca cei doi europarlamentari să activeze în Grupul „Suveraniștii”, format în jurul partidului german de extremă-dreapta AfD.
Grupul „Suveraniștii” încă nu a fost înființat oficial, fiind deocamdată un proiect inițiat de către AfD.
Potrivit publicației autriece Kronen Zeitung, citată de Digi24, printre potențialii aliați ai AfD ar fi fost S.O.S. România, Se Acabó la Fiesta din Spania, NIKH din Grecia, Konfederacja din Polonia, Hnutie Republika din Slovacia și Mi Hazánk Mozgalom (Mișcarea Patriei Noastre) din Ungaria.
Publicația Euractiv a scris pe data de 25 iunie că trei dintre aceste partide candidate urmează să fie „verificate încă o dată”. AfD urma să stabilească dacă o asociere cu partidul maghiar Mișcarea Patria Noastră, S.O.S. România și mișcarea extremistă Republica din Slovacia este fezabilă. Afd se temea, că aceste partide extrem de apropiate de Rusia, „sunt incontrolabile”, a declarat o sursă de la Bruxelles pentru Euractiv.