Disautonomia este o boală neurologică, care afectează zeci de milioane de oameni la nivel mondial, dar rămâne relativ necunoscută și puțin înțeleasă. Această afecțiune apare atunci când sistemul nervos autonom nu funcționează corect, ceea ce duce la o serie de probleme în tot corpul. ț
Simptomele disautonomiei pot varia în intensitate de la o persoană la alta, ceea ce face ca diagnosticarea să fie dificilă și, adesea, să ducă la ani de incertitudine pentru persoanele care caută răspunsuri.
Disautonomia reprezintă de fapt o colecție de boli care pot apărea din cauza funcționării defectuoase a sistemului nervos autonom (SNA).
Funcțiile controlate de SNA, cum ar fi respirația, bătăile inimii (inima și tensiunea arterială) și digestia (controlul vezicii urinare) pot fi afectate, atunci când sistemul nervos autonom nu mai funcționează corect.
Disautonomia se poate manifesta în două moduri diferite: disautonomia primară, o afecțiune de sine stătătoare, fără alte boli prezente, respectiv disautonomia secundară, care se referă la apariția disautonomiei ca urmare a unei alte boli sau afecțiuni de bază. Diferite boli comune pot duce la apariția disautonomiei, ca efect secundar.
Aceste afecțiuni includ o serie de boli, cum ar fi diabetul, boala Parkinson, scleroza multiplă, artrita reumatoidă, lupusul, HIV, boala Lyme, boala Crohn, colita ulcerativă, boala celiacă, deficiențele de vitamina B și E și multe altele.
Disautonomia este o afecțiune destul de răspândită, care afectează aproximativ 70 de milioane de persoane la nivel mondial. Poate fi prezentă încă de la naștere, se poate dezvolta treptat, odată cu vârsta, sau se poate manifesta brusc, mai târziu în viață. Ambele sexe sunt afectate în egală măsură de această afecțiune.
Cât de gravă este aceasta?
Unele persoane pot prezenta simptome ușoare care nu le afectează semnificativ calitatea vieții. Pentru alții, poate fi extrem de severă, sau chiar fatală.
Disautonomia apare atunci când nervii din SNA nu reușesc să comunice eficient cu alte părți ale corpului, ceea ce duce la o gamă diversă de simptome.
Dereglarea sistemului nervos are potențialul de a perturba diverse funcții corporale, cum ar fi tensiunea arterială, respirația, digestia, ritmul cardiac, funcționarea rinichilor, dilatarea pupilelor, funcționarea sexuală și controlul temperaturii.
Există nenumărate simptome asociate cu disautonomia datorită diverselor părți ale corpului pe care le poate afecta. Aceste simptome cuprind o gamă largă, inclusiv probleme de echilibru, sensibilitate la lumină, dificultăți de respirație, disconfort toracic, probleme digestive, modificări ale dispoziției, leșinuri, și multe altele.
Cauze
Bolile virale sau expunerea la anumite substanțe chimice pot induce uneori disautonomie, amintind de sindromul oboselii cronice. Disautonomia a fost manifestată la soldații care se întorceau din Războiul din Golf din 1990-1991, cunoscută în mod obișnuit sub numele de Sindromul Războiului din Golf.
De asemenea, anumiți factori, cum ar fi alcoolul, deshidratarea, stresul, mediile fierbinți sau hainele strâmte, pot agrava afecțiunea și simptomele.
Disautonomia familială, predominantă la est-europeani
Sincopa neurocardiogenă este tipul predominant de disautonomie, caracterizată prin stări de leșin. Unii indivizi pot experimenta acest simptom doar de câteva ori în viață, în timp ce alții pot leșina de câteva ori pe zi.
POTS este o tulburare cardiacă care perturbă circulația, având ca rezultat simptome precum leșin în picioare, dificultăți de respirație și disconfort toracic.
Disautonomia familială este o afecțiune genetică pe care indivizii o moștenesc de la membrii familiei lor. Aceasta poate duce la o sensibilitate crescută la durere, dificultăți în reglarea temperaturii corpului și o capacitate scăzută de a produce lacrimi în ochi.
Disautonomia familială este predominantă la persoanele cu ascendență est-europeană.
Atrofia multisistemică este o formă severă de disautonomie, care reprezintă o amenințare la adresa vieții și afectează cu precădere persoanele cu vârsta de peste 40 de ani. Poate provoca probleme de ritm cardiac, hipotensiune arterială, incontinență urinară și disfuncții sexuale masculine.
Această tulburare provoacă o scădere a tensiunii arteriale la statul în picioare, ceea ce duce la simptome precum amețeli, leșin, probleme de vedere, disconfort toracic și oboseală. A sta jos poate oferi o ameliorare temporară a acestor simptome.
Diagnostic
Găsirea unui neurolog sau cardiolog competent este crucială pentru diagnosticarea disautonomiei. Pot fi necesare diverse teste pentru a o diagnostica cu exactitate, inclusiv testarea cu masa de înclinare (Testul tilt-table), care este o alegere populară.
Testul tilt-table este principalul test de diagnostic pentru disautonomie. Acest test cu aspect ciudat mută pacientul din poziția culcat în poziția în picioare.
Participanții stau întinși pe o masă, cu picioarele fixate, în timp ce masa îi înclină ușor în poziția în picioare. Cercetătorii le monitorizează tensiunea arterială și alte funcții corporale pentru a evalua performanța sistemului nervos autonom.
Testele suplimentare pe care un medic le poate efectua pentru a diagnostica disautonomia includ evaluări ale transpirației, respirației, sângelui și ale funcției cardiace.
O boală invizibilă și fără tratament
Disautonomia este denumită în mod obișnuit o „boală invizibilă” și poate reprezenta o provocare în ceea ce privește diagnosticarea. Simptomele sunt foarte variate și sunt frecvent respinse sau interpretate greșit de către profesioniștii mai puțin experimentați din domeniul sănătății.
În prezent, nu există un tratament pentru disautonomie. Cu toate acestea, există numeroase terapii pentru a gestiona eficient simptomele.
Următoarele sunt câteva dintre cele mai comune strategii:
Se recomandă ca persoanele cu disautonomie să își mărească aportul de apă. Acest lucru poate ajuta la menținerea unui volum sanguin adecvat și la ameliorarea simptomelor. Este important să se consulte medicul pentru a determina cât de multă apă trebuie să consume.
Creșterea aportului de sare poate ajuta la reglarea volumului de lichid din vasele de sânge, menținând niveluri sănătoase ale tensiunii arteriale.
Totodată, ridicarea capului în timp ce dormiți este o altă modalitate de a vă atenua simptomele. Puteți realiza acest lucru adăugând o pernă sau două în plus sub cap, ridicându-l cu aproximativ 15-20 cm.
Având în vedere prevalența tensiunii arteriale scăzute în disautonomie, este posibil să fie necesare medicamente precum fludrocortizonul și midodrina, care pot ridică tensiunea arterială.