Preşedintele SUA, Joe Biden, a transmis un nou avertisment Chinei cu privire la Taiwan, afirmând că armata americană ar putea fi folosită pentru a apăra această insulă democratică autoguvernată în cazul unei invazii din partea Chinei, relatează agenția de presă japoneză Kyodo, citată de Agerpres.
Nu este prima dată când Biden menţionează această posibilitate, înfuriind China, care revendică Taiwanul ca teritoriu propriu. Biden a declarat că i-a transmis clar preşedintelui chinez Xi Jinping că va sprijini țara insulară dacă Beijingul decide unilateral să schimbe starea actuală.
„Ne-am consultat cu aliaţii noştri din regiune. Nu este exclusă utilizarea forţei militare americane. Există o distincţie între desfăşurarea la sol, puterea aeriană şi puterea navală” a declarat Biden pentru Time.
Biden nu a spus dacă armata americană va lansa lovituri de la bazele sale din Japonia sau Filipine. sau va folosi o altă ripostă „Nu pot detalia. Atunci, m-aţi critica pe bună dreptate dacă aş spune”, a precizat el.
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, William Burns, a declarat anterior că Xi a instruit armata ţării sale să fie pregătită să invadeze Taiwanul până cel târziu în 2027.